Papa la audienţa generală: "nu" terorismului, nimeni să nu prejudicieze procesul de pace în Irlanda de Nord. Cateheza dedicată Sfântului Bonifaciu, "apostol al germanilor"

(RV - 11 martie 2009) „Mă rog pentru ca nimeni să nu se lase învins de tentaţia oribilă a violenţei”. Apelul lui Benedict al XVI-lea pentru pace în Irlanda de Nord, pusă în pericol de două recente atentate, - a caracterizat audienţa generală de miercuri dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru. Papa - care dedicase cateheza sa figurii Sfântului Bonifaciu, episcop şi apostol al germanilor în secolul al VIII-lea - a exprimat „ferma condamnare” a terorismului, cerând „sporirea eforturilor” pentru a nu „stinge atâtea speranţe” aprinse de procesul de pace din Ulster.

Trei morţi ca un fulger venit din senin, într-un pământ rănit până la sânge, timp de treizeci de ani, de o ură în aparenţă imposibil de potolit, şi apoi pacificat pe durata unui alt deceniu datorită echilibrului delicat găsit şi concordat în acea îndepărtată Vineri Sfântă din 1998. Acum în Ulster vechile temeri au revenit în oamenii de rând iar Benedict al XVI-lea nu a pierdut timp pentru a spune „nu” acestui asalt brusc de violenţă, care a costat viaţa a doi soldaţi britanici şi a unui poliţist:
• „Exprim cea mai fermă condamnare a acestor execrabile acte de terorism, care, pe lângă faptul că profanează viaţa umană, pun în serios pericol procesul politic în curs în Irlanda de Nord şi riscă să stingă atâtea speranţe de el suscitate în regiune şi în lumea întreagă”.
Papa spus că se roagă Domnului pentru ca nimeni să nu se lase învins din nou de oribila tentaţie a violenţei, dar ca fiecare să sporească eforturile pentru a continua construirea, prin răbdare şi dialog, a unei societăţi paşnice, juste şi reconciliate.

Cel care la vremea sa lucrase, şi cu deosebit succes, pentru o societate paşnică, justă şi reconciliată de valorile creştine a fost în urmă cu 1300 de ani tocmai un episcop anglo-saxon, Sfântul Bonifaciu, definit de Benedict al XVI-lea un „m are misionar” care a răspândit Evanghelia în Europa centrală cu asemenea „mari rezultate” încât este amintit şi azi ca „apostolul germanilor”.
• „El introdus în populaţiile germanice un nou stil de viaţă mai umană, în virtutea căruia erau respectate mai bine drepturile inalienabile ale persoanei (…). Comparând credinţa sa arzătoare, acest zel pentru Evanghelie cu credinţa noastră adesea atât de lâncedă şi birocratizată, vedem ce trebuie să facem şi cum să reînnoim credinţa, pentru a da în dar timpului nostru mărgăritarul preţios al Evangheliei”.

Mulţumită, deci, acestor mari calităţi ale sale de apostol - la care se adăuga o fină erudiţie - Bonifaciu a cerut şi obţinut de la papa Grigore cel Mare, care l-a consacrat episcop, facultatea de a se îndrepta între păgânii din centrul Europei, renunţând la liniştea şi studiile vieţii monastice. Alegerea sa, a amintit Benedict al XVI-lea, s-a tradus într-o angajare „neobosită”, susţinută de călugări şi călugăriţe din a căror spiritualitate provenea şi el şi pentru care a întemeiat noi mănăstiri. Acest devotament şi această fidelitate de netăgăduit pe care le-a avut faţă de Sediul Apostolic au schimbat înfăţişarea Bătrânului continent:
• „Rod al acestei angajări a fost spiritul puternic de coeziune în jurul succesorului lui Petru pe care Bonifaciu l-a transmis Bisericilor din teritoriul său de misiune unind cu Roma Anglia, Germania, Franţa şi contribuind astfel într-o măsură determinantă la punerea acelor rădăcini creştine ale Europei care aveau să producă roade îmbelşugate în secolele succesive”.

Sfântul Bonifaciu a murit martir în anul 754: nu s-a stins însă zelul său şi nu a încetat stilul pastoral axat pe locul central al Cuvântului lui Dumnezeu şi pe propovăduirea asiduă, pe care el a practicat-o până la o vârsta înaintată. Un stil, a observat Papa, care aminteşte credincioşilor de azi că „creştinismul, favorizând răspândirea culturii, promovează progresul omului”. Şi apoi, un zel pe care Benedict al XVI-lea, în momentul saluturilor, adresându-se diferitelor grupuri diecezane prezente la audienţă, l-a indicat ca exemplul prin acest îndemn colectiv de Postul Mare:
• „Dragi prieteni, timpul nostru, din care adesea se subliniază umbrele care îl marchează, trebuie să fie luminat de soarele viu al speranţei, de Cristos speranţa noastră. El a promis că rămâne mereu cu noi şi în multe moduri îşi manifestă prezenţa. Vouă vă revine îndatorirea de a vesti şi mărturisi iubirea neîncetată care ne însoţeşte în orice situaţie. Nu obosiţi, de aceea, să vă încredinţaţi lui Cristos şi să răspândim Evanghelia sa în orice ambient”.

Un moment impresionant s-a trăit când Papa, înainte de a urca în maşina descoperită pentru a se întoarce în Palatul apostolic, s-a întreţinut câteva clipe cu Giampiero Steccato, un fost funcţionar al Căilor ferate din oraşul italian Piacenza, în vârstă de 58 de ani, de 10 ani paralizat, afectat de „sindromul Locked-in”, deşi deplin conştient. Bărbatul avându-i alături pe cei dragi ai săi, soţia şi doi copii, a consemnat Papei un mesaj în care scrie între altele: „Aş vrea să vă transmit cea ce trupul meu riscă să ascundă: vreau să trăiesc”. „Mii de mulţumiri”

La sfârşitul audienţei generale, ca de obicei Papa a intonat în cor rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi a invocat pentru toţi ce prezenţi binecuvântarea apostolică pe care o extinde şi la toţi aceia care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.
 
Aici serviciul audio: