2009-03-10 19:19:28

O victorie a politicii asupra ştiinţei şi eticii: episcopii americani după decizia lui Obama privind cercetarea asupra celulelor suşă embrionare


(RV - 10 martie 2009) O acţiune greşită ce încurajează la a trata fiinţele umane asemenea unor produse: este comentariul amar al episcopatului catolic din Statele Unite referitor la semnarea unui ordin executiv din partea lui Barack Obama care autorizează finanţarea din bugetul de Stat a cercetării asupra celulelor suşă embrionare. Potrivit mişcărilor pro-vita americane luarea de poziţie a preşedintelui Statelor Unite este o decizie pur ideologică.
„O tristă victorie a politicii asupra ştiinţei şi eticii”: astfel cardinalul Justin Rigali a comentat decizia preşedintelui Barack Obama de a autoriza cercetarea asupra celulelor suşă. Într-o notă, preşedintele Comisiei pentru viaţă a episcopatului american subliniază că noile directive ale administraţiei de la Washington sunt „moralmente greşite deoarece încurajează distrugerea de vieţi nevinovate”. Pe de altă parte, a relevat cardinalul, autorizând pentru prima dată în acest scop fonduri publice se „dispreţuiesc valorile acelor milioane de contribuabili americani care se opun cercetării asupra embrionilor.

În legătură cu decizia lui Obama de a debloca finanţările federale pentru cercetarea asupra celulelor suşă embrionare, iată şi comentariul prof. Francesco D’Agostino, preşedintele Comitetului naţional de bioetică.
• În cazul lui Obama, încă o dată chestiunea este propagandistă, deoarece mare marte a cercetării ştiinţifice care se face în Statele Unite se bazează pe fonduri private şi doar în minimă parte pe fonduri de la Stat.

„A proteja libertatea cercetării ştiinţifice, a motiva preşedintele Statelor Unite
• În libertatea sa. omul de ştiinţă nu poate şi nu trebuie să provoace violenţă împotriva vieţii altor fiinţe umane. Bioetica s-a născut tocmai pentru aceasta: nu ar fi nevoie de o bioetică dacă s-ar asuma ca acceptabil şi nu problematic principiul că omul de ştiinţă poate face toate cercetările pe care le vrea, cum le vrea, când le vrea şi cu cine le vrea.

Tot preşedintele Obama a subliniat: suntem chemaţi să lucrăm pentru a reduce suferinţa umană
• Suferinţa umană este prima îndatorire a medicinii, cu condiţia ca pentru a reduce suferinţa unora să nu se activeze suferinţa altora. Toate experimentele pe care noi în mod obişnuit le numim „medicină inumană” aveau drept obiectiv de a face să înainteze cunoaşterea ştiinţifică dar din păcate erau experimentări activare distrugând sau violând grav alte vieţi umane. Într-o scrisoare adresată lui Obama la 16 ianuarie anul acesta, preşedintele episcopilor americani, cardinalul Francis George, îndemnase preşedintele să garanteze apărarea vieţii. Şi subliniase că, în timp ce cercetarea asupra celulelor suşă adulte, pe care Biserica o încurajează, a dat deja rezultate considerabile, cum s-a confirmat recent de revista „Science”, sunt în schimb nerelevante rezultatele obţinute prin cercetarea asupra celor embrionare.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.