2009-06-01 16:51:24

„A construi o casă europeană mai bună”: auspicii formulate de episcopii din cadrul Comisiei Episcopatelor Comunităţii Europene în preajma alegerilor parlamentare europene


(RV – 1 iunie 2009) Între 4 şi 7 iunie, zile electorale pentru ţările Uniunii Europene. Întâlnirea cu urnele de vot îi priveşte pe aproximativ 375 de milioane de alegători chemaţi să desemneze 736 de euro-deputaţi pentru următorii cinci ani. Cu ocazia acestei importante sesiuni electorale, Comisia Episcopatelor Comunităţii Europene a publicat o declaraţie cu titlul „A construi o casă europeană mai bună”, un document asupra căruia face o reflecţie Gianni Ambrosio, episcopul italian de Piacenza-Bobbio:
• „Casa europeană va ajunge să fie mai bine realizată în măsura în care se respectă drepturile fundamentale ale omului şi deosebirile dintre popoare. Casa europeană nu poate fi locuită doar de tehnocraţie şi de birocraţie, care sunt şi ele importante, dar trebuie să fie locuită de popoare, de culturile lor, în respect reciproc şi mai ales afirmând marile principii care constituie civilizaţia europeană, fondată şi bazată pe creştinism şi, deci, pe respectarea vieţii umane, a justiţiei, a solidarităţii sociale. Iată, toate aceste elemente îmbunătăţesc casa europeană.

Episcopii din cadrul Comisiei Episcopatelor Europene subliniază că a vota este un drept dar şi o responsabilitate pentru creştini. Ştim însă că în multe ţări europene există o anumită indiferenţă faţă de aceste alegeri…
• „Suntem conştienţi de lipsa unui anumit entuziasm faţă de Uniunea Europeană şi luăm act de acest lucru. Dar, în acelaşi timp, trebuie efectiv să afirmăm importanţa fundamentală a Europei. Nu există viitor pentru popoarele noastre fără Uniune Europeană şi mă refer la apărarea păcii, garantată, asigurată în aceşti 64 de ani de la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial. Aceasta este o valoare atât de mare încât nu poate fi neglijată. Mari valori, precum pacea, dar şi aspecte concrete din punct de vedere economic, merită cu adevărat să fie evidenţiate şi de aceea, şi populaţiile din ţările Uniunii Europene trebuie să aducă o contribuţie responsabilă la o îmbunătăţire a calităţii casei europene”.

Ce aşteptări au episcopii de la Parlamentul european?
• „Episcopii se aşteaptă în mod deosebit la atenţie faţă de omul european şi de tradiţia europeană şi deci la protecţie faţă de Creaţie, la promovarea păcii şi la o majoră solidaritate. Referitor la patrimoniul inestimabil al rădăcinilor creştine, acestea trebuie să fie recunoscute şi mai ales valorizate. Dacă Bisericile noastre reuşesc să demonstreze că aceste rădăcini din care izvorăşte tradiţia culturală europeană sunt încă vitale, atunci cred că popoarele europene vor lua act de această vitalitate, de acest dinamism. Rădăcinile creştine sunt sufletul nostru! Nu putem abandona Europa tehnocraţiei, pierzând sufletul”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.