Beatificat duminică în Madagascar fratele Rafael Rafiringa, intelectual de pionierat şi apostol exemplar din institutul Fraţii Şcolilor Creştine; interviu cu postulatorul cauzei de beatificare

RV 08 iun 2009. A fost beatificat duminică în Madagascar fratele Rafael Rafiringa, anii vieţii 1856- 1919, prima persoană consacrată de pe marea insulă malgaşă din congregaţia Fraţii Şcolilor Creştine, fondată de Sf. Ioan Baptist de La Salle în 1680 pentru educaţia creştină a tinerilor. Sfânta Liturghie şi ceremonia de beatificare au fost prezidate la Antananarivo de arhiep. Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Trăind la cumpăna dintre secolele XIX-XX, fratele malgaş Rafael Rafiringa a experimentat în prima persoană fenomenul colonizării occidentale dar şi prima vestire a Evangheliei graţie misionarilor francezi. Născut într-o familie care se bucura de o anumită prosperitate – tatăl său era şeful fierarilor reginei – Rafael era înzestrat cu o mare inteligenţă. A trebuit să învingă rezistenţa familiei ca să poată intra la noviciatul Fraţilor Şcolilor Creştine, iar după şapte ani a depus profesiunea solemnă.

Ce activităţi a desfăşurat primul călugăr malgaş în primii ani de viaţă? Răspunde fratele Rodolfo Cosimo Meoli, postulatorul cauzei de beatificare:
• "Erau activităţile obşinuite ale oricărui Frate al Şcolilor Creştine şi anume tot ce era legat de şcoală: să-i strângă în jurul său pe copii, să-i înveţe să citească şi să scrie. Încă din timpul formării sale, însă, fratele Rafael era învăţătorul celor mai slabi şi mai mici. Curând şi-a dat seama că era nevoie de ceva mai direct şi incisiv: a tradus mai multe opere franceze în malgaşă şi a compus el însuşi, aşa cum a crezut mai bine, un Compendiu al învăţăturii creştine, precum şi câteva texte pentru manualele şcolare. Având înclinaţii muzicale deosebite, a compus cântece în limba locală, iar malgaşii, printre altele, ştiu să cânte foarte bine şi este cu adevărat o plăcere să-i asculţi".

Prin ce a rămas Fericitul Rafiringa în istoria Bisericii din Madagascar? Pentru a răspunde, trebuie să intrăm în istoria Madagascarului, care se aseamănă cu istoria multor ţări colonizate. În 1883, Regina malgaşă a luat hotărârea de a-i expulza pe toţi cetăţenii străini, iar primii vizaţi erau misionarii. Continuă fratele Cosimo Meoli:
• "Această biserică pe cale de a se naşte a rămas peste noapte fără păstori, fără responsabili, într-o situaţie de dezorientare. În acest moment a ieşit la suprafaţă, aproape pe neaşteptate, figura fratelui Rafael, care a devenit responsabilul tuturor catolicilor de pe Insulă! În această îndatorire a fost sprijinit şi de o prinţesă convertită, prima malgaşă care a fost declarată Fericită, de Ioan Paul al II-lea în 1989. În această nouă misiune de şef al tuturor catolicilor de pe Insulă, Fratele Rafael a dat dovadă de capacităţi ieşite din comun. Prima sa grijă a fost să formeze cateheţi, pe care-i instruia şi apoi îi trimitea în micile comunităţi creştine. La întoarcere, aceştia trebuiau să ofere periodic o prezentare a situaţiei, coordona activitatea pastorală, organiza diferite paraliturgii – el nu era preot – pentru a-i ajuta pe catolici să nu-şi piardă ritmul vieţii liturgice şi cântecele de laudă în cinstea Domnului. Când misionarii s-au întors trei ani mai târziu, au rămas uimiţi văzând comunitatea creştină de a dreptul mai numeroasă şi mai bine închegată decât o lăsaseră la plecare".

Ce mesaj încredinţează Bisericii de astăzi exemplul Fericitului Rafael Rafiringa?
• "Noul fericit lasă cel puţin două mesaje. Mai întâi: el era un 'laic', în sensul că era persoană consacrată dar nu era preot. E normal să ne întrebăm cum a reuşit un laic să conducă o biserică de începuturi şi să aducă roade atât de pozitive? Aceasta înseamnă că laicii au un rol foarte puternic şi important, laicii sunt o parte importantă a Bisericii, ei trebuie să înţeleagă că sunt misionari chemaţi pe deplin la vestirea Evangheliei. Al doilea mesaj, la fel de important şi actual, se referă la ceea ce astăzi se numeşte 'înculturare', un fenomen care priveşte mai presus de toate modul în care creştinismul poate intra într-un context local, dintr-o anumită ţară, în acest caz, în Madagascar. Fratele Rafael a ştiut să îndeplinească această lucrare incisivă de înrădăcinare a Evangheliei în cultura indigenă (...). A avut o atitudine pastorală profetică, o capacitate de a unifica creştinismul şi tradiţiile culturale ale poporului său. Spunea indigenilor că pentru a fi creştini nu e necesar să renunţe la tradiţiile proprii pentru că aceasta ar fi fost nu doar nefiresc dar i-ar fi îndepărtat în loc să-i apropie de creştinism (...)".

Fratele Rafael a murit în faimă de sfinţenie la 19 mai 1919 departe de capitala ţării. La 14 ani de la moarte, confraţii săi au ţinut neapărat să-i ducă rămăşiţele pământeşti la Antananarivo. În timpul călătoriei s-a verificat minunea care a permis ridicarea sa la gloria altarelor. Un catehet rămăsese paralizat la ambele picioare şi a voit să aducă dascălului său un ultim omagiu. S-a apropiat şi a atins urna fratelui Rafael: dintr-o dată durerile l-au părăsit şi a început să meargă. Dar ce moştenire lasă fericitul Rafael confraţilor săi din institutul de viaţă consacrată Fraţii Şcolilor Creştine? Răspunde mai departe postulatorul cauzei de beatificare, fr. Meoli:
• "Dacă în general sfinţii şi fericiţii au o semnificaţie pentru toată Biserica, au una şi mai mare pentru ordinul religios la care aparţin. Ne lasă un mesaj de natură mai ales religioasă pentru că fr. Rafael a fost proclamat fericit nu pentru că era un învăţător excelent, nu pentru că a scris cărţi sau pentru că a fost şeful Bisericii, dar pentru modul în care a făcut toate acestea. Mai precis, era plin de Dumnezeu şi l-a dăruit pe Dumnezeu celor din jurul său. Fericitul Rafael ne aduce aminte această datorie esenţială: putem şi trebuie să fim intelectuali, trebuie să fim educatori buni în sensul cel mai larg al cuvântului, dar mai presus de toate trebuie să fim apostoli".

Aici, serviciul audio: