Lepra de azi este păcatul. Mărturisirea sacramentală ne însănătoşează. Mărturisiţi păcatele, altminteri sufletul moare: Papa la rugăciunea "Angelus" (text)

(RV - 15 februarie 2009) „Păcatele pe care le comitem ne îndepărtează de Dumnezeu, şi, dacă nu sunt mărturisite cu umilinţă încrezându-ne în milostivirea divină, ajung până la a produce moartea sufletului”. Benedict al XVI-lea a amintit aceasta la întâlnirea duminicală cu credincioşii - câteva zeci de mii - reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea „Angelus”. În alocuţiunea sa Papa a comentat miracolul vindecării unui lepros căruia Isus îi ceruse să nu se proclama vindecat înainte de a fi îndeplinit riturile curăţirii prescrise de vechea lege ebraică. De fapt, lepra constituia un fel de moarte religioasă şi civilă, iar vindecarea ei un gen de înviere şi în ea „e posibil a întrevedea un simbol al păcatului care este adevărata impuritate a inimii, capabilă să ne îndepărteze de Dumnezeu. Într-adevăr, a subliniat Papa, „nu boala fizică a leprei cum prevedeau vechile norme, ne separă de El, ci vina, răul spiritual şi moral”.

Aici alocuţiunea Papei în versiunea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori,
În aceste duminici, sfântul evanghelist Marcu ne-a oferit reflecţiei o serie de diferite vindecări miraculoase. Astăzi ne prezintă una foarte deosebită, cea a unui lepros însănătoşat (cf Mc 1,40-45), care s-a apropiat de Isus şi, în genunchi, l-a rugat: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. El, făcându-i-se milă, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: „Vreau, curăţă-te!”. Imediat s-a petrecut vindecarea omului căruia Isus i-a cerut să nu dezvăluie faptul şi să se prezinte la preoţi pentru a oferi jertfa prescrisă de legea mozaică. În schimb, acel lepros însănătoşat nu a reuşit să tacă şi din contra a povestit tuturor ceea ce i se întâmplase, încât - spune evanghelistul - şi mai numeroşi bolnavii alergau la Isus din orice parte până la a-l constrânge să rămână afară din oraş pentru a nu fi asaltat de lume.
I-a zis Isus leprosului: „Curăţă-te!”. Potrivit vechii legi ebraice (cf Lev 13-14), lepra era considerată nu numai o boală, dar cea mai gravă formă de „impuritate” pentru cult. Revenea preoţilor să o diagnosticheze şi să-l declare necurat pe bolnav, care trebuia să fie îndepărtat de comunitate şi să stea în afara aşezării omeneşti, până la eventuala şi bine constatata vindecare.

De aceea lepra constituia un fel de moarte religioasă şi civilă, iar vindecarea ei un fel de înviere. În lepră e posibil a întrevedea un simbol al păcatului, care este adevărata impuritate a inimii, capabilă să ne îndepărteze de Dumnezeu. De fapt nu boala fizică a leprei, cum prevedeau vechile norme, ne separă de Dumnezeu, ci culpa, răul spiritual şi moral. De aceea Psalmistul exclamă: „ Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul, căruia i s-a acoperit fărădelegea!” şi apoi adresându-se lui Dumnezeu: „ Eu ţi-am mărturisit păcatul meu, nu ţi-am ascuns fărădelegea. Am zis: "Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele!" Şi tu mi-ai luat povara vinovăţiei mele” (Ps 31/32, 1.5). Păcatele pe care le comitem ne îndepărtează de Dumnezeu, şi, dacă nu sunt mărturisite cu umilinţă încrezându-ne în milostivirea divină, ajung până la a produce moartea sufletului. Acest miracol capătă deci o puternică valoare simbolică. Isus, cum profetizase Isaia, este Servitorul Domnului care “a luat asupra sa suferinţele noastre şi s-a împovărat cu durerile noastre” (Is 53,4). În patima sa, va deveni ca un lepros, făcut necurat de păcatele noastre, separat de Dumnezeu: toate acestea le va face din iubire, în scopul de a ne obţine reconcilierea, iertarea şi mântuirea. În Sacramentul Pocăinţei Cristos răstignit şi înviat, prin intermediul slujitorilor săi, ne curăţă cu milostivirea sa infinită, ne restabileşte în comuniunea cu Tatăl ceresc şi cu fraţii, ne dă în dar iubirea sa, bucuria şi pacea sa.

Dragi fraţi şi surori, să o invocăm pe Fecioara Maria, pe care Dumnezeu a ferit-o de orice pată de păcat, pentru ca să ne ajute să evităm păcatul şi să recurgem frecvent la Sacramentul Mărturisirii, Sacramentul Iertării, care astăzi trebuie redescoperit şi mai mult încă în valoarea şi importanţa sa pentru viaţa noastră creştină.