2009-04-11 15:32:30

În jurul Mariei, Mama lui Isus, în Sâmbăta Sfântă aşteptând în tăcere şi speranţă lumina învierii


(RV - 10 aprilie 2009) În Sâmbăta Sfântă Biserica este strânsă în jurul Mariei, Mamei Mântuitorului, care aşteaptă în tăcere plină de speranţă învierea Domnului. O face împreună cu Maria care a păstrat credinţa în Fiul ei chiar în clipele întunecate ale Golgotei. Din acest motiv, sâmbăta este zi mariană încă de la începuturile creştinismului. Există, de altfel, o Liturghie numită a comemorării Sfintei Maria în zi de Sâmbătă. Şi anul acesta”, de la ora 10.30 în bazilică papală „Santa Maria Maggiore” se va celebra devoţiunea „Ceasul sau Ora Mamei”, iniţiativa aparţine de ani de zile Centrului de cultură mariană „Maica Bisericii. Seara începând de la ora 21, papa Benedict al XVI va prezida în bazilica San Pietro riturile Veghii sau Vigiliei pascale în care va administra sacramentele iniţierii creştine, adică Botezul, Mirul şi Împărtăşania unui număr de 75 catehumeni. Printr-o străveche tradiţie noaptea de Paşti este „în cinstea Domnului” iar Veghea, care se celebrează în ea, comemorând noaptea sfântă în care Cristos a înviat din morţi, este considerată „mama tuturor vegherilor”.În această noapte, de fapt, Biserica rămâne în aşteptarea Învierii Domnului şi celebrează cum s-a spus tainele iniţierii creştine. Sfântul Părinte va binecuvânta focul nou în atriul bazilicii Sfântul Petru; la intrarea în formă procesională în bazilică, unde toate luminile sunt luminile stinse, se poartă doar lumânarea pascală aprinsă de la focul nou binecuvântat. Diaconul înaintând spre altar proclamă de teri ori pe un ton ascendent „Lumen Christi - Lumina lui Cristos” iar credincioşii rând per rând îşi aprin lumânările de la lumânarea pascală, simbol al lui Cristos înviat din morţi. Apoi diaconul intonează „praeconium pascale” imnul care începe cu invitaţia „Exsultet - Să tresalte de bucurie” pentru vestirea solemnă a Învierii. Papa prezidează celelalte părţi ale sugestivelor rituri din veghea pascală: liturgia Cuvântului, Liturgia Botezului şi liturghia Euharistică concelebrată cu cardinalii prezenţi în Urbe.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.