Benedict al XVI-lea la Liturghia Duminicii Floriilor: renunţările din iubire faţă de Dumnezeu fac viaţa adevărată. Papa a binecuvântat crucea ZMT înmânată de tinerii australieni celor spanioli. Apel al Papei împotriva minelor anti-persoană şi pentru imigraţii victime ale tragediilor pe mare.

(RV - 5 aprilie 2009) ) „Nu există o viaţă reuşită fără sacrificiu. Dacă arunc o privire retrospectivă asupra vieţii mele personale, trebuie să spun că tocmai momentele în care am spus „da” unei renunţări au fot momentele mari şi importante ale vieţii mele”. În faţa relelor lumii „nu trebuie să ne refugiem în fraze pioase, înduioşătoare”. Adevărul exigent al creştinismului este că cu cât se săvârşesc mai multe gesturi de renunţare din iubire faţă de Dumnezeu, „cu atât viaţa devine mai mare şi bogată”. Cu această învăţătură, experimentată de mai mult ori în viaţa sa, cum a destăinuit el însuşi, Benedict al XVI-lea a încheiat duminică dimineaţă Liturghia solemnă din Duminica Floriilor celebrată într-o Piaţă San Pietro plină de credincioşi din diferite colţuri ale lumii. La rugăciunea Îngerul Domnului, recitată la sfârşitul Liturghiei, episcopul Romei a lansat două apeluri: pentru semnarea Convenţiei care interzice minele anti-persoană, din partea Statelor care nu au făcut-o încă, şi pentru ca întreaga comunitate internaţională să se angajeze pentru a face să înceteze tragediile în mare ale imigraţilor. Apoi, Papa a binecuvântat trecerea Crucii şi icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului de la tinerii australieni la cei spanioli, care vor organiza viitoarea reuniune mondială la Madrid în 2011.

Dar să revenim la începutul celebrării. Ceremonia Duminicii Floriilor a început în faţa obeliscului din centru Pieţei San Pietro. Papa a introdus celebrarea cu aceste cuvinte.
• Fraţi şi surori, preaiubţi tineri, celebrarea de astăzi, culmea parcurgerii Postului Mare, ne introduce în cea mai sfântă dintre săptămâni, în care vom retrăi cu Cristos Domnul, misterul oferirii vieţii sale pentru noi, pentru mântuirea noastră şi pentru cea a tuturor oamenilor.
Intrarea în Ierusalim a Stăpânului timpului şi al istoriei interpelează libertatea noastră.
Suntem chemaţi să alegem între a ne considera dependenţi numai de Dumnezeu, ascultători, asemenea Fiului, de voinţa sa divină, şi de aceea liberi de orice putere umană, sau „liberi” de Dumnezeu şi prin aceasta sclavi ai oricărei alte situaţii.
Duminica Floriilor dezvăluie modul nou de a domni pe care Domnul îl introduce în istorie: el domneşte de pe cruce, anunţând astfel că numai iubirea face cu adevărat liberi şi suverani; numai iubirea, până la dăruirea totală de sine este răspunsul adecvat la setea umană de infinit pe care Dumnezeu a pus-o în inima noastră.

După această introducere Papa a binecuvântat ramurile stropindu-le cu apă sfinţită, a recitat rugăciunea ca toţi cei care poartă în procesiune respectivele ramuri în cinstea lui Cristos purtat în triumf să rămână uniţi cu el pentru a aduce roade de fapte bune. Şi în cântări, procesiunea s-a îndreptat spre altarul din faţa bazilicii.

• Secvenţe muzicale de la începutul procesiunii.
Să revenim la învăţătura evanghelică a Pontifului cu aplicare la situaţii concrete actuale. Călătorii ale speranţei ce se sfârşesc tragic între valurile învolburate ale unei mări înfruntate de oameni deznădăjduiţi. Persoane, mai presus de toate copii, mutilaţi de cruzimea unor arme invizibile şi inumane în însăşi conceperea lor cum pot fi minele anti-persoane sau bombele cu fragmentaţie. Două drame care i-au smuls lui Benedict al XVI-lea un strigăt de durere în ziua în care Biserica deschide Săptămâna Sfântă retrăind durerea supremă a lui Isus: o trecere imediată de la strigătele „Osana” de la procesiunea cu ramuri la chinurile atroce ale Golgotei. O trecere care de 24 de ani este simbolizată, în data Zilei Mondiale a Tineretului tocmai de Crucea care trece din mână în mână la tinerii, creştini de azi şi mai ales de mâine.

