RV 25 feb 2009. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii
noastre: - Mesajul Papei Benedict al XVI-lea trimis Bisericii din Brazilia,
la începutul Postului Mare: "Campania de Fraternitate, iniţiativă anuală a Bisericii
catolice din ţara latinamericană, să ducă la o mai mare împărtăşire a bunurilor materiale,
dar şi a valorilor creştine". Reflecţia arhiepiscopului de Aparecida, mons. Raymundo
Damasceno Assis.
- Miercuri în cursul după amiezii, începând de la ora 16.30
papa Benedict al XVI-lea a celebrat pe colina romană Aventin prima „staţiune” sau
popas de rugăciune pentru Postul Mare, conducând procesiunea de pocăinţă de la biserica
Sfântul Anselm până la bazilica paleocreştină Sfânta Sabina, unde a prezidat Sfânta
Liturghie cu ritul auster al binecuvântării şi punerii cenuşii pe cap. La omilie Papa
a vorbit despre Misterul pascal al morţii şi învierii Domnului, însuşit de creştini
la Botez şi tradus în scrierile şi în viaţa Sfântului Paul: aceasta să ne călăuzească
în itinerarul Postului Mare 2009.
- În audienţe succesive miercuri dimineaţă
la Papa alţi cinci episcopi din Nigeria cu ocazia vizitei lor ad Limina Apostolorum.
În Brazilia, preotul Rodolfo Luís Weber a fost numit de Sfântul Părinte episcop
prelat de Cristalândia.
- Celebrate marţi la Roma în bazilica Santa Maria in
Trastevere de arhiepiscopul Fernando Filoni, substitut la Secretariatul de Stat, funeraliile
lui Gianluigi Marrone, fost judecător unic al tribunalelor Statului Cetăţii Vaticanului.
-
Impresiile cardinalului Walter Kasper după vizita, la începutul săptămânii, la noul
arhiepiscop ortodox grec Ieronim al II-lea: "deşi s-au făcut paşi importanţi pe calea
ecumenismului, există încă o rezistenţă considerabilă în ce priveşte apropierea între
Biserici, fapt care recere de ambele părţi o mare prudenţă".
- Economia americană
este slăbită, dar ţara se va reface şi va ieşi din criză mai puternică decât înainte.
Preşedintele american Barack Obama injectează încredere Statelor Unite în recesiune,
vorbind marţi în faţa Congresului la Washington reunit la cinci săptămâni de la instalarea
noului preşedinte la Casa.
- Sri Lanka. Violenţa provocată de conflictul dintre
insurgenţii tamil şi armată, a cauzat o tragedie umană fără precedent: denunţă organizaţia
Caritas a ţării asiatice, manifestându-şi preocuparea pentru soarta populaţiei civile,
constrânsă la abandonarea locuinţelor pentru a se refugia în tabere nesigure sub aspect
alimentar şi sanitar.
- Baia Mare/Anul Paulin. Scrisorile Sf. Paul vor fi
în centrul Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România, programată la Baia
Mare între 22-26 iulie: informează site-ul întâlnirii la adresa www. intc2009. com.
Pe această pagină internet, organizatorii oferă informaţii despre etapele de pregătire
şi formularul de înscriere online pentru Întâlnirea Naţională.
- India. Blocată,
construcţia unui templu hindu pe locul unei foste biserici din Orissa, dărâmată de
fundamentalişti.
- Filipine. Apel al cardinalului Gaudencio Rosales, arhiepiscop
de Manila, cu ocazia Postului Mare: "sprijiniţi programul alimentar în favoarea copiilor
care suferă de foame şi malnutriţie. Donaţia voastră, oricât ar fi de mică, cu timpul
va aduce roade".
- Hong Kong. Dieceza de Hong Kong a creat Fondul Catolic
pentru Reconstrucţie, destinat refacerii bisericilor distruse de cutremurul din Si
Chuan, la 12 mai 2008, când şi-au pierdut viaţa circa 80.000 de persoane. Din cele
59 de biserici al diecezei de Cheng Du, capitala provinciei Si Chuan, 22 sunt grav
avariate iar 25 au fost rase la pământ.
- Columbia. Cel puţin 47 de morţi,
38 de dispăruţi şi circa 56.000 de persoane afectate – potrivit unui bilanţ provizoriu
- în urma ploilor puternice care s-au abătut de la începutul anului în 21 din cele
32 de departamente.
- Nicaragua. Mesaj al episcopilor pentru Postul Mare:
"convertirea personală şi lăuntrică trebuie să fie ocazia unei convertiri exterioare
a structurilor sociale". Episcopii nicaraguani subliniază că cercetarea cugetului
şi pocăinţa trebuie să aibă în vedere şi situaţiile colective în care îşi găsesc loc
egoismul, ambiţia personală şi violenţa faţă de aproapele.
- Belgia. Apel
al comunităţilor religioase pentru aprobarea unei legislaţii generale care să-i facă
pe imigranţi să iasă din hăţişul nesiguranţei juridice.
- Franţa. "Teologia
liturgiei": este tema reflecţiei, între 16-18 februarie la Strasbourg, a întâlnirii
de formare la care au participat circa 50 de episcopi francezi. "Un parcurs privilegiat
pentru a intra astăzi în misterul liturgiei, s-a afirmat la reuniune, este apropierea
şi descoperirea Cuvântului viu al lui Dumnezeu".
- Roma. Primind invitaţia
Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea de a străbate locurile de credinţă sfinţite
de Apostolul Neamurilor, peste 250 de tineri catolici din Asociaţia Scout vor începe
sâmbătă la Roma un pelerinaj pe urmele Sfântului Paul. Itinerariul prevede parcurgerea
a 15 kilometri pe străzile Urbei, cu etape de rugăciune şi reflecţie la locurile care
păstrează memoria paulină.
- Din actualitatea internaţională. Olanda:
un avion al companiei Turkish Airlines s-a prăbuşit lângă Amsterdam; potrivit bilanţului
provizoriu, din 135 de persoane la bord, nouă şi-au pierdut viaţa şi alte 50 au fost
grav rănite. Bangladesh: grupuri paramilitare au luat cu asalt o cazarmă din capitala
Dacca; o persoană şi-a pierdut viaţa iar toţi ofiţerii au fost luaţi ostatici. China:
proteste antiguvernamentale în Piaţa Tienanmen, unde trei persoane şi-au dat foc.
Grecia: grevă generală în sectorul public, ca protest la politica economică a guvernului.
- Joi 26 februarie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul
Porfiriu, episcop, anul 420; în calendarul roman sau latin Sfântul Alexandru, episcop,
patriarh al Alexandriei Egiptului, anii 250-328.