Noi reguli pentru taberile de nomazi de la Roma şi regiunea Laţiu: aspecte pozitive şi rezerve întemeiate

(RV - 19 februarie 2009) Noi reguli pentru rezidenţii celor şapte tabere de nomazi autorizate la Roma şi în regiunea Lazio după modelul unui camping. Regulamentul prezentat miercuri de prefectul Romei, Giuseppe Pecoraro prevede prezidii de control în interiorul şi exteriorul ariilor desemnate populaţiei rom şi sinti, legitimaţie de identificare, adică un fel de permis de sejur pentru locuitorii taberei, telecamere de siguranţă, plata de întreţinere, dar şi obligaţia frecvenţei şcolare pentru copii sau parcursuri de formare pentru integrarea în câmpul muncii.

Care este părerea Operei Nomazi despre aceste măsuri? Răspunde Anna Luisa Longo, consilieră naţională a Asociaţiei contactată de redacţia noastră centrală:
• „Înainte de toate ţinem să reafirmăm că sistematizarea familiilor de rom-sint în tabere trebuie să aibă un caracter esenţialmente temporar întrucât sunt persoane care au nevoi absolut de o sistematizare a locuinţei care să fie diferită de cea a taberei. De aceea trebuie studiate parcursuri de integrare cu obiectiv precis şi selective. În ce priveşte problema regulilor este important de ştiut că romii-sinti sunt primii care cer o serie de reguli şi forme de tutelă din partea aşa-zisei structuri de găzduire. Având în vedere un control excesiv sau restricţie cum poate fi aceea de a nu primi persoane, de a nu putea ieşi sau reintra după o anumită oră, devine o formă de ghetou în contradicţie cu ideea interacţiunii sănătoase cu teritoriul”.

Este recentă ştirea că cei doi români arestaţi pentru un viol comis la Roma trăiau în două tabere de nomazi. În pofida controalelor şi a recensământului, ceva nu scapă de sub control, nu funcţionează…
• „Primul lucru care scapă din vedere este în mod cert faptul că aceste două personaje nu trebuie absolut definite ca rom sau ca români ci ca delincvenţi, adică ceea ce sunt. Nu putem stigmatiza un popor sau o naţiune astfel pentru că unei din ei au făcut aceste lucruri care ei cei dintâi le stigmatizează”.

Frecventarea şcolii de către copii, va fi obligatorie, dar familiile vor colabora?
• „În momentul în care semnează, chiar în mod ideal, un pact, un contract, prin care se angajează să trimită copii la şcoală, aceasta trebuie să o facă. În momentul în care nu o fac atunci trebuie luate măsuri. Dacă un cetăţean italian nu trimite copilul la şcoală, tribunalul pentru minori ia măsurile necesare. La fel trebuie făcut cu aceste familii. Este clar că în momentul în care contravin unei reguli şi ni mi se întâmplă nimic, şi merg poate cu fiul la cerşit deoarece ştiu că având copilul cu mine câştig mai mult, şi ştiu iar că nu mi se întâmplă nimic, eu, acest lucru îl voi face, nu pentru că sunt rom sau româncă, ci pentru că sunt o persoană şmecheră”. Cea mai mare parte a familiilor ştie cât de important este ca fiii lor să meargă la şcoală. Desigur există condiţii de viaţă, condiţii ambientale, motiv pentru care e dificil. Copilul trebuie să fie trimis la şcoală şi părinţii trebuie să fie puşi în situaţia de a-l trimite la şcoală. Aceasta se obţine numai printr-un sistem de integrare şi de reguli acceptate.