Sfântul Iosif, slujitor "fidel şi înţelept": model de iubire autentică înscris în planul lui Dumnezeu, propus de Papa în timpul celebrării vesperale la Yaoundé

(RV - 18 martie 2009) În cursul după amiezii de miercuri, papa Benedict al XVI-lea, în ajunul zilei sale onomastice, a prezidat celebrarea orei Primelor Vespere pentru solemnitatea Sfântului Iosif, soţul Preacuratei Fecioare Maria şi patronul Bisericii universale în bazilica minoră „Maria Regina Apostolilor” din capitala cameruneză Yaoundé. Bazilica se înalţă pe situl precedentei catedrale, dedicată Duhului Sfânt, demolată din motive de rezistenţă. Actualul sanctuar marian are o arhitectură contemporană utilizând materiale naturale şi elemente simbolice africane cu referinţe la natură. Evanghelizarea ţării a pornit tocmai de aici de la colina Mvolyé, unde în 1890 călugării palotini germani consacrară Camerunul Mariei, Regina Apostolilor, aici la Marienberg.

La celebrarea vesperală solemnă au luat parte episcopi, preoţi, călugări, diaconi şi seminarişti, membri ai mişcărilor bisericeşti şi reprezentanţi ai celorlalte Confesiuni creştine din Camerun. Cântările liturgice au fost în limba latină cu lectura scurtă din Scrisoarea Sfântului Paul către Coloseni 3,23-24; „Orice faceţi să faceţi din inimă ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Pe Domnul să-l slujiţi”. Reflecţia papei Benedict al XVI-lea a fost dedicată figurii Sfântului Iosif, cu aplicări concrete la starea de viaţă a celor prezenţi.

Iată meditaţia Papei:

Dragi fraţi cardinali şi episcopi,
Dragi preoţi şi diaconi, dragi fraţi şi surori consacrate,
Dragi prieteni membri al altor Confesiuni creştine,
Dragi fraţi şi surori!
Avem bucuria de a ne afla împreună pentru a aduce mulţumiri lui Dumnezeu în această bazilică dedicată Mariei Regina Apostolilor din Mvolyé, care a fost construită pe locul unde fusese edificată prima biserică prin strădania misionarilor spiritani, veniţi să poarte Vestea cea Bună în Camerun. La fel ca fervoarea apostolică a acestor oameni care cuprindeau în inimile lor întreaga voastră ţară, acest loc poartă simbolic în el fiecare părticică a pământului vostru. De aceea într-o mare apropiere spirituală cu toate comunităţile creştine în care îndepliniţi serviciul vostru, dragi fraţi şi surori, îndreptăm seara aceasta lauda noastră către Părintele luminii.

În prezenţa reprezentanţilor celorlalte confesiuni creştine, cărora le adresez salutul meu fratern şi respectuos, vă propun să contemplăm trăsăturile caracteristice ale Sfântului Iosif prin cuvintele Sfintei Scripturi pe care ne-o oferă această celebrare liturgică vesperală.

Mulţimii şi ucenicilor săi, Isus le spune: „Unul singur este Tatăl vostru” (Mt 23,9) Într-adevăr, nu există altă paternitate decât aceea a lui Dumnezeu Tatăl, singurul Creator „al lumii văzute şi nevăzute”. I-a fost dat însă omului, creat după chipul lui Dumnezeu, să fie părtaş la unica paternitate a lui Dumnezeu (cf Ef 3,15). Sfântul Iosif manifestă aceasta într-un mod surprinzător, el care este tată fără să fi exercitat o paternitate trupească. Nu este tatăl biologic al lui Isus, căruia numai Dumnezeu singur îi este Tatăl, şi cu toate acestea el a exercitat o paternitate deplină şi întreagă. A fi tată înseamnă înainte de toate a fi servitor al vieţii şi al creşterii. Sfântul Iosif a dat dovadă, în acest sens, de mare devotament. Pentru Cristos a cunoscut persecuţia, exilul şi sărăcia care derivă din acestea. A trebuit să se stabilească într-un loc diferit de satul său. Singura lui răsplată a fost aceea de a fi cu Cristos. Această disponibilitate explică cuvintele Sfântului Paul: „Slujiţi-l pe Domnul care este Cristos” (Col 3,24).

Este vorba de a nu fi un servitor mediocru, ci de a fi un servitor „credincios şi înţelept”. Binomul celor două adjective nu este întâmplător: el sugerează că inteligenţa fără fidelitate şi fidelitatea fără înţelepciune sunt calităţi insuficiente. Una lipsită de cealaltă nu permite asumarea deplină a responsabilităţii pe care Dumnezeu ne-o încredinţează.

