Apel al Papei în vizită în Teritoriile palestiniene: zidurile se pot construi dar "ele pot fi abătute prin curajul şi voinţa de a coexista în pace"

(RV - 14 mai 2009) Israelieni şi palestinieni trebuie să abată, cu ajutorul comunităţii internaţionale, zidul de reciprocă ostilitate care de 60 de ani alimentează conflictul în Orientul Mijlociu. Vizitând miercuri după amiază tabăra de refugiaţi „Aida”, aproape de Betleem, care găzduieşte 7 mii de persoane în majoritate palestinieni, şi doar câteva familii de creştini, Papa a insistat mult asupra necesităţii de a „rupe ciclul agresiunilor” pentru a ajunge la o pace justă şi durabilă pentru ambele populaţii. Un gând asupra căruia papa Benedict a revenit şi în discursul luării de rămas bun de la Teritoriile Palestiniene, ţinut în curtea interioară a palatului prezidenţial.

Plăci mari cenuşii, cât patru oameni înălţime, garduri, sârmă ghimpată. Şi în contrast cu acest peisaj, şi Papa în haina albă mişcată de vânt păşeşte încet pe fundalul de beton armat, ca şi pentru a aminti că, oricât de tare ar fi, un zid construit de oameni poate fi depăşit de spiritul dialogului care nu poate fi înăbuşit. Au făcut înconjurul lumii imaginile lui Benedict al XVI-lea care vorbeşte în tabăra de refugiaţi de la Aida, situată la 2 km de Betleem şi la câţiva metri de peretele lung care de câţiva ani marchează graniţa dintre Israel şi Cisiordania. Sunt acum cinci mii persoanele care locuiesc permanent în acea tabără - familii musulmane dar şi câţiva creştini, cum s-a spus, - pentru care situaţia precară a unui refugiu s-a transformat într-o zi în normalitate, dar fără seninătatea, liniştea unei vieţi normale, cum a recunoscut cu mare implicare Sfântul Părinte:

• „Ştiu că multe dintre familiile voastre sunt divizate din cauza arestării unor membri ai familiei sau a restricţiilor impuse libertăţii de mişcare şi că mulţi dintre voi au cunoscut pierderi în decursul ostilităţilor (…) Aspiraţiile voastre legitime la o patrie permanentă, la un Stat palestinian independent, rămân neîmplinite. Iar voi, din contra, vă simţiţi prinşi în cursă, ca mulţi în această regiune şi în lume, într-o spirală de violenţă, de atacuri şi contraatacuri, de răzbunări şi distrugeri continue”.

Apreciind munca de solidaritate de 60 de ani desfăşurată de Misiunea Pontificală pentru Palestina, şi lăudându-i pe toţi cei care în Ţara Sfântă se opun violenţei trăind în spirit franciscan ca „instrumente de pace”, Benedict al XVI-lea a împărtăşit năzuinţa lumii ca să fie frântă această spirală a urii. Cu toate acestea, a recunoscut, această dorinţă trebuie să ia în calcul „conştiinţa dură” a acelui zid din beton, semn - a spus - „al punctului mort la care par să fi ajuns contactele dintre israelieni şi palestinieni”:

• „Într-o lume în care frontierele sunt tot mai mult deschise pentru comerţ, călătorii, mobilitate umană, schimburi culturale - este tragic a vedea că sunt încă ridicate ziduri. Cât de mult aspirăm să vedem roadele sarcinii cu mult mai dificile de a edifica pacea! Cât de arzător ne rugăm ca să se termine ostilităţile care au pricinuit ridicarea acestui zid!”

Această implorare, cu două ore mai târziu, - când Pontiful şi-a luat rămas bun de la Teritoriile autonome palestiniene şi de la preşedintele lor Mahmoud Abbas - a revenit cu forţă, în apelul unui Papă care a văzut „cu nelinişte şi preocupare” situaţia refugiaţilor, a văzut zidul care introduce în teritorii, separând vecini şi despărţind familii, înconjurând câmpul vecin şi ascunzând mare parte din oraşul Betleem:

• „Deşi zidurile se pot construi uşor, toţi ştim că ele nu durează pentru totdeauna. Pot fi abătute. Înainte de toate însă e necesar să se înlăture zidurile pe care noi le construim în jurul inimilor noastre, barierele pe care la înălţăm împotriva aproapelui nostru. Iată de ce, în cuvintele mele conclusive, vreau să lansez un reînnoit apel la deschidere şi generozitate de spirit, pentru ca să se pună capăt intoleranţei şi excluziunii”.

„Nu importă - a insistat Benedict al XVI-lea - cât de netratabil şi de profund înrădăcinat poate apărea un conflict, există întotdeauna motive pentru a spera ca el să poată fi rezolvat”. Ceea ce e de trebuinţă, spusese mai înainte la Tabăra de la Aida, este un mare curaj pentru a depăşi frica şi neîncrederea”:

• „E nevoie de mărinimie pentru a căuta reconcilierea după ani de ciocniri armate. Şi cu toatea acestea istoria ne învaţă să pacea vine numai când părţile în conflict sunt dispuse să meargă dincolo de recriminări şi să lucreze împreună la scopuri comune (…) Trebuie să existe o determinare de a întreprinde iniţiative substanţiale şi creative pentru reconciliere: dacă fiecare insistă pe concesii preliminare din partea celuilalt, rezultatul va fi doar stagnarea tratativelor”.

În prezenţa preşedintelui palestinian, Benedict al XVI-lea a asigurat că vrea să folosească „orice ocazie pentru a îndemna pe cei care sunt implicaţi în negocierile de pace să lucreze pentru o soluţie justă care să respecte aspiraţiile legitime ale ambelor părţi, israelieni şi palestinieni”. Şi ca „important pas în această direcţie”, a încheiat Pontiful, Sfântul Scaun „doreşte să stabilească cât mai curând, în înţelegere cu Autoritatea palestiniană, Comisia Bilaterală Permanentă de Lucru care a fost preconizată în Acordul de bază, semnat în Vatican în data de 15 februarie 2000”.

Aici serviciul audio: