Predarea religiei în Europa: masă rotundă la Consiliul Europei de la Strasbourg. Interviu
cu mons. Aldo Giordano
(RV - 5 aprilie 2009) Luni după amiază la Strabourg, la sediul
Consiliului Europei a avut loc prezentarea-dezbatere a cercetări sociologice
asupra predării religiei în Europa. O cercetare condusă de Consiliul Conferinţelor
Episcopale ale continentului, CCEE, la iniţiativa Conferinţei episcopale italiene,
CEI. Prezenţi, între alţii, respectivi preşedintele CCEE, cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop
de Esztergom-Budapesta şi secretarul general al episcopatului italian, mons. Mariano
Crociata. Din Strasbourg, trimisa noastră Fausta Speranza: •
“Învăţământul cu conţinut confesional reprezintă modelul predominant dar există contexte
în care nu se trece dincolo de disciplina etică. Reprezentanţii Uniunii Europene şi
Consiliului Europei au reafirmat că, în orice caz, predarea religiei reprezintă o
resursă pentru toate societăţile. Mons. Crociata a subliniat importanţa unei Europe
care să nu se gândească doar la pieţe dar şi la valori şi care să pună în centrul
tuturor preocupărilor persoana. Mons. Aldo Girodano, Observator permanent al Sfântului
Scaun la Consiliul Europei a afirmat că după ani de neîncredere se constată
un interes reînnoit pentru faptul religios.
Iată reflecţiile sale: •
„Pentru mine personal, este şi un moment special de emoţie, deoarece pe 5 mai 1949
era înfiinţat Consiliul Europei; eu am sosit aici ca observator al Sfântului Scaun
la 1 septembrie anul trecut iar, înainte, eram secretar al Consiliului Conferinţelor
Episcopale al Europei care a realizat această cercetare, deci eu am acompaniat cercetarea”.
Care
sunt chestiunile de fond? Răspunde mons. Aldo Giordano: • „Astăzi notăm o revenire
a interesului pentru faptul religios; dacă am trăit câteva decenii de o anumită suspiciune
şi uitare privind acest subiect, acum notăm că tema revine, foarte puternic, chiar
dacă există încă rămăşiţe ale acestei suspiciunii, ale acestei uitări. Există o redescoperire
că religia este un fapt politic, ar o importanţă pentru societatea şi pentru politică,
şi aici ne găsim puţin într-o ambiguitate, deoarece, pe de o parte, sunt unii care
văd că religia a fost adesea folosită sau exploatată chiar pentru poziţii violente
iar şocul de la 11 septembrie 2001 a arătat acest aspect. Pe de altă parte, există
o conştiinţă din ce în ce mai mare despre felul în care religia este determinantă
pentru pace, pentru solidaritate, pentru convieţuirea dintre popoare. Există o conştiinţă
reînnoită a faptului că religia este fundamentală pentru culturi; prin urmare, dimensiunea
religioasă este importantă şi pentru întâlnirea dintre culturi. În afară de aceasta,
devine din ce în ce mai urgentă, în Europa, chestiunea sensului vieţii: nu trebuie
să uităm că, cel puţin în 15 ţări ale Europei, cel mai ridicat procentaj de morţi
în rândul tinerilor şi adolescenţilor este sinuciderea.
Trec la a doua întrebare,
la cum se justifică predarea religiei într-o şcoală: înainte de toate cred că religia
este o ştiinţă, care ca atare are dreptul şi îndatorirea să figureze în curriculum
formativ şcolar. Să ne gândim că obiectul religiei este un obiect studiat de un număr
enorm de ştiinţe, şi poate nici unul dintre celelalte obiecte este atât de studiat;
ne gândim la istoria religiilor, la psihologia religiilor, la fenomenologia religiei,
la filozofia religiei - pentru a nu vorbi despre teologie, care este ştiinţa specifică
a religiei - şi pe de altă parte, faptul că în şcoală există o dimensiune puternic
educativă, ce întrevede legătura dintre educaţie, formare şi religie. Un alt nod pe
care trebuie să-l înfruntăm - şi este o altă întrebare - este cum să armonizăm învăţământul
confesional - pe care noi îl considerăm că are o seriozitate metodologică de un enorm
conţinut - cu pluralismul religios pe care îl întâlnim aici, în Europa. Deci, avem
chestiunea ecumenică, avem diferite familii de creştinism, avem o chestiune interreligioasă
- în Europa avem diferite religii, de la ebraism şi islam la religiile orientale precum
budismul - şi pe de altă parte simţim că regia nu este niciodată un fapt generic,
abstract, impersonal; religiile au un chip, au o istorie a lor, sunt întâmplări ale
istoriei, şi deci învăţământul serios al religiei trebuie să fie, oarecum, confesional,
adică legat de o experienţă precisă. Cum se poate concilia cu faptul pluralismului
religios în Europa? Aceasta este o altă întrebare pe care consideră şi cred că trebuie
să o înfruntăm tot mai mult, poate şi la nivel ecumenic şi la nivel interreligios”.