Dragi fraţi preoţi, această paternitate voi trebuie să o trăiţi în slujirea voastră zilnică. De fapt, Constituţia conciliară Lumen gentium subliniază: preoţii „ca nişte părinţi în Cristos, să aibă grijă de credincioşii pe care i-au născut în mod spiritual prin Botez şi învăţătură” (n. 28). Cum deci să nu ne întoarcem continuu la rădăcina preoţiei noastre. Domnul Isus Cristos? Relaţia cu persoana sa este constitutivă pentru ceea ce noi vrem să trăim, relaţia cu el care ne numeşte prieteni ai săi, deoarece tot ceea ce el a învăţat de la Tatăl ne-a făcut cunoscut nouă (cfr In 15,15).
Trăind această prietenie profundă cu Cristos, veţi afla adevărata libertate şi bucuria inimii voastre. Preoţia ministerială comportă o legătură profundă cu Cristos care ne este dată în Euharistie. Fie ca celebrarea Euharistiei să constituie într-adevăr centrul vieţii voastre preoţeşti, atunci ea va fi şi centrul misiunii voastre bisericeşti. În fond, toată viaţa noastră, Cristos ne cheamă să fim părtaşi la misiunea sa, să fim martori, pentru ca Cuvântul său să poată fi vestit tuturor. Celebrând acest sacrament în numele şi în persoana Domnului, nu persoana preotului trebuie să fie pusă în prim plan: el este un slujitor, un umil instrument care face referinţă la Cristos, deoarece Cristos însuşi se oferă ca jertfă pentru mântuirea lumii. „Cel care conduce să fie ca cel care slujeşte” (Lc 22,26), spune Isus. Iar Origen scria: „Iosif înţelegea că Isus îi era superior deşi fiindu-i supus lui în toate şi, cunoscând superioritatea inferiorului său, Iosif îi poruncea cu teamă şi cu măsură. Fiecare să reflecteze asupra acestui fapt: adeseori un om de mai mică valoare este pus deasupra unor oameni mai buni decât el şi uneori se întâmplă că inferiorul are mai mare valoare decât cel care pare să comande. Când cine a primit o demnitate înţelege aceasta nu se va umfla de mândrie din cauza rangului său mai elevat, ci va şti că inferiorul său poate fi mai bun decât el, aşa cum Isus a fost supus lui Iosif” (Omilie asupra Sfântului Luca, XX,5, S.C. p.287).

Dragi fraţi în preoţie, ministerul vostru pastoral cere multe renunţări, dar este şi izvor de bucurie. În relaţie de încredere cu episcopii voştri, uniţi în mod fratern cu întreg prezbiteriul diecezei şi susţinuţi de porţiunea Poporului lui Dumnezeu care vă este încredinţată, voi veţi şti să răspundeţi cu fidelitate la chemarea pe care Domnul v-a adresat-o într-o zi, aşa cum l-a chemat pe Iosif să vegheze asupra Mariei şi a Pruncului Isus! Fie, dragi preoţi, ca să puteţi rămâne credincioşi promisiunilor pe care le-aţi făcut lui Dumnezeu în faţa episcopului vostru şi a adunării. Succesorul lui Petru vă mulţumeşte pentru angajarea voastră generoasă în serviciul Bisericii şi vă încurajează să nu vă lăsaţi tulburaţi de dificultăţile drumului!

Tinerilor care se pregătesc să se alăture vouă, şi celor care îşi pun încă întrebări cu privire la chemarea la preoţie, ţin să le spun seara aceasta încă o dată bucuria care vine din dăruirea totală de sine pentru slujirea lui Dumnezeu şi a Bisericii. Aveţi curajul să oferiţi un ’da’ generos lui Cristos!

Vă invit şi pe voi, fraţi şi surori care v-aţi angajat în viaţa consacrată - ordine sau congregaţii călugăreşti - sau în mişcările bisericeşti, să îndreptaţi privirea la Sfântul Iosif.
Când Maria a primit vizita îngerului la Buna Vestire ea era deja logodită cu Iosif. Adresându-se personal Mariei, Domnul îl implică deja intim pe Iosif în misterul Întrupării. Acesta a acceptat să se lege cu această istorie pe care Dumnezeu începuse să o scrie în sânul soţie sale. El a primit-o apoi în casa sa pe Maria. A primit misterul care era în ea şi misterul care era ea însăşi. El a iubit-o cu acel mare respect care este sigilul iubirii adevărate. Sfântul Iosif ne învaţă că se poate iubi fără a poseda. Contemplându-l, fiecare bărbat şi fiecare femeie poate fi purtat, cu harul lui Dumnezeu, la vindecarea rănilor sale afective cu condiţia să intre în planul pe care Dumnezeu a început deja să-l realizeze în fiinţele care stau aproape de El, aşa cum Iosif a intrat în lucrarea răscumpărării prin figura Mariei şi datorită a ceea ce Dumnezeu înfăptuise deja în ea. Doresc ca şi voi, dragi fraţi şi surori angajaţi în mişcările bisericeşti, să fiţi atenţi la cei care vă înconjoară şi să manifestaţi chipul iubitor al lui Dumnezeu persoanelor mai umile, mai presus de toate prin practicarea faptelor de milostenie, educaţia umană şi creştină a tinerilor, serviciul promovării femeii şi în atâtea alte moduri.

