2009-03-30 15:52:46

Reuniunea responsabililor cu Ziua mondială a tineretului din 70 de ţări


RV 30 mar 2009. De la Sydney 2008 la Madrid 2011, prin inima Sfântului Paul: este parcursul formativ propus de Consiliul Pontifical al Laicilor pentru responsabilii Zilelor mondiale ale tineretului, invitaţi al Roma de la 3 la 5 aprilie, a.c., pentru o primă întâlnire internaţională de această natură. Comunicatul departamentului pontifical pentru laici subliniază că la această întâlnire privirile sunt îndreptate spre Ziua mondială a tineretului de la Madrid din 2011, având la bază "bucuria sărbătorii şi entuziasmul spiritual" experimentat în timpul adunării mondiale a tineretului din Australia. La reuniunea de la sfârşitul acestei săptămâni, continuă comunicatul, vor participa 150 de delegaţi, reprezentând 70 de naţiuni şi 35 de comunităţi, pentru o reflecţie comună despre cuvintele Sf. Paul din scrisoarea către Timotei "Ne-am pus speranţa noastră în Dumnezeul cel viu" (1Timotei 4,10)

În prima din cele trei zile de lucrări se va face evaluarea roadelor aduse de Zilele de la Sydney, graţie reflecţiei, printre altele, a arhiepiscopului oraşului australian, card. George Pell. Va fi prezentat apoi şi bilanţul impactului avut la nivel local de Ziua mondială a tineretului, cu evidenţierea "modelului pe care aceasta îl oferă pentru pastorala tineretului în activităţile de fiecare zi". Sâmbătă, 4 aprilie, reflecţia se va îndrepta spre întâlnirea mondială a tinerilor din Spania, cu o primă prezentare a Bisericii locale oferită de arhiepiscopul de Madrid, card. Antonio Maria Rouco Varela. Succesiv, se citeşte în comunicatul oficial, membrii Comitetului organizator vor prezenta motivaţiile, sfidările şi aşteptările noii etape a Zilelor mondiale, însoţite de mărturiile unui grup de tineri spanioli şi de o primă prezentare a proiectelor în curs de organizare. Consideraţiile finale vor fi oferite de card. Stanislaw Rylko şi mons. Josef Clemens, preşedintele, respectiv, vice-preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici.

Duminică, 5 aprilie, delegaţii vor participa la Sf. Liturghie a Floriilor prezidată de Benedict al XVI-lea în Piaţa Sfântul Petru, cu celebrarea celei de a XXIV-a Zile mondiale a tineretului la nivel diecezan. Cu această ocazie, afirmă comunicatul, se va desfăşura ceremonia de înmânare a Crucii: tinerii australieni, gazda Întâlnirii precedente, o vor încredinţa tinerilor spanioli, organizatorii celei viitoare, din 2011. Predarea ştafetei cu simbolul Sfintei Cruci între tinerii lumii, încheie comunicatul, pune încă o dată pe drumul nostru realismul Crucii şi speranţa Învierii".








All the contents on this site are copyrighted ©.