2009-05-14 15:52:03

Benedict al XVI-lea la Sf. Liturghie de la Nazaret: "Statul trebuie să sprijine misiunea de neînlocuit a familiei"; comunităţile creştină şi musulmană trebuie să respingă forţa distrugătoare a urii şi a prejudecăţilor


RV 14 mai 2009. În cadrul natural de o rară frumuseţe de pe Muntele Prăpastiei de la Nazaret, care se deschide în formă de amfiteatru pe colinele Galileii, Papa a celebrat joi Sfânta Liturghie, în coincidenţă cu încheierea Anului Familiei în Ţara Sfântă. Au participat peste 45 de mii de credincioşi. În cuvântul său, Benedict al XVI-lea a evidenţiat rolul familiei creştine, care trebuie să fie sprijinită de Stat, şi a îndemnat comunităţile creştină şi musulmană din Nazaret să respingă forţa distrugătoare a urii şi a prejudecăţii. Trimisul special Radio Vatican, Roberto Piermarini:

•(ins Sf. Liturghie) "Cu un entuziasm contagios şi într-un climat festiv de bucurie, 45 de mii de credincioşi l-au primit în Galilea pe Succesorul lui Petru la Sf. Liturghie de pe Muntele Prăpastiei de lângă Nazaret, cea mai mare localitate arabă din Israel care cuprinde cei mai mulţi catolici din toată Ţara Sfântă. Aşezat pe colinele Galileii care îl înconjoară şi ocrotesc, Nazaretul este locul în care Fecioara Maria a primit vestea îngerului Gabriel, locul în care a trăit Isus în Sfânta Familie. Celebrarea euharistică prezidată de Sfântul Părinte – alături de care au slujit 40 de episcopi şi 250 de preoţi – a marcat şi încheierea Anului Familiei, proclamat de Biserica Catolică din Ţara Sfântă.

La predică, Benedict al XVI-lea a evidenţiat sfinţenia familiei creştine care în planul lui Dumnezeu are la bază fidelitatea pe viaţă între un bărbat şi o femeie, sfinţită de sacramentul căsătoriei şi deschisă la darul divin al vieţii. Pornind de la exemplul Sfintei Familii, Papa a subliniat semnificaţia şi rolul social al familiei şi importanţa "mărturiei pe care o dau cuplurile căsătorite în raport cu formarea de conştiinţe mature şi edificarea civilizaţiei iubirii".

Familia este piatra de temelie la construcţia unei societăţi bine întocmite şi primitoare, de aceea Statul este chemat să sprijine rolul ei educator. În acest fel familia, întemeiată pe iubire devine o "biserică domestică", loc de credinţă, rugăciune şi preocupare pentru binele adevărat şi durabil al fiecărui membru". Şi aici, Pontiful a subliniat demnitatea şi rolul femeii, urmând modelul Sfintei Fecioare Maria:
• "Nazaretul ne aminteşte îndatorirea de a recunoaşte şi respecta demnitatea şi misiunea atribuită de Dumnezeu femeilor, precum şi carismele şi talanţii lor specifici: atât ca mame de familie cât şi chemate la o vocaţie religioasă. Femeile au un rol indispensabil în a crea un mediu în care copiii să înveţe să iubească şi să-i preţuiască pe ceilalţi, să fie cinstiţi şi respectuoşi faţă de toţi, să practice virtutea milostivirii şi a iertării".

De la sfântul Iosif, dreptul pe care Dumnezeu l-a pus în fruntea casei sale, Isus a învăţat virtuţile pietăţii bărbăteşti, fidelitatea faţă de cuvântul dat, integritatea şi seriozitatea muncii, văzând în el cum autoritatea pusă în slujba iubirii este infinit mai rodnică decât puterea care vrea să domnească:
• "Cât de mult are nevoie lumea noastră de exemplul, călăuza şi forţa calmă a unor bărbaţi ca Iosif!". Papa a invitat tinerii ca după pilda lui Isus, să arate nu doar respect faţă de părinţi dar şi să-i ajute să descopere tot mai deplin iubirea care dă vieţii sensul întreg:
• "În Sfânta Familie de la Nazaret, Isus a fost cel care i-a învăţăt pe Maria şi Iosif ceva din măreţia iubirii lui Dumnezeu, Tatăl său ceresc, izvorul ultim al oricărei iubiri".

Papa a amintit apoi tensiunile verificate anii trecuţi la Nazaret între creştini şi musulmani în jurul proiectului de a construi o moschee în apropierea bazilicii Buneivestiri şi a invitat cele două comunităţi să se adopereze pentru a edifica punţi către o coexistenţă paşnică. "Fiecare să respingă forţa distrugătoare a urii şi a prejudecăţii, care mai înainte de a ucide trupul, ucid însăşi sufletul omului!".

La Sfânta Liturghie de la Nazaret Papa şi-a arătat gratitudinea pentru efortul Bisericii depus în instituţiile caritative şi educative, şcoli care – a afirmat în cuvântul său de salut episcopul greco-catolic melkit pentru Galilea, mons. Elias Chacour – sunt "prima prioritate a Bisericii, fiind instrumentul prin care se răspândeşte mesajul lui Isus şi reconcilierea. Ne luptăm cu mari sacrificii pentru supravieţuirea lor, a mai spus mons. Chacour, dar nu ne descurajăm".
• (ins mons. E. Ch.) Episcopul greco-catolic melchit a vorbit şi despre exodul creştinilor de la Locurile Sfinte şi drama refugiaţilor din câteva sate ale Galileii expropriaţi de statul Israel, evacuaţi care cer să se întoarcă la casele lor, denunţând apoi şi pericolele care ameninţă prezenţa Bisericii în Ţara Sfântă.

La terminarea Sfintei Liturghii Papa a binecuvântat prima piatră a trei noi instituţii: Centrul internaţional pentru familie, care se va construi la Nazaret; parcul "Memorialul Ioan Paul al II-lea", voit şi realizat de guvernul israelian pe Muntele Fericirilor, pe locul în care Episcopul Romei a celebrat Euharistia în anul Marelui Jubileu şi, în fine, piatra de temelie a primei universităţi arabe creştine din Ţara Sfântă care va purta numele papei Benedict al XVI-lea.







All the contents on this site are copyrighted ©.