Sfântul Anselm, o lumină care continuă să strălucească în toată Biserica: Benedict al XVI-lea în mesajul scris cu ocazia celebrărilor de la Aosta

(RV – 22 aprilie 2009) Sfântul Anselm conservă încă o mare actualitate, de aceea poate fi foarte utilă recitirea scrierilor sale şi meditarea din nou asupra vieţii lui. Aceasta este esenţa mesajului scris de Benedict al XVI-lea şi încredinţat cardinalului Giacomo Biffi, în calitate de trimis special la celebrările care se desfăşoară la Aosta, în Italia, cu ocazia încheierii anului dedicat călugărului benedictin în cel de-al IX-lea centenar de la moarte.

„Printre figurile cele mai luminoase din tradiţia Bisericii”, scrie Episcopul Romei referindu-se la Sfântul Anselm, este absolut necesar să se amintească învăţătura sa asupra valorii inviolabile a conştiinţei şi asupra libertăţii ca adeziune responsabilă la bine şi adevăr” şi „activitatea sa de păstor de oameni, plină de pasiune”.

Doctor magnific: aşa era chemat Sfântul Anselm, călugăr şi apoi episcop, strălucit teolog care a trăit în secolul al XII-lea, a cărui gândire se aprindea şi se ilumina în rugăciune şi prin scrierile sale a dat mărturie că evul mediu a fost o perioadă „caracterizată prin gândire” şi "conştiinciozitate" explică Benedict al XVI-lea.

Au fost culmile munţilor pe care le admira în copilărie, la Aosta, cele care l-au făcut să înţeleagă că „Dumnezeu se află la o înălţime inaccesibilă, situată dincolo de hotarele la care omul poate ajunge”, pentru că „Dumnezeu se află dincolo de limita gândirii – spunea”. De aceea, călătoria în căutarea lui Dumnezeu, cel puţin pe acest pământ, nu se va încheia niciodată, dar va fi mereu gând şi dorinţă, riguros procedeu al intelectului şi rugătoare cerere a inimii”.

Anselm căuta, Dumnezeu i-a deschis calea, încât pătrunse fiind chestiunile cele mai obscure asupra divinităţii lui Dumnezeu şi a credinţei, a reuşit să le explice şi să le demonstreze „cu raţionamente clare”, ca elemente ale doctrinei catolice.

„Nu încerc, Doamne, să pătrund profunditatea ta, pentru că nu pot nici de departe să o confrunt cu intelectul meu, dar doresc să înţeleg, măcar până la un punct, adevărul tău, în care inima mea crede şi pe care îl iubeşte. De fapt nu încerc să înţeleg pentru a crede, dar cred pentru a înţelege”. Astfel scria Anselm în Proslogion, călugărul benedictin care este amintit şi ca expert de viaţă spirituală şi mare educator în care s-au evidenţiat milostivirea şi fermitatea, mai ales când a trebui cu părere de rău să lase mănăstirea pentru că fusese numit episcop de Canterbury. Nu se considera potrivit, el voind să trăiască între studiu şi rugăciunea, dar tocmai anii petrecuţi în mănăstire l-au făcut apt să înfrunte suferinţele ministerului episcopal.

Ca episcop, au ieşit la suprafaţă „rectitudinea, şi riguroasa sa fidelitate faţă de conştiinţă; sunt evocate şi azi „libertatea sa episcopală”, „onestitatea sa episcopală”, neobosita sa operă pentru eliberarea Bisericii de condiţionări şi de servituţi, total incompatibile cu natura sa spirituală”.

În mesajul său, Benedict al XVI-lea a dorit să încredinţeze cardinalului Biffi şi datoria de a-i exorta pe credincioşii diecezei de Aosta „să privească cu admiraţie şi afecţiune” la marele lor concitadin Anselm, o „lumină” care „continuă să strălucească în toată Biserica, mai ales acolo unde sunt cultivate iubirea pentru adevărurile credinţei şi pasiunea pentru aprofundarea lor prin intermediul raţiunii”.

Aici serviciul audio: