2009-03-27 17:11:23

Raţiune şi dialog: actualitatea învăţăturii card. John Henry Newman


RV 27 mar 2009. S-a încheiat vineri la Milano reuniunea de studiu organizată de Universitatea Catolică, pe tema "John Henry Newman astăzi: logos şi dialog". Manifestarea marchează împlinirea a 130 de ani de când Newman a fost numit cardinal al Sfintei Romane Biserici, în 1879, după un lung parcurs iniţial de căutare în confesiunea anglicană. Teolog strălucit şi gânditor curajos, card. Newman este propus în ultimul timp şi ca model de viaţă creştină după deschiderea cauzei de beatificare.

Cercetătorii veniţi din toată Europa la Milano în aceste zile şi-au focalizat reflecţia asupra contribuţiei lui John Henry Newman la una din temele centrale ale pontificatului lui Benedict al XVI-lea: raportul dintre credinţă şi raţiune. Pentru card. Newman raţiunea este întrupată în viaţa concretă, însufleţită de credinţă şi de aceea are capacitatea de a pune bazele unui dialog între toţi oamenii, indiferent de diferitele lor apartenenţe.

Profesorul Jan Ker, de la Facultatea de Teologie din Oxford, a prezentat modul în care Newman a reformulat conceptul de conştiinţă, care este şi trebuie să rămână suverană dar care cu toate acestea depinde de o autoritate externă: în caz contrar, conştiinţa ar deveni un simplu drept al voinţei.

Acest element subliniază şi modernitatea gândirii lui Newman, după cum a observat pr. Hermann Geissler, directorul "Centrului Internaţional al Prietenilor lui Newman":
• "Primul lucru care iese în evidenţă este faptul că el a fost un căutător al adevărului. Apoi, s-ar putea spune că Newman a fost şi un adevărat model de educator în sensul modern al cuvântului. El a pus întotdeauna în valoare toate ştiinţele, toate capacităţile omului, raţiunea, dar şi afecţiunea, omul în totalitatea sa, credinţa sa: a ştiut să împace atât exigenţele raţiunii cât şi ale credinţei. În fine, când a devenit catolic, a fondat o universitate: este Universitatea Catolică din Dublin".

Profesorul, pe atunci, Joseph Ratzinger – astăzi Benedict al XVI-lea – nu a ascuns niciodată simpatia pentru gândirea lui John Henry Newman. Continuă pr. Geissler:
• "Papa spunea că din gândirea lui Newman, două concepte l-au impresionat cel mai mult. Primul este importanţa pe care Newman o atribuie conştiinţei: noi suntem fideli Bisericii pentru că suntem fideli conştiinţei, suntem fideli chemării lui Dumnezeu care a atins conştiinţa şi ne călăuzeşte. Al doilea aspect amintit de Papa, care a devenit foarte important pentru el, este viziunea lui Newman despre dezvoltarea doctrinei şi a vieţii noastre creştine, pentru a păşi tot mai mult spre Domnul".







All the contents on this site are copyrighted ©.