Duhul Sfânt nu este în criză iar iubirea lui Dumnezeu nu a intrat în recesiune: Salvatore Martinez, de la mişcarea bisericească Reînnoirea în Duhul Sfânt

RV 25 mai 2009. De la Înălţarea Domnului la solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt, Biserica întreagă trăieşte o perioadă de timp cu adevărat privilegiată în care creşte în cunoaşterea Duhului Sfânt. Numit deseori "Dumnezeul necunoscut", Duhul Sfânt se manifestă întotdeauna prin intermediul semnelor şi simbolurilor. Dar la primele Rusalii, după învierea Domnului, Duhul Sfânt este cel care dăruieşte ucenicilor forţa necesară de a părăsi refugiul Cenacolului pentru a ieşi în spaţiul public.

Redacţia centrală l-a contactat pe Salvatore Martinez, preşedinte în Italia al mişcării Reînnoirea în Duhul Sfânt. Cum se poate pregăti un creştin la sărbătoarea Rusaliilor? Răspunde Salvatore Martinez:
• "Trebuie să înveţe să rămână în 'cenacol'. Biserica se naşte în cenacol şi reînfloreşte în cenacol, acolo unde apostolii, într-un cuget, stăruiau în rugăciune. Cred că acesta este un mesaj pe care trebuie să-l primim şi astăzi cu iubire şi umilinţă. Aşadar, concordia în rugăciune: trebuie să dorim împreună venirea Duhului Sfânt; apoi, stăruinţa, altfel spus, nu o rugăciune superficială, intermitentă sau o dată pentru totdeauna. În plus, există un secret în atitudinea orantă a Bisericii şi a creştinului: cine ştie să vorbească cu Dumnezeu, ştie să vorbească şi cu aproapele".

Focul şi vântul sunt doar câteva simboluri prin care Sfânta Scriptură descrie prezenţa Duhului Sfânt. Ce spun creştinului de astăzi simbolurile Duhului Sfânt?
• "Să nu uităm că Sfinţii Părinţi îl prezentau pe Duhului Sfânt ca 'digitus Dei', degetul lui Dumnezeu: nu ca cel care atrage atenţia asupra sa, dar care îl arată pe Isus şi trimite spre Tatăl. Aici, ne întâlnim cu smerenia lui Dumneuzeu, Duhul Sfânt se ascunde cu ajutorul acestor semne, în aceste simboluri. Focul, în acest fel, ne arată că Duhul Sfânt încălzeşte din interior viaţa Bisericii şi viaţa fiecărui creştin, după cum ne-au amintit aceste lucruri Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea: primul, că trebuie să ne lăsăm cuprinşi de ardoare şi de afecţiune oridecâteori vorbim despre Isus sau îl propunem lumii, iar celălalt, Benedict al XVI-lea, că fără oameni atinşi lăuntric de Dumnezeu şi de Duhul Sfânt, Dumnezeu nu poate lucra în istorie. Dar apoi, Duhul Sfânt este şi vânt, iar atunci când soseşte, vântul este impetuos, ia scrumul, praful, tot ceea ce înseamnă oboseală, tot ceea ce este stătut... Vântul arată dinamismul şi Biserica este în mişcare. Mişcările bisericeşti din interiorul ei marchează întocmai trecerea Duhului. Nu în cele din urmă, Duhul Sfânt este cu siguranţă apă: trăim într-un timp şi într-o societate care se distinge printr-o ariditate uneori tulburătoare, însă Duhul Sfânt este izvor de prospeţime, aduce un aer curat în mărturia creştină şi în vestirea Evangheliei".

În 1897 Leon al XIII-lea, iniţiatorul magisteriului social modern, a publicat o enciclică despre Duhul Sfânt (Divinum illud munus) prin care încredinţa secolul XX "Dumnezeului necunoscut". Benedict al XVI-lea, la început de mileniu, pregăteşte în aceste zile magisteriul său social...
• "Este într-adevăr o revenire istorică şi credem că atenţia prin care se evidenţiază primatul Duhului Sfânt este o cheie interpretativă a timpului nostru. Leon al XIII, pontiful enciclicelor sociale, a avut aceeaşi intuiţie într-un timp de mari răsturnări sociale, de schimbări epocale şi modernizare. Astăzi, modernitatea bate pasul pe loc iar noi culegem deseori căderile, ineficienţa şi sărăcia pe care le-a provocat. Şi dacă suntem cu adevărat într-un timp de criză, trebuie să afirmăm şi mai tare că Duhul Sfânt nu este în criză, că iubirea lui Dumnezeu nu a intrat în recesiune şi că în momentele grele ale istoriei, creştinii au arătat forţa care vine din interior".

Aici, serviciul audio: