2009-03-31 17:41:27

Apel al Papei pentru eliberarea celor trei operatori ai Crucii Roşii răpiţi în Filipine


(RV - 31 martie 2009) În Filipine a expirat termenul stabilit de insurgenţii care de 75 de zile ţin ostatici 3 angajaţi ai Crucii Roşii Internaţionale. Într-un comunicat al Sălii vaticane de presă se arată că “Sfântul Părinte, însuşindu-şi îngrijorarea familiilor şi a tuturor celor care au la inimă salvarea celor trei operatori umanitari ai Crucii Roşii sechestraţi în insula Jolo” a lansat un puternic apel. Papa doreşte „să-şi înalţe glasul şi să facă apel ca sensibilitatea umană şi raţiunea să prevaleze asupra violenţei şi intimidării”. Sfântul Părinte - se citeşte în comunicat - cere în numele lui Dumnezeu „eliberarea lor şi solicită autorităţilor să favorizeze orice soluţionare paşnică a situaţiei dramatice”.
Cei trei voluntari răpiţi sunt elveţianul Andreas Notter, italianul Eugenio Vagni şi filipineza Mary Jean Lacaba. Sechestrul a avut loc în data de 15 ianuarie la ieşirea dintr-o structură de detenţie din provincia Sulu unde cei trei operatori ai Crucii Roşii se duseseră pentru o muncă de verificare în cadrul unui proiect de restaurare a reţelei hidrice.
Actualmente evoluţia situaţiei este preocupantă: insurgenţii legaţi de grupul islamic al lui Abu Sayyaf apropiat reţelei Al Qaeda, au ameninţat că vor decapita pe unul dintre prizonieri dacă forţele de poliţie filipineze nu se retrag din 15 sate din provincia Sulu din insula Jolo. Liderii mişcării Abu Sayyaf ceruseră guvernului retragerea armatei din bastionul acestei grupări, dar oficiali guvernamentali calificaseră această cerere drept "fizic imposibilă", precizând că trupele nu pot fi mutate în cele 24 de ore acordate de răpitori.
La scurt timp după expirarea termenului stabilit de insurgenţi, guvernatorul insulei Jolo a declarat starea de urgenţă, care îi permite acestuia să ordone un atac asupra răpitorilor.
Guvernul filipinez acceptase deja retragrea trupelor dislocate în partea meridională a insulei pentru a permite crearea unui coridor umanitar în scopul eliberării ostaticilor. Dar a declarat că conditile puse de sechestratori sunt inacceptabile. Toate forţele de securitate sunt în stare de alertă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.