2009-02-19 20:21:02

Joi: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 19 februarie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Bucuria papei Benedict al XVI-lea pentru eliberarea celor două călugăriţe italiene răpite în luna noiembrie anul trecut în Kenya.

- Criza economică şi pacea în Orientul Mijlociu în centrul audienţei lui Benedict al XVI-lea cu premierul britanic Gordon Brown primit joi dimineaţă în Vatican împreună cu soţia şi membrii suitei. Într-o conferinţă de presă, după întâlnire, Brown a spus că l-a invitat pe Pontif să viziteze Anglia.

- Păşiţi cu curaj pe calea Evangheliei: îndemn al lui Benedict al XVI-lea către comunitatea Colegiului Pontifical Latino-American din Roma, formatori şi studenţi primiţi joi dimineaţă în Sala Clementină din Vatican cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la întemeierea Institutului.

- Din agenda pontificală de joi mai menţionăm: în vizite succesive la Papa alţi 4 episcopi din Nigeria în vizită ad Limina Apostolorum.

- Numit de Papa nunţiu apostolic în Guatemala: este mons. Paul Richard Gallagher, arhiepiscop titular de Holdelm, până acum nunţiu apostolic în Burundi.

- Între Italia şi Sfântul Scaun raporturile sunt dintre cele mai bune s-a afirmat miercuri cu ocazia marcării celor 80 de ani de la încheierea Pactelor Laterane şi 25 de ani de la semnarea revizuirii Concordatului.

- Noi progrese în colocviile dintre Sfântul Scaun şi Israel asupra Acordului economic. Comisia bilaterală s-a întâlnit miercuri la Ierusalim. Următoarea întâlnire va avea loc la 7 aprilie anul curent.

- Noi reguli pentru rezidenţii celor şapte tabere de nomazi autorizate la Roma şi în regiunea Lazio după modelul unui camping. Regulamentul prezentat miercuri de prefectul Romei, Giuseppe Pecoraro prevede prezidii de control în interiorul şi exteriorul ariilor desemnate populaţiei rom şi sinti, legitimaţie de identificare, adică un fel de permis de sejur pentru locuitorii taberei, telecamere de siguranţă, plata de întreţinere, dar şi obligaţia frecvenţei şcolare pentru copii sau parcursuri de formare pentru integrarea în câmpul muncii. Părerea Asociaţiei „Opera Nomazi” despre aceste măsuri: aspecte pozitive dar şi rezerve întemeiate.

- Continentul african se pregăteşte să trăiască două evenimente importante: călătoria Papei în Camerun şi în Angola de la 17 la 23 martie şi a doua Adunare sinodală pentru Africa care va avea aloc în Vatican de la 4 la 25 octombrie pe tema Bisericii în serviciul reconcilierii.

- PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, responsabil cu pastorala migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, îndeamnă credincioşii români imigraţi în Italia şi oriunde în lume, la demnitate şi comportament coerent cu credinţa pe care o mărturisesc. Împreună cu ceilalţi episcopi, este alături de comunităţile românilor imigraţi, credinicioşi şi cinstiţi, muncitori şi solidari, care au de suferit încă o dată oprobriul public şi intoleranţa populaţiei ţării de primire din cauza actelor iresponsabile şi de necalificat comise de unii conaţionali.

- Joi încheierea reuniunii naţionale la Roma a directorilor regionali italieni pentru pastorala migranţilor. În finalul lucrărilor, au intervenit şi 13 dintre coordonatorii naţionali ai capelanilor comunităţilor etnice catolice. Unanimă solidaritatea conducerii Fundaţiei Migrantes din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene şi a directorilor regionali cu comunitatea românilor aflaţi în Italia. “Ştim că aveţi de suferit, cunoaştem imigranţii români, majoritatea copleşitoare sunt harnici şi cumsecade”. Cererea de iertare folosind iamginea ţapului ispăşitor din tradiţia biblică, exprimată în această adunare de coordonatorul român, "ne-au făcut să ne simţim vinovaţi de cele câte s-au scris şi s-au spus în Italia în aceste zile”: a fost expresia de solidaritate a multor directori regionali.

- Vineri 20 februarie, în calendarul bizantin român Sfântul Leon, episcop, secolul 8; în calendarul roman sau latin Sfântul Elefterie, episcop de Tournai în Belgia, anii 456-531.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.