O nouă dramă a imigraţiei interpelează conştiinţa europeană

RV 31 mar 2009. Drama imigraţiei revine din nou în prim planul atenţiei după naufragiul a trei ambarcaţiuni pline cu migranţi, în noaptea de luni spre marţi, în zona maritimă dintre Libia şi coastele Italiei, când peste 20 de morţi au fost recuperaţi, circa 300 au fost daţi dispăruţi iar peste 200 au fost salvaţi. Ştirea a fost confirmată de autorităţile libiene şi de personalul diplomatic al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii. Din nefericire, nu este prima dată când se verifică asemenea tragedii care transformă Marea Mediterană într-un cimitir al speranţelor.

Solicitat de Radio Vatican, directorul organizaţiei amintite în precedenţă, Peter Schatzer, explică dacă şi cum se poate combate acest fenomen:
• "Este important să existe o mai mare colaborare între toate ţările implicate în acest flux pentru a reduce, pe de o parte, presiunile migratorii acolo unde este posibil, iar pe de alta, pentru a crea un sistem de identificare a celor care cer azil, astfel încât să nu fie constrânşi să ia aceste 'căruţe' marine ca să depună cererea în Italia. Toţi împreună trebuie să reducem presiunile mai mari şi să dăm mai multe informaţii despre riscurile reale care marchează fluxul uman al migraţiilor, pentru că migranţii nu mor numai în Marea Mediterană dar şi în deşertul Libiei".

Duminica trecută, tot în largul coastelor libiene, naufragiul unei ambarcaţiuni supraîncărcată cu migranţi a dus la moartea a 21 dintre ei şi la un număr neprecizat de dispăruţi. De ce nu se poate interveni, cel puţin pentru a salva vieţi omeneşti? Răspunde Berardino Guarino, directorul pentru proiecte al Fundaţiei Migrantes a Conferinţei Episcopale Italiene:
• "Există mai întâi de toate un fapt evident, dar pe care toţi se prefac că nu-l văd: este în curs un flux migrator care nu se va opri cu uşurinţă. Ar trebui să ne punem problema creării unor canale umanitare, pentru ca aceste persoane să poată ajunge în Italia fără a fi constrânse la aceste călătorii periculoase. Trebuie precizat că pe aceste bărci sunt deseori refugiaţi de război, persoane care au dreptul la azil (...). Sunt circa 40 de ţări în care se înregistrează fenomene din faţa cărora oamenii caută să fugă. Aceste persoane nu au altceva de ales decât să se încredinţeze unor 'călăuze' care deseori îi tratează ca şi cum ar fi carne de măcel. Chestiunea nu se rezolvă prin înmulţirea patrulelor de coastă, ci respectând dreptul acestor persoane de a găsi un ţărm, un viitor, un motiv de speranţă. Ar trebui punctat mai întâi de toate pe ameliorarea condiţiilor de viaţă din Ţările acestor persoane. Călătoria recentă a Papei în Africa a readus în actualitate noi chestiuni şi apeluri puternice, dar nu se vede încă o mobilizare a conştiinţelor".

Un nou episod, aşadar, care pune interogative dramatice pentru conştiinţa europeană, solicitând o abordare serioasă a imigraţiei iregulare. Oliviero Forti, responsabilul Oficiului pentru Imigraţie al asociaţiei Caritas Italia:
• "Asemenea episoade sunt dezastre anunţate. Faptul că se iau măsuri cu restricţii tot mai mari nu face altceva decât să modifice ruta de emigrare".

Dar se merită să înfrunţi riscurile unei călătorii care s-ar putea termina cu o tragedie? Răspunde Oliviero Forti:
• "Condiţiile de la plecare, evident, sunt de aşa natură încât chiar şi un asemenea risc este luat în calcul şi, vai, chiar pus în contul călătoriei. Adevărul e că pe mare tranzitează mii de persoane, din care, în fiecare an, sute sau chiar mii dacă ne referim la toată Europa, îşi găsesc sfârşitul. Acesta este aspectul cel mai grav. În opinia noastră, dacă aceste persoane ar fi intrat legal, prin intermediul unui sistem de intrare mai flexibil, nu am fi asistat la toate aceste drame; mai mult, am fi avut pe teritoriu nostru persoane cu documente în regulă, în loc să vedem că mulţi dintre ei, cu trecerea timpului, vor circula iregular prin oraşele noastre, cu toate consecinţele pe care situaţia iregulară le produce în timp".