Un an sacerdotal, proclamat de Papa, pentru valorzarea misiunii preotului în Biserică
şi societate: preotul să fie martor identificabil şi de recunoscut al lui Cristos
(RV - 16 martie 2009) Va începe la 19 iunie anul acesta şi se va încheia la
19 iunie 2010, „Anul sacerdotal”, un an special dedicat rolului şi misiunii preotului
în viaţa Bisericii şi în societatea epocii contemporane; un an pentru a sublinia că
fiecare preot trebuie să tindă la „desăvârşirea spirituală” pentru ca slujirea sa
să fie rodnică. Anunţul a fost dat luni dimineaţă de papa Benedict al XVI-lea
primind în Sala Consistoriului din Palatul apostolic participanţii la plenara Congregaţiei
pentru Cler, care se va încheia miercuri 24 martie. Tema actualei plenare este „Identitatea
misionară a preotului în Biserică”.
Este important, a afirmat între altele
Papa, ca preotul să fie bine format pe făgaşul învăţăturii Conciliului Vatican II
şi să poată fi mereu recunoscut, în moralitate şi înfăţişare. A sfinţi, a învăţa,
a conduce. Sunt „tria munera”, cele trei îndatoriri ale vieţii şi slujirii preotului.
Din momentul în care un episcop îi pune mâinile pe cap în actul sacramental al hirotonirii,
viaţa unui preot trebuie să dea mărturie despre aceste trei valori; valori care, a
afirmat Benedict al XVI-lea, „înainte de a fi un oficiu, o sarcină de îndeplinit”
sunt „un dar”, graţie căruia preotul participă la o „viaţă nouă”, dobândeşte acel
„stil” care a fost a lui Isus şi apoi al Apostolilor. Această „participare” la viaţa
lui Cristos, devine şi o putere ce face să devină „necesară, mai mult, indispensabilă”
„tendinţa spre desăvârşirea morală”.
Apoi Papa a anunţat: • Tocmai
pentru a favoriza această năzuinţă a preoţilor spre perfecţiunea spirituală
de care depinde mai presus de toate eficienţa ministerului, a slujirii lor, am decis
să proclam un special „An Sacerdotal”, care se va extinde de la 19 iunie
anul acesta până la 19 iunie 2010. De fapt, cade a 150-a
aniversare a morţii Sfântului Paroh de Ars Ioan Maria Vianney, adevărat exemplu de
Păstor în serviciul turmei lui Cristos”.
Puţin mai înainte, Papa amintise
că marea tradiţie bisericească nu a condiţionat eficacitatea sacramentală de situaţia
existenţială concretă a unui preot, garantând astfel aşteptările legitime ale credincioşilor.
Totuşi, a spus, importanţa formării permanente a preoţilor rămâne o mare şi delicată
prioritate ce trebuie condusă „în comuniune cu neîntrerupta tradiţie a Bisericii,
fără cezuri şi fără tentaţii de discontinuitate.”
Episcopilor, Benedict al
XVI-lea le-a cerut să cultive „relaţii umane cu adevărat paterne” cu primii lor colaboratori,
„mai ales - a spus - sub aspect doctrinar”: • „Este important să se favorizeze
în preoţi, mai presus de toate în tinerele generaţii, o corectă receptare a textelor
Conciliului Ecumenic Vatican II, interpretate în lumina întregului bagaj doctrinar
al Bisericii. Apare urgentă şi recuperarea acelei conştiinţe care îi face pe preoţi
să fie prezenţi, identificabili şi posibil de recunoscut fie pentru judecata de credinţă,
fie datorită virtuţilor personale, fie chiar datorită hainei, în domeniile culturii
şi carităţii, dintotdeauna la inima misiunii Bisericii”. Această
atenţie din partea Papei a fost solicitată de conştiinţa „schimbărilor sociale radicale
din ultimele decenii”, care cer folosirea „celor mai bune energii bisericeşti” pentru
pregătirea candidaţilor la preoţie. Preoţie, a insistat Benedict al XVI-lea, ce trebuie
să fie valorizată cum se cuvine deoarece misiunea ei „în Biserică” se modelează după
stilul lui Cristos care este principalul ei propulsor. • În acest sens este
necesar să se vegheze ca noile structuri sau organizaţii pastorale să nu fie gândite
pentru un timp în care ar trebui să nu mai fie nevoie de slujitorul hirotonit, plecând
de la o interpretare greşită a promovării juste a credincioşilor laici, întrucât în
atare caz s-ar pune premisele unei diluări ulterioare a preoţiei ministeriale iar
eventualele presupuse „soluţii” ar ajunge să coincidă grav cu chiar
cauzele reale ale problematicilor contemporane legate de ministerul” preoţesc. Benedict
al XVI-lea a amintit şi cele patru aspecte ale misiunii preotului. Aceasta este „eclezială”,
bisericească deoarece „nimeni nu se vesteşte pe sine” ci îl vesteşte şi îl poartă
lumii pe Dumnezeu. Se caracterizează prin comuniune, întrucât se desfăşoară „într-o
unitate şi într-o comuniune” care doar secundar are şi aspecte relevante de vizibilitate
socială, care de altfel derivă din intimitatea divină pentru care preotul e chemat
să fie expert, să conducă sufletele încredinţate lui la aceeaşi întâlnire cu Domnul.
În fine, dimensiunile ierarhică şi cea doctrinară sugerează reafirmarea importanţei
disciplinei ecleziastice - ţinând cont că termenul disciplină este legat de numele
„discipol”, ucenic - şi a formării doctrinare, nu doar teologică, iniţială şi permanentă.