2009-06-07 14:21:48

Durerea Papei pentru copiii morţi în incendiul de vinerea trecută într-un azil din Mexic


(RV - 7 iunie 2009) Durerea profundă a lui Benedict al XVI-lea pentru moartea a 38 de copii într-un incendiu care vinerea trecută a devastat un azil în oraşul mexican Hermosillo. Într-o telegramă - semnată de cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone - adresată arhiepiscopului de Hermosillo, José Ulises Macías Salcedo, Sfântul Părinte exprimă apropierea sa spirituala rudelor victimelor şi tuturor celor care a fost loviţi de această tragedie. În acest moment de mare tristeţe, Papa asigură rugăciunile sale pentru micile victime şi invocă binecuvântarea sa apostolică drept semn de mângâiere şi speranţă în Domnul Înviat.

Din păcate, bilanţul deja dramatic riscă să se agraveze în următoarele ore: 23 de copii sunt, de fapt, internaţi în spital iar viaţa a 15 dintre ei este în pericol. Incendiul a izbucnit în timp ce copiii, fii de mame muncitoare sau nevoiaşe, dormeau. Nu se cunoaşte încă originea incendiului. Persoanele venite în ajutor au trebuit să abată unele ziduri ale structurii, deoarece lipseau ieşiri de siguranţă. Această circumstanţă a contribuit tragic la creşterea bilanţului victimelor.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.