2009-04-30 15:52:50

Călăuziţi de lumina Evangheliei, construiţi o Biserică primitoare şi milostivă: îndemn al papei Benedict al XVI-lea către al treilea grup de episcopi argentinieni în vizită ad Limina


(RV - 30 aprilie 2009) Ministerul episcopal, rolul preoţilor, contribuţia laicilor la viaţa Bisericii şi a societăţii; sunt trei dintre domeniile pastorale importante subliniate de Papa vorbind celui de-al treilea grup de episcopi din Argentina în vizită ad Limina, primit joi dimineaţă în Sala Consistoriului din Palatul apostolic.
La rândul său, vicepreşedintele episcopatului argentinian, mons. Luis H. Villaba - în cuvântul de salut - s-a referit la principale provocări pe care le are de înfruntat Biserica catolică în Argentina.

Episcopul să se comporte cu credincioşii mereu ca unul care slujeşte, inspirându-se constant din exemplul Domnului: a îndemnat Benedict al XVI-lea. Într-adevăr, ministerul episcopului „este un titlu de onoare” când este trăit cu acest spirit de slujire şi de participare umilă la misiunea lui Cristos:
• „Contemplarea constantă a imaginii Bunului Păstor - a amintit - va servi ca model şi încurajare în eforturile voastre pentru a vesti şi apăra Evanghelia”. Va impulsiona totodată la a se îngriji de credincioşi „cu bunătate şi milostivire, la a-i apăra pe cei slabi şi la a cheltui viaţa într-o constantă şi generoasă dăruire poporului lui Dumnezeu”. A îndemnat astfel episcopii argentinieni să promoveze în comunităţile lor diecezan exerciţiul carităţii, mai ales faţă de cei nevoiaşi”.
• „Prin apropierea voastră şi prin cuvântul vostru, prin ajutorul material şi rugăciune” şi „cu lumina care vine din Evanghelie”, a adăugat, „daţi o mărturie „concretă şi vizibilă a iubirii lui Cristos între oameni” construind o Biserică-familie a lui Dumnezeu „mereu primitoare şi milostivă cu cei săraci”.

A reafirmat că trebuie să insiste asupra importanţei rugăciunii în faţa activismului, „a unei viziuni secularizate despre serviciul de caritate al creştinilor”.
• „Acest contact asiduu cu Cristos în rugăciune - a spus - transformă inima credincioşilor, deschizând-o la necesităţile” oamenilor. Totuşi, a mai spus referindu-se la enciclica Deus caritas est, nu trebuie „să se inspire din ideologiile ameliorării lumii, ci să se lase călăuziţi de credinţa care devine lucrătoare îi iubire”.

A avut apoi un gând pentru preoţii argentinieni, stimulându-i să se identifice din ce în ce mai mult cu Domnul şi să fie de exemplul de virtute pentru propria turmă. Apoi, o reflecţie a Papei despre vocaţia specifică a laicilor în viaţa Bisericii.

Credincioşii, a evidenţiat, „însufleţiţi de iubirea lui Cristos”, trebuie să participe activ la misiunea Bisericii, precum şi la viaţa socială, politică, economică şi culturală a ţării lor”:
• „Catolicii - a fost atenţionarea Pontifului - trebuie să se distingă între proprii concetăţeni prin observarea exemplară a îndatoririlor civice, precum şi prin exercitarea virtuţilor umane şi creştine care contribuie la ameliorarea relaţiilor personale, sociale şi de muncă”. Papa a exortat credincioşii laici să promoveze în mod special acele valori care sunt esenţiale pentru binele comun al societăţii, cum sunt pacea, dreptatea, solidaritatea, şi mai departe familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, tutelarea vieţii umane de la concepere până la moartea naturală şi dreptul părinţilor la a educa proprii fii după convingerile lor morale şi religioase”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.