Cuvintele Papei în timpul zborului din Angola spre Roma

(RV - 24 martie 2009) Luni la întoarcerea din Angola la Roma, prezentându-se în prima parte a zborului în faţa ziariştilor care îl însoţeau la bordul avionului Benedict al XVI-lea a vorbit despre experienţa sa în Africa.
• „Dragi prieteni…mi-au rămas în memorie mai ales două impresii: pe de o parte impresia acestei cordialităţi aproape exuberante, a acestei bucurii, a unei Africi în sărbătoare, şi mi se pare că în Papa au văzut, să spunem, personificarea faptului că suntem fii şi familie a lui Dumnezeu. Există această familie şi noi, cu toate limitele, suntem în această familie şi Dumnezeu este cu noi. Astfel prezenţa Pape a … ajutat să se simtă aceasta… Şi pe de altă parte mi-a făcut mare impresie spiritul de reculegere la slujbele religioase, simţul puternic al sacrului: la slujbele liturgice nu există auto-prezentare a grupurilor, auto-animaţie dar este prezenţa sacrului, a lui Dumnezeu însuşi; chiar mişcările erau mereu mişcări de respect ce vădeau conştiinţa prezenţei divine. Acest lucru mi-a făcut o mare impresie.

Apoi trebuie să spun că am fost profund mişcat sufleteşte de faptul că sâmbătă în haosul ce s-a creat la intrarea în stadion au murit două tinere. M-am rugat şi mă rog pentru el. Din păcate una nu a fost încă identificată. Cardinalul Bertone şi mons. Filoni au putut să o viziteze pe mama celelalte tinere: o femei văduvă, curajoasă, cu cinci copii. Fata decedată, era prima dintre copii şi era catihet. Noi toţi ne rugăm şi sperăm ca în viitor lucrurile să poată fi organizate astfel încât aceasta să nu se mai întâmple.


Apoi două alte amintiri rămase în memoria mea: o amintire specială - ar fi atâtea de spus - este Centru Cardinal Léger: mi-a mişcat inima văzând aici  lumea suferinţelor de tot felul, toată suferinţa, tristeţea, sărăcia existenţei umane, dar şi văzând cum Satul şi Biserica colaborează pentru a-i ajuta pe suferinzi. Pe de o parte Statul gestionează în mod exemplar acest mare Centru, pe de alta, mişcări ecleziale şi realităţi ale Bisericii colaborează pentru a ajuta realmente aceste persoane. Şi se vede, mi se pare, că omul ajutând pe cel suferind devine mai om, lumea devine mai umană: aceasta îmi rămâne întipărit în memorie.

Apoi am distribuit Instrumentum laboris, documentul de lucru pentru Sinod şi chiar am lucrat pentru Sinod. În seara zilei Sfântului Iosif m-am reunit cu membrii componenţi ai Consiliului pentru Sinod - 12 episcopi - şi fiecare a vorbit despre situaţia Bisericii sale locale, despre propunerile lor, despre aşteptările lor, şi aşa s-a născut o idee foarte bogată despre realitatea Bisericii în Africa, cum se mişcă, cum suferă, ce face, care sunt speranţele, problemele. Aş putea povesti mult, de exemplu că Biserici din Africa de Sud, care a avut o experienţă de împăcare dificilă, dar în mod esenţial reuşită, ajută acum cu experienţele ei încercarea de reconciliere din Burundi şi caută să facă ceva similar, chiar dacă cu foarte mari dificultăţi, în Zimbabwe.

În fine aş vrea încă o dată să mulţumesc tuturor celor care au contribuit pentru buna reuşită a acestei călătorii: am văzut ce pregătiri o precedaseră, cum au colaborat toţi, aş vrea să mulţumesc autorităţilor statale, civile, ale Bisericii şi toţi care au colaborat individual. Mi se pare că într-adevăr cuvântul ’mulţumesc’ ar trebui să încheie această aventură şi mulţumesc încă o dată şi vouă, ziariştilor, pentru munca pe care aţi făcut-o şi o veţi face. Călătorie plăcută tuturor. Mulţumesc!”