„Elogiul conştiinţei”, o culegere de interviuri, importante şi mereu actuale, ale cardinalului Joseph Ratzinger despre chestiunea fundamentală a conştiinţei

(RV - 27 aprilie 2009) În librăriile italiene începând de marţi 28 aprilie, publicată de editura Cantagalli, cartea „Elogiul conştiinţei” (175 pagini, 13 euro), o culegere de interviuri ale cardinalului Joseph Ratzinger despre chestiunea fundamentală a conştiinţei. Opera reuneşte o serie de texte elaborate de viitorul Benedict al XVI-lea între 1991 şi 2000. Plecând de la reflecţii despre gândirea lui Platon, a lui Augustin şi a altor Părinţi ai Bisericii şi în special de la englezul John H. Newman cardinalul Ratzinger se opreşte la raportul „credinţă, adevăr şi conştiinţă”. Prezentăm câteva pasaje din articolul intervenţiei viitorului Papa din 16 martie 1991 care dă şi titlul întregii culegeri.

„În mod cert dacă ar trebui să port religia într-un toast ţinut după un prânz - ceea ce nu este foarte indicat de făcut - atunci eu aş toasta pentru Papa. Dar mai înainte pentru conştiinţă şi apoi pentru Papa”: viitorul papă Benedict al XVI-lea pleacă de la această renumită afirmaţie a cardinalului Newman, din Scrisoarea către Ducele de Norfolk, pentru un elogiu pasionat la adresa conştiinţei omului.

Într-o conferinţă ţinută pe 16 martie 1991, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază conexiunea fundamentală dintre conştiinţă şi adevăr. Din acest motiv, avertizează, trebuie să fugim de falsa concepţie a conştiinţei subiective. În caz contrar, notează cardinalul, chiar şi membrii SS-işti nazişti ar fi justificaţi pentru că au dus la îndeplinire atrocităţile lor „cu o certitudine absolută de conştiinţă”. De aici rolul esenţial al sensului de vină, al sensului de culpă, „necesar pentru om la fel ca durerea fizică drept simptom ce permite omului să recunoască tulburările în funcţiile normale ale organismului”.

Cine „nu mai este capabil să perceapă culpa, vina - este reflecţia sa - este din punct de vedere spiritual bolnav”. „A nu mai vedea culpele, a-şi înăbuşi vocea conştiinţei în atât de multe domenii ale vieţii - reafirmă - este o boală spirituală mult mai periculoasă decât vina însăşi, pe care cineva este încă în măsură să o recunoască” în dimensiunea ei. Culpa este tocmai aceea neglijenţă care „m-a făcut surd la glasul adevărului şi la sugestiile sale lăuntrice”. Din acest motiv, chiar şi criminalii care acţionează din convingere rămân vinovaţi”. „Reducerea omului la dimensiunea subiectivă - continuă - nu-l eliberează nicidecum ci îl face sclav” şi „înseamnă în acelaşi timp renunţarea la adevăr”.

Tocmai adevărul, adaugă cardinalul Ratzinger, este în centrul gândirii lui Newman despre conştiinţă. Pentru marele teolog englez, de fapt, era o îndatorire să asculte de adevăr mai degrabă decât de gustul propriu, chiar în contrast cu propriile sentimente. „Un om cu conştiinţă - scrie cardinalul Ratzinger - este unul care nu cumpără niciodată cu preţul renunţării la adevăr, ajungerea la un acord, bunăstarea, succesul, consideraţia socială şi aprobarea din partea opiniei dominante”.

Potrivit viitorului Papă, aici se atinge „punctul cu adevărat critic al modernităţii: ideea adevărului a fost practic eliminată şi înlocuită cu cea de progres”. Dar, relevă, consecinţa este că „într-o lume fără puncte fixe de referinţă nu mai există nici direcţii” şi ocupă astfel terenul „consideraţii de utilitate”. Cu toate acestea, constată, omul este în măsură să cunoască adevărul, întrucât este înscris în inima sa iar conştiinţa dă mărturie despre aceasta. Referindu-se la Sfântul Vasile cel Mare şi la Sfântul Augustin, cardinalul Ratzinger afirmă că iubirea de Dumnezeu „nu ne este impusă din extern”, ci „este revărsată în noi de mai înainte”. Şi astfel se înţelege în mod corect toastul lui Newman mai întâi în favoarea conştiinţei. Papa, de fapt, „nu poate impune credincioşilor catolici porunci doar pentru că aşa vrea el sau deoarece consideră util”, „toată puterea pe care el o are este puterea conştiinţei”. Pune apoi accentul pe „siguranţa memoriei creştine”, „memoria originară a binelui şi a răului”. Papa, scrie cardinalul englez, este garant al acestei memorii care trebuie să fie în mod continuu purificată, lărgită şi apărată împotriva diferitelor forme de distrugere. Dar care este deci, în definitiv, noutatea Creştinismului? Logos-ul, Adevărul în persoană, răspunde viitorul Benedict al XVI-lea şi adaugă: numai atunci când cunoaştem şi trăim lăuntric acest Adevăr, „devenim liberi de a asculta cu bucurie şi fără teamă mesajul conştiinţei”.

Aici serviciul audio: