2009-03-16 17:41:07

Benedict al XVI-lea începe marţi a XI-a călătorie internaţională, în Camerun şi Angola: interviu cu nunţii apostolici din cele două Ţări africane


RV 16 mar 2009. Africa este pregătită pentru vizita Papei: marţi, la ora Romei 10.00, Benedict al XVI-lea va decola spre Camerun, unde va ajunge la ora 16.00. După trei zile la Yaoundé, Sfântul Părinte va pleca spre Angola, vineri, 20 martie. A XI-a călătorie apostolică internaţională a pontificatului se va încheia luni, 23 martie, cu revenirea Papei la Roma.

Republica Camerun a fost secole la rând sub protectoratul mai multor puteri europene şi a devenit independentă în 1961. Are o suprafaţă de 475.442 de km2 şi o populaţie de peste 17 milioane de locuitori, din care 4,8 milioane sunt catolici, reprezentând 55% din populaţia creştină şi 26,7% din totalul locuitorilor; urmează, în descreştere, animiştii (26%), musulmanii (21,8%) şi protestanţii (17,5%). Biserica Catolică din Camerun are 24 de circumscripţii ecleziastice şi 31 de episcopi, 816 parohii şi 1.847 de preoţi. Semnificativ, numărul seminariştilor majori – 1.361 – în timp ce cateheţii depăşesc 18.700.

La Yaoundé, capitala Camerunului, aşteptarea este dominată de un climat de rugăciune, cum confirmă arhiepiscopul Eliseo Antonio Ariotti, nunţiu apostolic în Camerun:
• "A fost mai întâi de toate o pregătire spirituală, o pregătire şi sub aspect cultural. Spiritual, toate diecezele au înălţat multe rugăciuni, au organizat întâlniri, au făcut multe novene, cum se obişnuieşte în această Biserică plină de credinţă. Cultural, Universitatea Catolică a Africii Centrale şi Institutul Catolic de Teologie au organizat o reuniune de studiu în care a fost prezentată figura papei Benedict al XVI-lea în toată amploarea ei. Comisia Conferinţei Episcopale a primit deja foarte multe cereri de participare la Sf. Liturghie de joi, 19 martie, sărbătoarea Sf. Iosif".

Într-un anumit sens, în Camerun se reflectă tot continentul african...
• "În Camerun avem o compoziţie fie etnică, fie culturală, socială şi politică, încât s-ar putea spune că reproduce în minitură întregul ambient al Africii. Vizita Sf. Părinte este un moment în care Africa nu doar se întreabă despre viitorul ei, dar încearcă să răspundă la valorile pentru care Sfântul Părinte dă mărturie în întreaga lume".

Ce vrea să spună Africa papei Benedict al XVI-lea în cadrul apropiatei vizite?
• "Africa vrea să spună Sfântului Părinte că este pregătită să evanghelizeze, dar încă mai are nevoie de ajutor. Are nevoie de ajutor în a găsi adevăratul chip al lui Cristos, adevăratul chip al Bisericii, puritatea vieţii bisericeşti. Africa, deci, este conştientă de tinereţea ei pe drumul credinţei, este conştientă de acest lucru dar este dispusă să dea ce are mai bun în domeniul vieţii laicilor, a preoţilor, a vieţii bisericeşti, în general, şi în sfera socială".


Stare de intensă aşteptare şi la Luanda, capitala Angolei, unde Benedict al XVI-lea va întâlni populaţia unei Ţări care abia în ultimii ani a regăsit o anumită stabilitate internă, după lungul şi sângerosul conflict al războiului civil.
Fostă colonie şi provincie portugheză, Angola a devenit independentă în 1975 într-un context marcat de războiul civil între Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei, de inspiraţie marxistă, şi Uniunea pentru Independenţa Totală a Angolei (UNITA, filo-occidentală). Tensiunile şi violenţele armate au continuat, practic, pînă în 2002, când a început un lent proces de reconciliere. Cu o suprafaţă de 1.246.700 km2 Angola are 15,4 milioane de locuitori, din care 8,6 milioane sunt catolici, reprezentând 55,6% din totalul populaţiei. Protestanţii reprezintă 14,7%, alţi creştini 4,3% iar adepţii altor religii, circa 30%. În prezent, în Angola sunt 18 circumscripţii ecleziastice şi 27 de episcopi, cu 307 parohii şi circa 800 de preoţi. Seminariştii majori sunt 1.236 iar cateheţii, circa 31.000.

Arhiepiscopul Angelo Becciu, nunţiu apostolic în Angola, ilustrează succint la microfonul redacţiei centrale evoluţia situaţiei angoleze între 1992, anul vizitei lui Ioan Paul al II-lea, şi actuala vizită a papei Benedict al XVI-lea:
• "Când a venit Ioan Paul al II-lea, era o perioadă cu totul aparte. Vizita sa a fost ca o rază de speranţă, pentru că abia se încheiase acordul de pace iar strigătul său era: 'să nu mai fie război'. Din nefericire, nu a fost ascultat iar Ţara a alunecat pe o pantă teribilă, şi mai gravă decât prima fază. A fost un moment de mare speranţă, dar care a durat prea puţin".

Cum se prezintă Angola în anul 2009?
• "Acum, în schimb, au trecut deja şapte ani de când a fost semnată pacea şi populaţia începe să simtă beneficiile. La fel şi Biserica, pentru că au fost redeschise foarte multe misiuni şi s-a început o fază de reconstrucţie. Aş spune că în prezent este un moment favorabil şi propice pe care Biserica angoleză nu l-a avut niciodată. După independenţa statului a început anotimpul speranţei, dar a fost o speranţă de scurtă durată, pentru că independenţa s-a transformat într-o adevărată furtună pentru Biserică – persecuţii de tot felul, confiscarea bunurilor, etc. – drept care Biserica nu a avut libertatea de a-şi arăta adevărata identitate. Abia acum se poate exprima ca Biserică angoleză".

Ce aşteaptă populaţia Angolei de la vizita Sfântului Părinte?
• "Ei văd în el pe omul lui Dumnezeu şi spun între ei: 'ne va aduce binecuvântarea'. Ştiu că acest om le va aduce binecuvântarea. Acest lucru le este îndeajuns, dar e clar că şi cuvintele pe care Papa le va adresa, vor fi cuvinte de speranţă, de încurajare, de întărire în credinţă. Este un moment de haruri speciale. Toţi sunt bucuroşi. Pe toate chipurile se răspândeşte seninătatea şi un nou entuziasm se revarsă în viaţa creştinilor. Deci, este o vizită de pe urma căreia va beneficia Biserica dar şi Ţara".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.