Ereditatea spirituală extraordinară lăsată tinerilor de Ioan Paul al II-lea subliniată cu pasiune evanghelică de Benedict al XVI-lea

(RV - 2 aprilie 2009) „Fraţi şi surori, preaiubiţi tineri! Reuniţi pentru a celebra Sfânta Liturghie de pomenire a slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea să cerem Domnului să ne ajute să ne dăruim viaţa pentru Cristos şi pentru fraţii noştri. Este de acum aproape Duminica Floriilor în care vom celebra cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului. Papei Ioan Paul al II-lea îi plăcea să-i numească pe tineri „viitorul şi speranţa Bisericii”:”străjerii dimineţii chemaţi să construiască un viitor de speranţă pentru umanitate cu iubirea pe care Duhul Sfânt o toarnă în noi.
Înainte de a celebra acest sacrament de mântuire în care Cristos devine prezent şi îşi dăruieşte Trupul şi Sângele său pentru viaţa veşnică să ne recunoaştem păcatele".

Astfel joi seară în bazilica vaticană papa Benedict al XVI-lea a introdus Liturghia de pomenire a iubitului său predecesor Ioan Paul al II-lea.
A fost celebrată Liturghia zilei cu respectivele Lecturi biblice prevăzute pentru joi din a cincia săptămână a Postului Mare.
La începutul omiliei papa Benedict a amintit că „în urmă cu patru ani, chiar în această zi, iubitul său predecesor, slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea îşi încheia pelerinajul pământesc, după o perioadă, deloc scurtă, de mare suferinţă. Astăzi celebrăm Sfânta Euharistie pentru pomenirea sufletului său, în timp ce îi mulţumim Domnului pentru că l-a dat Bisericii, timp de atâţia ani, ca păstor plin de zel şi generos”.

Ne reuneşte în această seară amintirea lui care continuă să fie vie în inima oamenilor, cum dovedeşte şi neîntreruptul pelerinaj de credincioşi la mormântul său în Grotele Vaticane. Papa a spus că prezidează cu emoţie şi bucurie această Sfântă Liturghie şi a salutat pe toţi cei prezenţi, credincioşi veniţi din otice parte a lumii, dar mai ales pe cei din Polonia cărora li s-a adresat în limba lor.

„Aş vrea să salut polonezii, şi în special tineretul polonez. În cea de-a patra aniversare a morţii lui Ioan Paul al II-lea primiţi apelul său: „Nu vă fie teamă să vă încredinţaţi lui Cristos. El vă va călăuzi, vă va da tăria să-l urmaţi în fiecare zi şi în orice situaţie (Roma, Tor Vergata 19.08.2000) Vă urez ca acest gând al slujitorului lui Dumnezeu să vă călăuzească pe drumurile vieţii voastre să vă conducă la fericirea dimineţii Învierii!

Actualul episcop al Romei a spus că prezenţa tinerilor îi aduce aminte de entuziasmul pe care Ioan Paul al II-lea ştia să-l reverse în noile generaţii. Amintirea lui, imbold pentru noi toţi cei reuniţi în această bazilică unde în multe ocazii el a celebrat Euharistia, să facă să ne lăsăm luminaţi şi interpelaţi de Cuvântul lui Dumnezeu.
Papa comentat evanghelia zilei cu ultima parte a capitolului 8 din Evanghelia după Ioan unde Isus se proclamă „lumina lumii” folosind expresia „Eu sunt” cu referire la numele lui Dumnezeu revelat lui Moise, spunând că „dacă cineva păzeşte cuvântul meu, nu va gusta moartea în veci”; declară că a fost trimis de Dumnezeu, care este tatăl său, ca să poarte oamenilor libertatea radicală de păcat şi de moarte, indispensabilă pentru a intra în viaţa veşnică. Sunt cuvinte ce rănesc orgoliul interlocutorilor şi chiar referinţa la marele patriarh Abraham devine motiv de conflict: „Adevăr, adevăr vă spun: înainte de a fi Abraham, eu sunt” (In 8,58).

Meditând această pagină evanghelică, ne vine spontan să spunem cânt este de greu pentru ucenic să dea mărturie despre Cristos. Şi gândul Pontifului s-a dus imediat la iubitul slujitor al lui Dumnezeu Karol Wojtyła - Ioan Paul al II-lea care de tânăr s-a arătat neînfricat şi aprig apărător al lui Cristos: pentru el nu a ezitat să-şi consume orice energie în scopul de a-i răspândi pretutindeni lumina; nu a acceptat să coboare la compromisuri când era vorba de proclamarea şi apărarea Adevărului său; a predicat neobosit iubirea sa. De la începutul pontificatului până la 2 aprilie 2005, nu i-a fost frică să proclame, tuturor şi întotdeauna, că singur Isus este Mântuitorul şi adevăratul Eliberator al omului şi al omului întreg.

