2009-03-10 18:05:04

Marţi: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 10 martie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Peste o săptămână Papa se va afla în Africa, mai întâi în Camerun şi apoi în Angola: prima călătorie apostolică a actualului Pontif în continentul african a fost prezentată marţi la Sala vaticană de presă.

- S-a desfăşurat marţi, la centrul Notre Dame din Ierusalim, conferinţa de presă în care nunţiul apostolic, mons. Antonio Franco, însoţit de câţiva reprezentanţi ai Bisericilor catolice de la Ierusalim - între care vicarii patriarhali maronit şi melkit - au anunţat vizita Sfântului Părinte în Ţara Sfântă.

- Adoraţia euharistică se află în centrul adunării plenare a Congregaţiei pentru Cultul divin şi Disciplina sacramentelor. Lucrările plenarei deschise marţi dimineaţă se încheie vineri.

- Joia trecută, 5 martie, a fost semnat la Viena, la sediul Ministerului pentru afacerile europene şi internaţionale, al VI-lea Acord adiţional la Convenţia pentru reglementarea raporturilor patrimoniale dintre Sfântul Scaun şi Republica Austria din 23 iunie 1960.

- La 4 martie 1979, la puţine luni de la alegerea sa, Ioan Paul al II-lea publica prima sa Enciclică „Redemptor hominis”, document în care tânărul Pontif îşi expunea convingerile sale spirituale şi trasa liniile viitoarei sale acţiuni pastorale. Treizeci de ani după, Institutul cu acelaşi nume al Enciclicei reflectă asupra „memoriei” şi „profeţiei” acelor pagini, într-o reuniune de studiu găzduită marţi şi miercuri, 10 şi 11 martie, de Universitatea Pontificală Laterană.

- Observatorul permanent al Sfântului Scaun la ONU, arhiepiscopul Celestino Migliore, intervenind luni în cadrul Comisiei asupra femeilor reunită la New York pe tema distribuirii echitabile a responsabilităţilor între bărbaţi şi femei, a constatat subevaluarea rolului femeilor în domeniul asistenţei.

- Continuă la Roma, de luni până vineri, Seminarul pentru episcopii responsabili de sectorul Comunicărilor Sociale din cadrul Conferinţelor Episcopale din toată lumea. Este primul seminar de acest fel organizat la nivelul întregii Biserici Catolice de Consiliul Pontifical al Comunicărilor Sociale. La seminarul cu tema “Noi perspective pentru comunicarea bisericească, schimbări în tehnologiile şi în cultura comunicărilor: o reflecţie teologică şi pastorală”; participă 83 de responsabili de sector din tot atâtea conferinţe episcopale. Din România participă ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

- Episcopii catolici din Statele Unite, califică decizia preşedintelui Obama de a acorda finanţări publice pentru cercetarea asupra celulelor suşă embrionare, o victorie a politicii asupra ştiinţei şi eticii.

- S-a desfăşurat în aceste zile în Turcia cea de-a IX-a Întâlnire a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din sud-estul Europei pe tema „Identitate creştină într-o lume multiculturală şi multietnică”. La pelerinajul de lucru a participat din România episcopul Cornel Damian, auxiliar de Bucureşti reprezentant al arhiepiscopului Ioan Robu, preşedintele Conferinţei, iar din Republica Moldova, episcopul de Chişinău, mons. Anton Coşa.

- Trei preoţi catolici ucişi în aceste zile în Africa. Doi au fost asasinaţi în Africa de Sud iar unul în Burundi: informează agenţia misionară Fides.

- Irlanda. Episcopii catolici în deschiderea sesiunii plenare de primăvară s-au pronunţat pentru sporirea eforturilor de pace în Irlanda de Nord. Catolici şi anglicani nord-irlandezi califică drept acţiune de faliment moral uciderea în noaptea de luni spre marţi a poliţistului din Craigavon, care timp de 20 de ani a slujit comunitatea.

- Franţa. Notă a Consiliului permanent al Conferinţei episcopale franceze difuzată marţi pentru a spune că „dezvoltarea şi maturizarea unui copil cere prezenţa unui tată şi a unei mame şi că în perspectiva creşterii unui copil într-un cuplu homosexual „ar trebui cel puţin aplicat principiul precauţiei".

- Madagascar: continuă acţiunea de mediere a Bisericii pentru ieşirea din criza politică.

- Cipru. Patriarhul latin de Ierusalim, mons. Fouad Twal, elogiază colaborarea ecumenică dintre catolici şi ortodocşi în insulă.

- Geneva. Creşte de asemenea colaborarea dintre Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Mişcarea Focolarelor.

- Regatul Unit al Marii Britanii. Sunt 850 persoanele care vor intra în Biserica Catolică în arhidieceza de Westminster în timpul Privegherii pascale din acest an: cifră record, ce depăşeşte cu mult pe cea de o sută înregistrată în 2005.

- Din actualitatea internaţională. Dalai Lama a cerut Chinei o autonomie legitimă şi semnificativă pentru Tibet şi nu independenţa. Liderul spiritual tibetan s-a exprimat astfel în discursul rostit în India cu ocazia celei de-a 50 aniversări a revoltei anti-chineze din 1959, care l-a constrâns să ia calea exilului.

- Miercuri, 11 martie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Sofron sau Sofronie, originar din Damasc, arhiepiscop şi patriarh de Ierusalim în timpul invaziei lui Abu Bekr, socrul lui Mohamed; silit să predea cheile Oraşului Sfânt califului Omar, în anul 638, a murit la începutul anului 639; în calendarul roman sau latin Sfânta Rozina, fecioară şi martiră, la Wenglingen în apropiere de oraşul german Augsburg, secolul IV.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.