2009-05-06 17:27:16

Aşteptarea Papei în Iordania: bucuria creştinilor şi a musulmanilor


(RV – 6 mai 2009) Pe 8 mai, Benedict al XVI-lea va pleca spre Ţara Sfântă: un pelerinaj care, pe parcursul a 8 zile, îl va purta în Iordania, Israel şi Teritoriile palestiniene. Este mare aşteptarea comunităţilor creştine locale. În Iordania, cuvintele cele mai folosite cu două zile înaintea acestei vizite sunt „deschidere” şi „ospitalitate”, evidenţiind climatul de mare atenţie pentru această călătorie în locuri simbolice ale acestei ţări, începând cu cele care reprezintă monarhia haşemită, de la întâlnirea cu Regele Abdallah al II-lea; apoi vizita la Moscheea Al-Hussein Bin Talal di Amman, la memorialul lui Moise pe Muntele Nebo şi la anticul loc al Botezului, al Sfântul Ioan
Botezătorul, pe malurile râului Iordan.
Autorităţi civile şi religioase sunt univoce în a arăta o mare concordie în pregătirea primirii Papei. Toţi subliniază cum Iordania s-a evidenţiat întotdeauna pentru coexistenţa pacifică între majoritatea musulmană şi comunităţile arabe creştine care trăiesc în aceste teritorii din timpurile lui Isus.
Miercuri după-amiază, la Centrul organizat de guvernul iordanian, conferinţă de presă cu participarea vicarului latin pentru Iordania, episcopul Salim Sayegh şi episcopul de Petra şi Filadelfia a Greco-Melkiţilor, mons. Yaser Ayash, împreună cu nunţiul apostolic în Iordania, arhiepiscopul Francis Assisi Chullikat.
Printre momentele cele mai semnificative ale vizitei Sfântului Părinte va fi şi binecuvântarea primelor pietre fundamentale ale două noi biserica catolice, una de rit latin şi alta de rit greco-melkit, şi a unei noi universităţi a Patriarhatului catolic latin la Medaba. Toate acestea fiind o mărturie a faptului că, aici, creştinii arabi, o mică minoritate de trei la sută dintr-un milion şi jumătate de locuitori vor să continue să trăiască şi să contribuie la viitorul acestei ţări şi a întregii regiuni.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.