• Secvenţe muzicale.
Şi tocmai în mijlocul pieţei „tinere”, între pancarte şi ramuri de măslin şi de palmier ridicate de miile de fete şi băieţi revărsaţi între colonadele lui Bernini luminate de soare, Benedict al XVI-lea a trecut pe jos, conducând procesiunea cu ramuri plecând de la celebrul obelisc. O piaţă multicoloră în vestimentaţia mulţimilor devenită şi mai sugestivă prin compoziţia florală donată de regiunea italiană Puglia - şi amintind puţin după aceea, la predica Papei, „esenţialul” acelui pelerinaj pe care Cristos l-a făcut intrând în Iersualim călare pe măgar dar ca Domn al noii Împărăţii.
• „Adevăratul scop al pelerinajului trebuie să fie acela de a-l întâlni pe Dumnezeu; de a-l adora şi astfel a pune în ordinea cea justă relaţia de fond a vieţii noastre (…) Dragi prieteni, pentru aceasta ne-am reunit aici: Vrem să-l vedem pe Isus. În acest scop, anul trecut, mii de tineri au fost la Sydney. Desigur, vor fi avut multiple aşteptări pentru acest pelerinaj. Dar, obiectivul esenţial era acesta: Vrem să-l vedem pe Isus”, asemenea grecilor din Evanghelia după Ioan care, înaintea patimilor Domnului, se apropiară de Filip şi Andrei cerându-le să-l poată vedea pe Isus.

Caracteristicile Împărăţiei instaurate de Cristos, a spus episcopul Romei, sunt două. Prima este că această împărăţie trece prin cruce. Fiindcă Isus se dăruieşte total, poate ca Înviat din morţi să aparţină la toţi, să fie prezent pentru toţii. În Sfânta Euharistie primim rodul bobului de grâu mort, înmulţirea pâinilor care continuă până la sfârşitul lumii şi în toate timpurile. A doua caracteristică a Împărăţiei este universalitatea, catolicitatea. Se împlineşte astfel antica speranţă a lui Israel: această regalitate a lui David nu cunoaşte hotare. Se extinde „de la mare până la mare” - cum spune profetul Zaharia (9,10). - adică îmbrăţişează întreaga lume. Acest lucru este însă posibil numai pentru faptul că nu este o regalitate a unei puteri politice, dar se bazează exclusiv pe libera adeziune din iubire - o iubire care, la rândul său, răspunde iubirii lui Isus Cristos care s-a dat tuturor.

Papa a spus că e necesar să învăţăm mereu din nou amândouă aceste lucruri - înainte de toate universalitatea, catolicitatea. Ea înseamnă că nimeni nu poate să se prezinte pe sine ca absolut, cultura şi lumea sa. Aceasta cere ca toţi să ne primim reciproc, renunţând la ceva din ce este al nostru. Universalitatea include deci misterul crucii - depăşirea de sine, ascultarea faţă de cuvântul comun al lui Isus Cristos într-o Biserică ce e comună tuturor. Universalitatea este întotdeauna o depăşire de sine, renunţare la ceva personal. Universalitatea şi crucea merg împreună. Numai astfel se creează pacea.

Cu toate acestea, a continuat Benedict al XVI-lea, acestea ar rămâne doar principii spirituale dacă în viaţă omul nu ar fi în stare să „îndrăznească marele ’da’ spus lui Dumnezeu: în alte cuvinte, „a ne pune la dispoziţie, când în fond am vrea să ne strângem de ’eu-l’ nostru. Şi aici, Papa a enunţat adevărul că mentalitatea de azi prea adesea caută să-l înlăture:
• „De o viaţă corectă ţine şi sacrificiul, renunţarea. Cine promite o viaţă fără această mereu nouă dăruire de sine, înşeală lumea. Nu există o viaţă reuşită fără jertfă. Dacă arunc o privire retrospectivă asupra vieţii mele personale, trebuie să spun că tocmai momentele în care am spus ’da’ unei renunţări au fost momentele mai mari şi importante ale vieţii mele”.

Şi Isus a ştiut să ofere lui Dumnezeu ’da-ul’ său absolut, depăşind „teroarea pătimirii” care îl aştepta:
• „Şi noi putem să ne plângem înaintea Domnului la fel ca Iob, prezentându-i toate întrebările noastre care, în faţa injustiţiei din lume şi dificultăţii propriului eu, apar în noi. În faţa lui nu trebuie să ne refugiem în fraze pioase, într-o lume fictivă. A se ruga înseamnă mereu şi a lupta cu Dumnezeu, şi la fel ca Iacob să-i spunem: ’Nu te voi lăsa, până când nu mă binecuvântezi!’”

