Un an sacerdotal, proclamat de Papa, pentru valorzarea misiunii preotului în Biserică şi societate: preotul să fie martor identificabil şi de recunoscut al lui Cristos

(RV - 16 martie 2009) Va începe la 19 iunie anul acesta şi se va încheia la 19 iunie 2010, „Anul sacerdotal”, un an special dedicat rolului şi misiunii preotului în viaţa Bisericii şi în societatea epocii contemporane; un an pentru a sublinia că fiecare preot trebuie să tindă la „desăvârşirea spirituală” pentru ca slujirea sa să fie rodnică. Anunţul a fost dat luni dimineaţă de papa Benedict al XVI-lea primind în Sala Consistoriului din Palatul apostolic participanţii la plenara Congregaţiei pentru Cler, care se va încheia miercuri 24 martie. Tema actualei plenare este „Identitatea misionară a preotului în Biserică”.

Este important, a afirmat între altele Papa, ca preotul să fie bine format pe făgaşul învăţăturii Conciliului Vatican II şi să poată fi mereu recunoscut, în moralitate şi înfăţişare.
A sfinţi, a învăţa, a conduce. Sunt „tria munera”, cele trei îndatoriri ale vieţii şi slujirii preotului. Din momentul în care un episcop îi pune mâinile pe cap în actul sacramental al hirotonirii, viaţa unui preot trebuie să dea mărturie despre aceste trei valori; valori care, a afirmat Benedict al XVI-lea, „înainte de a fi un oficiu, o sarcină de îndeplinit” sunt „un dar”, graţie căruia preotul participă la o „viaţă nouă”, dobândeşte acel „stil” care a fost a lui Isus şi apoi al Apostolilor. Această „participare” la viaţa lui Cristos, devine şi o putere ce face să devină „necesară, mai mult, indispensabilă” „tendinţa spre desăvârşirea morală”.

Apoi Papa a anunţat:
• Tocmai pentru a favoriza această năzuinţă a preoţilor spre perfecţiunea spirituală de care depinde mai presus de toate eficienţa ministerului, a slujirii lor, am decis să proclam un special „An Sacerdotal”, care se va extinde de la 19 iunie anul acesta până la 19 iunie 2010. De fapt, cade a 150-a aniversare a morţii Sfântului Paroh de Ars Ioan Maria Vianney, adevărat exemplu de Păstor în serviciul turmei lui Cristos”.

Puţin mai înainte, Papa amintise că marea tradiţie bisericească nu a condiţionat eficacitatea sacramentală de situaţia existenţială concretă a unui preot, garantând astfel aşteptările legitime ale credincioşilor. Totuşi, a spus, importanţa formării permanente a preoţilor rămâne o mare şi delicată prioritate ce trebuie condusă „în comuniune cu neîntrerupta tradiţie a Bisericii, fără cezuri şi fără tentaţii de discontinuitate.”

Episcopilor, Benedict al XVI-lea le-a cerut să cultive „relaţii umane cu adevărat paterne” cu primii lor colaboratori, „mai ales - a spus - sub aspect doctrinar”:
• „Este important să se favorizeze în preoţi, mai presus de toate în tinerele generaţii, o corectă receptare a textelor Conciliului Ecumenic Vatican II, interpretate în lumina întregului bagaj doctrinar al Bisericii. Apare urgentă şi recuperarea acelei conştiinţe care îi face pe preoţi să fie prezenţi, identificabili şi posibil de recunoscut fie pentru judecata de credinţă, fie datorită virtuţilor personale, fie chiar datorită hainei, în domeniile culturii şi carităţii, dintotdeauna la inima misiunii Bisericii”.

 
Această atenţie din partea Papei a fost solicitată de conştiinţa „schimbărilor sociale radicale din ultimele decenii”, care cer folosirea „celor mai bune energii bisericeşti” pentru pregătirea candidaţilor la preoţie. Preoţie, a insistat Benedict al XVI-lea, ce trebuie să fie valorizată cum se cuvine deoarece misiunea ei „în Biserică” se modelează după stilul lui Cristos care este principalul ei propulsor.
• În acest sens este necesar să se vegheze ca noile structuri sau organizaţii pastorale să nu fie gândite pentru un timp în care ar trebui să nu mai fie nevoie de slujitorul hirotonit, plecând de la o interpretare greşită a promovării juste a credincioşilor laici, întrucât în atare caz s-ar pune premisele unei diluări ulterioare a preoţiei ministeriale iar eventualele presupuse „soluţii” ar ajunge să coincidă grav cu chiar cauzele reale ale problematicilor contemporane legate de ministerul” preoţesc.
Benedict al XVI-lea a amintit şi cele patru aspecte ale misiunii preotului. Aceasta este „eclezială”, bisericească deoarece „nimeni nu se vesteşte pe sine” ci îl vesteşte şi îl poartă lumii pe Dumnezeu. Se caracterizează prin comuniune, întrucât se desfăşoară „într-o unitate şi într-o comuniune” care doar secundar are şi aspecte relevante de vizibilitate socială, care de altfel derivă din intimitatea divină pentru care preotul e chemat să fie expert, să conducă sufletele încredinţate lui la aceeaşi întâlnire cu Domnul. În fine, dimensiunile ierarhică şi cea doctrinară sugerează reafirmarea importanţei disciplinei ecleziastice - ţinând cont că termenul disciplină este legat de numele „discipol”, ucenic - şi a formării doctrinare, nu doar teologică, iniţială şi permanentă.

Aici serviciul audio: