2009-05-03 19:04:58

Duminică: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 3 mai 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- La Liturghia solemnă oficiată duminică dimineaţă în Bazilica San Pietro, papa Benedict al XVI-lea a hirotonit 19 noi preoţi din dieceza de Roma: „fiţi uniţi cu Cristos pentru a nu vă lăsa contaminaţi de lumea care îl refuză pe Dumnezeu”, a îndemna Pontiful pe noii preoţi. La antifonul pascal „Regina coeli”, Papa a cerut rugăciuni pentru călătoria sa în Ţara Sfântă: „Mă voi face pelerin de pace”.

- La întâlnirea pentru antifonul pascal „Bucură-te, Regină a cerului”, Papa a asigurat apropierea sa spirituală episcopilor şi pelerinilor reuniţi duminică la sanctuarul polonez de la Jasna Gòra, consacrat Preasfintei Fecioare Maria “Regina Poloniei”, sărbătorită la 3 mai. La terminarea călătoriei sale în Polonia, începută la 30 aprilie, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a prezidat duminică Liturghia solemnă şi încheierea festivităţilor jubiliare pentru cel de-al VII-lea centenar de la aprobarea pontificală a Ordinului Monahilor Paulini care slujesc la sanctuar, şi consemnarea Regulii Sfântului Augustin.

- „Papi pelerini”, pentru ca ura să lase, în sfârşit, locul împăcării: editorialul părintelui Federico Lombardi în cadrul rubricii săptămânale Octava dies.

- Iaşi. Peste 5 mii de tineri din dieceza de Iaşi s-au reunit duminică 3 mai la Nisiporeşti în jud. Neamţ pentru Ziua Tineretului la nivel diecezan. Momentul central al manifestării a fost Liturghia solemnă prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi şi concelebrată împreună cu episcopul auxiliar PS Aurel Percă şi aproximativ 90 de preoţi asistenţi. Mesajul Sfântului Părinte din acest an: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10) încurajează tinerii. să aibă încredere în Dumnezeu. Crucea tinerilor şi icoana Maicii Domnului, preluate anul trecut de la Bacău, au fost duse de către tinerii din Nisiporeşti în procesiune şi predate, la finalul Liturghiei, tinerilor comunităţii Sfântul Marcu din localitatea Cleja, jud. Bacău unde se va desfăşura anul viitor următoarea Zi a Tineretului. Întâlnirea tinerilor de la Nisiporeşti, moment de creştere spirituală, este şi o avanpremieră pentru Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici care va avea loc la Baia Mare, în perioada 22-26 iulie.

- India. În luna alegerilor pentru reînnoirea Camerei Inferioare a parlamentului şi a guvernului, campanie pe reţeaua internet împotriva minorităţilor religioase şi în scopul reaprinderii naţionalismului religios în alegători. Mesaje denigratoare la adresa creştinilor şi musulmanilor au fost lansate de partide şi mişcări fundamentaliste hinduiste.

- Strasbourg. Consiliul Conferinţelor Episcopale ale Europei, CCEE, în colaborare cu Conferinţa episcopală italiană şi Misiunea permanentă a Sfântului Scaun la Consiliul Europei a organizat pentru luni 4 mai, la sediul Consiliului de la Strasbourg, o masă rotundă pe tema „Libertatea de a educa. Libertatea religioasă astăzi în Europa. Întâlnirea are loc cu ocazia prezentării cercetării europeane privind „Predarea religiei: o resursă pentru Europa”.

- Italia. S-au încheiat duminică la Rimini lucrările celei de-a 32-a Convocări naţionale a Mişcării „Reînnoirii în Duhul Sfânt: patru zile de rugăciune intensă, de intervenţii şi conferinţe cu 20 de mii de participanţi. În final, relansarea invitaţiei „Mergeţi şi proclamaţi Evanghelia”.

- România. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că există capacitatea de a trata 460.000 de persoane cu medicaţie antivirală, stocul, actualizat duminică, fiind suficient pentru situaţia actuală, în prezent neexistând suspiciuni de îmbolnăviri cu noul tip de gripă AH1N1. România are capacitatea de a demara producţia de vaccin în trei luni de la izolarea tulpinii. România este una din cele opt ţări europene care au capacitatea de a crea vaccin antigripal.

- Din actualitatea internaţională. Noua gripă: actualizat bilanţul epidemiei de gripă A. Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte de 20 de morţi - dintre care 19 în Mexic şi unul în Statele Unite, 787 de cazuri confirmate în 17 ţări. 70, numărul celor contaminaţi în Canada şi 13 în Spania; două cazurile în Italia dar ambii pacienţi s-au vindecat.

- Luni 4 mai, în calendarul liturgic bizantin român Sfânta Pelaghia, martiră, secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Florian Martir, secolul 4.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.