Congres în Vatican despre eugenetică. Monseniorul Fisichella: nu-l înlocuiţi pe Dumnezeu
ci faceţi eforturi pentru un progres pe măsura omului
(RV – 20 februarie 2009) Progresul ştiinţific în slujirea binelui trebuie întotdeauna
răspândit, dar omul trebuie să se ferească de tentaţia de a vrea să-l înlocuiască
pe Dumnezeu. Acesta este apelul arhiepiscopului Rino Fisichella care, prin intervenţia
sa, a deschis vineri dimineaţă în Vatican congresul cu tema: „Noi frontiere ale geneticii
şi riscul eugeniei”, promovat de Academia Pontificală pentru Viaţă.
Participanţii
la congres vor fi primiţi sâmbătă dimineaţă, în audienţă, de Benedict al XVI-lea.
În sesiunea matinală de vineri a congresului, cu ocazia celei de-a XV-a Adunări generale
a departamentului vatican pentru viaţă, monseniorul Rino Fisichella a scos în evidenţă
riscurile derivei geneticii:
„Riscul unei derive a geneticii nu este doar o
avertizare teoretică, ci aparţine din păcate unei mentalităţi care tinde să se răspândească
uşor, uşor dar inexorabil”.
Eugenetica, a relevat preşedintele Academiei pentru
Viaţă „nu rareori se ascunde sub masca chipului care ar dori o îmbunătăţire fizică
a speciei umane”, dar la baza acestei pierderi a justei direcţii stă însă o concepţie
greşită asupra omului.
„O reducere la simplul aspect biologic ar apărea imediat
reductivă, improprie şi impersonală. Este necesară o concepţie unitară a persoanei;
corpul, chiar dacă este o componentă esenţială, nu reprezintă globalitatea persoanei
umane”.
Desigur, a explicat mons Fisichella, Biserica va apăra întotdeauna
ştiinţa „în legitima sa aspiraţie de a cerceta imensul mister al creaţiei” şi de a
dezvolta tehnologii care permită să se trăiască „tot mai bine într-un ambient în slujba
omului şi conform dimensiunii umane”.
„Boala, durerea, suferinţa şi moartea,
rămân oricum încărcate de interogative la care este necesar să se dea un răspuns care
să fie plin de sens”.
Iată de ce „nu tot ceea ce este în mod ştiinţific şi
tehnic posibil este în aceiaşi măsură şi legitim”. De aceea, evidenţiază prelatul,
nu poate fi doar omul de ştiinţă cel care trasează frontiere între ceea cea este legitim
şi ceea ce este mai puţin legitim în experimentele sale, dar are nevoie „de o confruntare
cu alte ştiinţe cărora le este încredinţată competenţa de a verifica limita şi obiectiva
instanţă etică:
„Omul este dator pentru viaţa sa. El a ieşit din mâinile
Creatorului, iar deplina sa realizare se va putea concretiza doar în condiţia percepţiei
de sine şi a construirii existenţei personale şi socială fără a dori vreodată să se
aşeze în locul lui Dumnezeu”.