Jubileul Paulin al Universitarilor, cu participarea unei delegaţii din România: interviu
cu mons. Lorenzo Leuzzi, de la Vicariatul Romei
RV 12 mar 2009. S-au deschis joi la Roma manifestările Jubileului
Paulin al Universitarilor, organizate de Congregaţia pentru Educaţie Catolică, Consiliul
Pontifical al Culturii şi Oficiul pentru Pastoraţie Universitară al Vicariatului
Romei. Din România participă printre alţii şi pr. Isidor Mărtincă, din partea arhidiecezei
de Bucureşti. Jubileul Paulin al Universitarilor are la bază cuvintele Sfântului
Paul din areopagul de la Atena: "Pe cel pe care îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi,
pe acesta vi-l vestesc" (Fapte 17,23). Redacţia centrală l-a contactat pe mons. Lorenzo
Leuzzi, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Universitară al Vicariatului de Roma:
• "Este un eveniment important mai ales pentru relansarea pastoraţiei universitare
în toate Bisericile locale, în aşa fel încât dialogul dintre Biserică şi Universitate
să fie nu doar revigorat dar să găsească noi căi prin care să aducă o contribuţie
semnificativă, după cum a solicitat Benedict al XVI-lea de la cultura contemporană".
Aţi afirmat că e nevoie de o relansare a pastoraţiei universitare. Cum se
poate realiza? • "Relansarea, cum s-a exprimat şi Papa în repetate rânduri, înseamnă
revizuirea conceptului de raţiune, de raţionalitate. Acest capitol este foarte important
pentru că vedem cu toţii faptul că o viziune parţială despre raţionalitate nu percepe
pînă la capăt adevăratele chestiuni din societatea de astăzi. Cred că acesta este
unul dintre cele mai importante servicii pe care Biserica le poate aduce prin intermediul
intelectualilor catolici şi al studenţilor, pentru ca marile interogative să poată
fi raportate din nou la centralitatea persoanei umane".
Dar în ce măsură sunt
disponibili universitarii să îndeplinească acest serviciu? Răspunde mons. Lorenzo
Leuzzi: • "Cred că există o mare disponibilitate. Lumea academică, uneori de o
manieră neexprimată, aşteaptă Evanghelia ca referinţă publică, pentru a porni din
nou la drum. De fapt, în joc este speranţa, care dacă nu vrea să rămână o pură utopie
trebuie să se traducă în alegeri concrete, care trebuie să pornească, evident, de
la un efort intelectual".