Benedict al XVI-lea a spus că „dacă a mărturisi propria adeziune la Evanghelie nu este niciodată uşor, este fără îndoială de mare mângâiere certitudinea că Dumnezeu face rodnică angajarea noastră, când este sinceră şi generoasă.
Şi din acest punct de vedere ne apare semnificativă experienţa spirituală a servitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea. Privind la existenţa sa, vedem ca realizată promisiunea de rodnicie făcută de Dumnezeu lui Abraham. S-ar putea spune că mai ales în anii îndelungului său pontifical, el a născut la credinţă mulţi fii şi fiice. Semn vizibil ale acestei fecundităţi sunteţi voi, dragi tineri prezenţi aici seara aceasta: voi tineri din Roma, voi, tineri reuniţi la Sydney şi la Madrid, să reprezentaţi ideal cetele de băieţi şi fete care au participat la cele 23 de Zile Mondiale ale Tineretului, în diferite părţi ale lumii. Câte vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată, câte tinere familii decise să trăiască idealul evanghelic şi să tindă la sfinţenie sunt legate de mărturia şi de predica veneratului meu predecesor! Câţi băiţei şi fete s-au convertit, sau au perseverat în drumul lor creştin datorită rugăciunii sale, încurajării sale, sprijinului şi exemplului său!

E adevărat! Ioan Paul al II-lea - a recunoscut papa Benedict - reuşea să comunice o puternică încărcătură de speranţă, întemeiată pe credinţa în Isus Cristos, care „este acelaşi, ieri, astăzi şi în veci” (Evr 13,89), cum suna motoul Marelui Jubileu din 2000. Ca părinte afectuos şi atent educator, indica puncte sigure şi trainice de referinţă indispensabile pentru toţi, în special pentru tineret. Iar în ceasul agoniei şi al morţii, această nouă generaţie a voit să-i arate că a înţeles învăţămintele sale, reculegându-se silenţios în rugăciune în Piaţa San Pietro şi în atâtea alte locuri din lume. Simţeau, tinerii, că dispariţia sa constituia o pierdere: murea Papa „lor”, pe care îl considerau „tatăl lor” în credinţă. Îşi dădeau seama în acelaşi timp că le lăsa ca moştenire curajul său şi mărturia sa. Nu subliniase el de mai multe ori nevoia unei adeziuni radicale la Evanghelie, îndemnându-i pe adulţi şi pe tineri să ia serios această responsabilitate educativă? Şi eu - a spus Benedict al XVI-lea - am voit să preiau această nelinişte a sa oprindu-mă în diferite ocazii şi vorbind despre necesitatea urgentă a educaţiei ce priveşte azi familiile, biserica, societatea şi în special noile generaţii. La vârsta creşterii, cei mai mici au nevoie de adulţi capabili să le propună principii şi valori, simt nevoia unor persoane care să ştie să-i înveţe prin viaţa lor mai mult decât prin cuvinte, să se consume pentru idealurile înalte.

Dar de unde vom lua lumină şi înţelepciune pentru a duce la îndeplinire această misiune, care ne implică pe toţi în Biserică şi în societate? Desigur, nu este de ajuns să se apeleze la resursele umane; trebuie să ne încredem şi în primul rând pe ajutorul divin. „Domnul nu uită legământul său”: spunem cu psalmistul, amintindu-ne de Ziua Mondială a Tineretului, celebrată duminica viitoare la nivel diecezan, cu tema: „Ne-am pus speranţa noastră în Dumnezeu cel viu” , luată din prima Scrisoare a Sfântului Paul către Timotei (4,10).

Papa Benedict le-a spus tinerilor că nu se poate trăi fără speranţă; că experienţa arată că orice lucru, şi însăşi viaţa noastră sunt în pericol; că tot ce este uman, deci şi speranţa, nu are fundament în sine, ci are nevoie de o „stâncă” pentru a se ancora. Iată, pentru ce, apostolul Paul scrie că noi creştinii suntem chemaţi să ne întemeiem speranţa umană pe „Dumnezeu cel viu”. Numai în el devine sigură şi demnă de încredere. Mai mult, numai Dumnezeu, care în Isus Cristos ne-a revelat plinătatea iubirii sale, poate fi speranţa noastră neclintită. În el, speranţa noastră, de fapt, am fost mântuiţi” (cf Rom 8,24).

Aici serviciul audio: