Scrisoarea lui Benedict al XVI-lea în amintirea părintelui iezuit Matteo Ricci, misionar
iezuit în China vreme de 28 de ani
(RV – 18 mai 2009) O „strategie pastorala” condusa cu inteligenta si bazata pe prietenie
si pe respectul fata de o cultura nobila, precum cea chineza, si care a dat rezultate
profetice. Aceasta este reflectia centrala pe care Benedict al XVI-lea a exprimat-o
într-o scrisoare dedicata unui mare evanghelizator al Chinei, preotul iezuit Matteo
Ricci. Sfântul Parinte a trimis scrisoarea monseniorului Claudio Giuliodori, episcop
de Macerata, orasul italian în care s-a nascut, în 1522, misionarul iezuit. La Macerata
sunt în program numeroase manifestari care amintesc moartea parintelui Matteo, pe
11 mai 1610, la Beijing.
Episcopul Romei exprima cuvinte de apreciere pentru
omul care a fost un atât de cunoscut exponent al aculturatiei crestinismului în rândul
populatiei chineze. Un „efort de perspectiva” a acestui cutezator si inteligent mesager
al Evangheliei lui Cristos” – subliniaza Episcopul Romei – care impresioneaza prin
„capacitatea inovatoare si specifica de a aborda, cu deplin respect, traditiile culturale
si spirituale chineze în ansamblul lor, din perspectiva istorica, culturala si a traditiilor
religioase”.
Adresându-se locuitorilor orasului Macerata, Papa a evidentiat
trasaturile misionarului Ricci, spunând: „Model de dialog si de respect pentru credinta
celuilalt, acest concitadin al vostru a facut din prietenie stilul sau de apostolat
în timpul celor 28 de ani cât a stat în China”. O prietenie la care populatia locala
a raspuns si care a permis parintelui Matteo sa depaseasca dificultatile si neîntelegerile
si fata de care a dorit sa fie fidel pâna la moarte”, a amintit Benedict al XVI-lea.
Prin acest stil de evanghelizare – a continuat Papa – Matteo Ricci „a dat viata unei
metodologii stiintifice si strategii pastorale, am putea spune, bazate pe respectul
obiceiurilor locale pe care neofitii chinezi nu trebuiau sa abandoneze odata cu îmbratisarea
credintei crestine, constienti fiind ca Revelatia putea cu atât mai mult sa le valorizeze
si sa le completeze”.