Contribuţia spirituală purtată de persoanele consacrate este şi ea foarte semnificativă şi indispensabilă pentru viaţa Bisericii. Această chemare la a-l urma pe Cristos este un dar pentru întregul Popor al lui Dumnezeu. În aderarea la chemarea voastră, imitându-l pe Cristos, cast, sărac şi ascultător, consacrat total măririi Tatălui său şi iubirii fraţilor şi surorilor sale, voi aveţi misiunea de a mărturisi, înaintea lumii noastre care are foarte mare nevoie de aceasta, primatul lui Dumnezeu şi al bunurilor viitoare (Cf Viaţa consacrată, n.85). Prin fidelitatea fără rezerve în angajamentele voastre voi sunteţi în Biserică un germen de viaţă ce creşte în serviciul Împărăţiei lui Dumnezeu.

În orice moment, dar în mod special când fidelitatea este încercată, Sfântul Iosif vă aminteşte sensul şi valoarea angajamentelor voastre. Viaţa consacrată este o imitare radicală a lui Cristos. Prin urmare este necesar ca stilul vostru de viaţă să exprime cu precizie ceea ce vă face să trăiţi şi ca activitatea voastră să nu vă ascundă identitatea profundă. Nu vă fie teamă să trăiţi deplin oferirea de voi înşivă pe care aţi făcut-o lui Dumnezeu şi să daţi mărturie despre ea în mod autentic în jurul vostru. Un exemplu ce vă stimulează în mod special să căutaţi această sfinţenie de viaţă, este cel al părintelui Simon Mpeke, numit Baba Simon. Voi ştiţi cum „misionarul cu picioarele goale” şi-a cheltuit toate forţele fiinţei sale într-o umilinţă dezinteresată, având la inimă să ajute sufletele, fără a-şi cruţa preocupările şi necazurile pentru slujirea materială ale fraţilor săi.

Dragi fraţi şi surori, meditaţia noastră asupra itinerarului uman şi spiritual al Sfântului Iosif, ne invită să înţelegem măsura întregii bogăţii a chemării sale şi modelului care rămâne pentru toţi aceia şi acelea care şi-au dedicat existenţa lui Cristos, în preoţie ca şi în viaţa consacrată sau în diferite forme de angajare a laicilor. Iosif a trăit, într-adevăr, în lumina misterului Întrupării. Nu numai cu o apropiere fizică, dar şi cu atenţia inimii, Iosif ne dezvăluie secretul unei umanităţi care trăieşte în prezenţa misterului, deschisă spre el prin detaliile cele mai concrete ale existenţei. În el nu există separaţie între credinţă şi acţiune. Credinţa îi orientează în mod decisiv faptele. În mod paradoxal, acţionând, asumându-şi responsabilităţile el se retrage la o parte pentru a lăsa lui Dumnezeu libertatea de a-şi realiza lucrarea, fără a interpune vreun obstacol. Iosif este un „bărbat drept” (Mt 1,19) pentru că existenţa lui este „ajustată” după cuvântul lui Dumnezeu.

Viaţa Sfântului Iosif, petrecută în ascultarea Cuvântului, este un semn elocvent pentru toţi ucenicii lui Isus care aspiră la unitatea Bisericii. Exemplul său ne solicită să înţelegem că abandonându-se pe deplin voinţei lui Dumnezeu omul devine un realizator eficient al planului lui Dumnezeu, care doreşte să reunească oamenii într-o singură familie, o singură adunare, o singură ’ecclesia’.

Dragi prieteni membri ai altor Confesiuni creştine, această căutare a unităţii ucenicilor lui Cristos este pentru noi o mare provocare. Ea ne face înainte de toată să ne convertim la persoana lui Cristos, să ne lăsăm din ce în ce mai mult atraşi de El. În El suntem chemaţi să ne recunoaştem fraţi, fii ai unuia şi aceluiaşi Tată. În acest an consacrat Apostolului Paul, marele vestitor al lui Isus Cristos, Apostolul neamurilor, să ne îndreptăm spre el pentru a asculta şi învăţa ’credinţa şi adevărul’ în care sunt înrădăcinate raţiunile unităţii între discipolii lui Cristos.

Terminând, să ne adresăm soţiei Sfântului Iosif, Fecioarei Maria, ’Regina Apostolilor’, căci acesta este titlul cu care ea este invocată ca patroană a Camerunului. Îi încredinţez ei consacrarea fiecăruia şi a fiecăreia dintre voi, dorinţa voastră de a răspunde mai fidel la chemarea care v-a fost făcută şi la misiunea care v-a fost încredinţată. Invoc, în fine, mijlocirea ei pentru frumoasa voastră ţară. Amin.

Aici serviciul nostru audio: