2009-04-27 16:21:11

Benedict al XVI-lea va merge marţi în vizită la L'Aquila. Arhiepiscopul Molinari: "a-i întări pe fraţi în credinţă, capătă în aceste momente o valoare şi mai mare"


RV 27 apr 2009. Benedict al XVI-lea va merge marţi în vizită la populaţia afectată de cutremurul din regiunea italiană Abruzzo. La 9.30 Papa va sosi la Onna, cu elicopterul. Apoi, cu automobilul, se va deplasa la L'Aquila. Prima etapă, bazilica mariană de pe colina Collemaggio, pentru un act de veneraţie la relicvele papei sfântul Celestin al V-lea. Succesiv, Papa se opri la Casa Studentului, după care, la şcoala de ofiţeri ai Gărzii Financiare de la Coppito, va avea o întâlnire cu primarii şi parohii localităţilor lovite de seism şi apoi cu credincioşii şi personalul implicat în acţiunile de ajutorare. Tot aici, Papa va conduce rugăciunea antifonului marian pascal "Regina Coeli" şi va saluta mai mulţi reprezentanţi ai populaţiei din întreaga regiune. După ora 12.00, Benedict al XVI-lea va porni spre Vatican.

Trimisul special Radio Vatican, Massimiliano Menichetti a cules mărturia arhiepiscopului de L'Aquila, mons. Giuseppe Molinari, cu privire la aşteptările care se îndreaptă acum spre Sfântul Părinte:
• Este important ca El să ne întărească în credinţă. El este cel care ne arată drumul de parcurs, el ne spune de ce parte se află adevărul care conduce poporul creştin, el ne face să ne simţim în siguranţă şi ne eliberează de îndoială. În aceste momente, într-adevăr, a-i întări pe fraţi în credinţă, pe aceşti fraţi care trec prin încercări şi suferinţă, devine şi mai important, are o valoarea şi mai adâncă, o semnificaţie şi mai mare (...). Raţiunea umană singură, în faţa acestui mister de durere, a unei încercări atât de mari, se resemnează, nu găseşte nicio explicaţie. În lumina credinţei, însă, noi nu dispunem desigur de explicaţii preconfecţionate, abstracte, dar putem vedea exemplul lui Cristos care urcând pe Cruce, suferind, dându-şi viaţa, a salvat lumea întreagă.

Iată şi mărturia unei tinere, Luciana, întâlnită de trimisul nostru la intrarea într-un cort transformat în locaş de rugăciune:
• Îl aşteptăm pe Sf. Părinte cu multă pace în suflet, pentru că cred că acest cort este casa mea. Când am venit aici şi i-am găsit pe călugări, pentru mine a fost un lucru foarte important pentru că prin ei simt prezenţa lui Cristos. În ciuda celor întâmplate, se vede că Dumnezeu nu ne-a părăsit.

Benedict al XVI-lea şi-a exprimat dorinţa de a-i întâlni personal pe cei afectaţi de cutremur şi rudele victimelor. Cum au pregătit întâlnirea cu Sf. Părinte cei din Onna, una din localităţile cele mai afecate? Ne răspunde parohul comunităţii, pr. Cesare Cardoso:
Este o pregătire foarte simplă. Dacă ar fi fost o altă atmosferă, cine ştie câte lucruri am fi făcut... Acum, însă, ne pregătim cu mare simplitate. Îmi spunea o doamnă: 'Părinte, singurul lucru pe care aş vrea să-l fac când îl voi vedea pe Sfântul Părinte e să-l îmbrăţişez şi să-i spun 'Mulţumesc, Sanctitate! Mulţumesc pentru că sunteţi aici cu noi. Prezenţa Sa ne ajută să dăm un sens la atâta suferinţă'.

Dar cum aţi reuşit să insuflaţi speranţa în inimile oamenilor care au celebrat Învierea în corturi? Răspunde pr. Cesare Cardoso:
• Amintind cuvintele Sf. Paul: 'Cine va putea să ne despartă de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau foametea, sau strâmtorarea? Nimeni şi nimic nu va putea să ne despartă de El, căci în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători, pentru că Cristos este tăria noastră, de la El vin toate şi El este speranţa noastră'.








All the contents on this site are copyrighted ©.