(RV - 10 aprilie 2009) În Vinerea Sfântă, zi de post şi de abstinenţă şi totodată
zi aliturgică din cele mai vechi timpuri, în sensul că nu se celebrează Sfânta Liturghie,
memorialul morţii şi învierii Domnului, ospăţ şi jertfă pentru răscumpărarea lumii. Totuşi,
creştinii, potrivit ritului roman, se reunesc pentru celebrarea Patimilor Domnului.
Biserica comemorează moartea Mirelui ei. Isus îşi duce crucea până pe Golgota unde
moare răstignit între doi tâlhari. În centrul atenţiei stă Crucea şi toţi privesc
spre ea, spre Acela care a fost străpuns şi care a profeţit: „Când voi fi înălţat
de la pământ îi voi atrage pe toţi la mine”. • Secvenţie de muzică
gregoriană: „Crux fidelis inter omnes, arbor una nobilis”: cântă
Biserica cu încredere şi uimire: Nobilă fidelă Cruce! Ce pădure mai produce alţi
copaci cu-a ta valoare, aşa frunze, aşa floare? Rodul tău cine-l mai are? Mângâie
povara-ţi dulce! Iată cuiele, oţetul fierea, trestia, scuipatul, iată, suliţa
străpunge trupul blând din care curge râu de apă şi de sânge ca să spele
tot creatul!î
Celebrarea Patimilor Domnului se petrece într-o atmosferă gravă
şi solemnă: la intrare preotul celebrant şi slujitorii, îmbrăcaţi în veşminte de culoare
roşie, ajunşi la altar, fac înclinaţia cuvenită şi apoi se prostern cu faţa la pământ
în timp ce toţi se roagă în profundă tăcere. Aşa a făcut şi Benedict al XVI în
bazilica San Petru începând de la ora 17. Tradiţia romană vrea ca în Vinerea Sfântă
predica să fie rostită nu de Papa ci de predicatorul Casei pontificale. După o scurtă
rugăciune iniţială au fost propuse două lecturi biblice: una din profetul Isaia, cu
cel de-al patrulea cânt despre „slujitorul suferind” descris în momentul în care duce
la îndeplinire misiunea de eliberator de păcate:”Toţi umblam rătăcind ca nişte oi,
fiecare îşi urma drumul său, dar Domnul a făcut să cadă asupra lui fărădelegile noastre
ale tuturor. Chinuit fiind, s-a smerit şi nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la
înjunghiere, ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, el nu şi-a deschis gura”...”El
a fost rănit pentru fărădelegile noastre.Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus
nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea”.
A urmat cântarea psalmului
30, din care Cristos a luat strigătul de abandonare plină de încredere în clipa în
care şi-a dat sufletul: „În mâinile tale, Doamne, încredinţez sufletul meu”. Pentru
lectura a doua a fost propus un fragment din scrisoarea către Evrei, în care autorul
sublinează măreţia preoţiei şi sacrificiului lui Cristos în relaţia cu credincioşii:
„să ţinem prin urmare cu tărie credinţa pe care o mărturisim”; în Isus Cristos „noi
avem un mare preot care a fost încercat în toate asemenea nouă afară de păcat. În
zilele sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi rugăciuni şi cereri
către Dumnezeu, care putea să-l mântuiască din moarte şi a fost auzit pentru evlavia
sa...Şi desăvârşindu-se, s-a făcut tuturor celor ce-l ascultă pricină de mântuire
veşnică”.
Înainte de proclamarea Patimilor au fost cântate două versete din
scrisoarea apostolului Paul către Filipeni: • Secvenţe din
melodia gregoriană „Christus factus est oboediens” „Cristos
s-a făcut ascultător pentru noi până la moarte şi încă până la moartea pe cruce. De
aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dat un nume care este mai presus de orice nume”. Apoi
proclamarea pe roluri a Patimilor Domnului după sfântul evanghelist Ioan care pune
în evidenţă depăşirea scandalului crucii subliniind faptul că pentru cine crede, crucea
este glorie, este preamărire şi întronare. Crucea este jertfa definitivă pascală care
reuneşte poporul Noului Legământ. Continuând tradiţia şi anul acesta, cum s-a spus,
omilia din Vinerea Sfântă a fost ţinută de predicatorul Casei Pontificale, care de
zeci de ani este părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa. O predică având
la bază un text din cuvintele Sfântului Paul din Scrisoarea către Filipeni 2,8-9:
”Cristos s-a făcut ascultător pentru noi până la moarte, şi încă până la moartea pe
cruce”.