O circumstanţă biblică, a subliniat papa Benedict, care ne învaţă, întrucât creştini, că voinţa lui Dumnezeu „este întotdeauna mai importantă şi mai adevărată” decât a noastră şi că „voinţa sa este adevărul şi iubirea”. Un gând pe care Pontiful l-a îndreptat în special spre tinerii care puţin după aceea aveau să treacă din mână în mână Crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului.
• „Cu cât din iubire faţă de marele adevăr şi de marea iubire - din iubirea faţă de adevărul şi iubirea lui Dumnezeu - putem face unele renunţări, cu atât viaţa devine mai mare şi mai bogată. Cine vrea să-şi rezerve viaţa pentru sine, o pierde. Cine îşi dăruieşte viaţa zilnic în mici gesturi, care fac parte din marea decizie - acela o găseşte. Acesta este adevărul exigent, dar şi profund de frumos şi de eliberator, în care vrem, încet-încet, să intrăm în timpul itinerarului Crucii străbătând continentele”.

• Secvenţe muzicale.
La sfârşit, înainte de rugăciunea Îngerul Domnului, Benedict al XVI-lea a salutat în şapte limbi mulţimea credincioşilor, nu însă înainte de a fi lansat apeluri guvernelor din toată lumea în legătură cu două probleme care cer intervenţii urgente. La 10 ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei pentru interzicerea minelor anti-persoană şi după recenta deschidere a semnăturilor pentru convenţia privind abolirea muniţiilor cu fragmentaţie, înainte de toate Papa a spus:
• „Doresc să încurajez ţările care nu au făcut-o încă să semneze fără întârziere aceste importante instrumente ale dreptului internaţional umanitar, la care Sfântul Scaun şi-a dat mereu propriul sprijin. Exprim de asemenea sprijinul meu oricărei măsuri menite să garanteze asistenţa necesară victimelor unor asemenea arme distrugătoare”.

Apoi, în cuvinte bine accentuate, Benedict al XVI-lea a înfruntat fenomenul călătoriilor pe care mii de imigraţi le întreprind din Africa spre Europa cu rezultate adesea devastatoare, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva zile când 200 de persoane îmbarcate şi plecate din Libia au naufragiat în Marea Mediteraneană. „Nu putem să ne resemnăm în faţa unor asemenea tragedii, care din păcate se repetă de multă vreme”, a exclamat Pontiful rugându-se pentru victime şi invitând Uniunea Europeană şi naţiunile africane să adopte strategii „urgente” şi „adecvate măsuri cu caracter umanitar, pentru a împiedica - a insistat - ca aceşti emigranţi să recurgă la traficanţi fără scrupule”:
• „În timp ce mă rog pentru victime, ca Domnul să le primească în pacea sa, aş vrea să observ că această problemă, agravată ulterior de criza globală, va găsi soluţie numai când populaţiile africane, cu ajutorul comunităţii internaţionale, vor putea să se libereze de mizerie şi de războaie”.

La terminarea recitării antifonului „Angelus”, adică Îngerul Domnului în limba latină , Benedict al XVI-lea a acordat atenţia cuvenită celei de-a XXIV-a Zile Mondiale a Tineretului 2009, ediţie din acest an celebrată la nivel diecezan având ca temă un verset din prima Scrisoare a Sfântului Paul către Timotei: „Ne-am pus speranţa în Dumnezeu cel viu” (4,10). Papa a salutat delegaţiile de tineri însoţite de episcopii lor venind din Australia şi din Spania pentru consemnarea Crucii. „Această ’trecere de ştafetă’ - a afirmat - capătă o înaltă valoare simbolică, prin care exprimăm imensa gratitudine lui Dumnezeu pentru darurile primite la marea întâlnire de la Sydney şi pentru cele pe care va binevoi să ni le dea în cea de la Madrid din anul 2011 pe o temă inspirată tot din epistolarul Sfântului Paul: „Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, întăriţi în credinţă” (Cf Col 2,7).

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la încheierea Liturghiei pontificale oficiată la altarul din faţa bazilici Sfântul Petru în Duminica Floriilor, binecuvântare ce ajunge în deplina ei semnificaţie, şi pe această cale, la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.
 
Aici serviciul audio: #Netia_In#http://www.archivioradiovaticana.va/storico/ROM/2009/04/files/audio/ra/00156629.RM#Netia_Fn#