2009-02-15 14:47:46

La întâlnirea duminicală pentru rugăciunea "Angelus", Benedict al XVI-lea invită creştinii să redescopere valoarea Sacramentului Mărturisirii


(RV - 15 februarie 2009) În sacramentul Pocăinţei, Cristos ne purifică cu milostivirea sa infinită: este reflecţia oferită de Benedict al XVI-lea miilor de pelerini reuniţi duminică în Piaţa San Pietro pentru rugăciunea Îngerul Domnului. Erau în număr mare credincioşii, de această dată, favorizaţi şi de vremea deosebit de frumoasă, deşi rece. Papa a comentat în alocuţiunea sa Evanghelia Liturghiei duminicale în care Sfântul Marcu prezintă episodul vindecării unui lepros. Pontiful a invitat credincioşii să recurgă des la sacramentul Mărturisirii care, a spus, trebuie redescoperit în valoarea şi importanţa sa.
Aşadar, a redescoperi valoarea Sacramentului Pocăinţei: este îndemnul insistent al lui Benedict al XVI-lea plecând de la Evanghelia în care Isus vindecă un bolnav de lepră care îl rugase să-l cureţe. Potrivit legii vechi ebraice, a explicat Papa, „lepra era considerată nu numai o boală, dar cea mai gravă formă de impuritate a inimii” care comporta îndepărtarea leprosului din comunitate până la eventuala vindecare constatată de preoţi.

Dar să ascultăm întreaga alocuţiune a Papei, clară şi binevenită:
• „În aceste duminici, sfântul evanghelist Marcu ne-a oferit reflecţiei o serie de diferite vindecări miraculoase. Astăzi ne prezintă una foarte deosebită, cea a unui lepros însănătoşat (cf Mc 1,40-45), care s-a apropiat de Isus şi, în genunchi, l-a rugat: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. El, făcându-i-se milă, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: „Vreau, curăţă-te!”. Imediat s-a petrecut vindecarea omului căruia Isus i-a cerut să nu dezvăluie faptul şi să se prezinte la preoţi pentru a oferi jertfa prescrisă de legea mozaică. În schimb, acel lepros însănătoşat nu a reuşit să tacă şi din contra a povestit tuturor ceea ce i se întâmplase, încât - spune evanghelistul - şi mai numeroşi bolnavii alergau la Isus din orice parte până la a-l constrânge să rămână afară din oraş pentru a nu fi asaltat de lume.

I-a zis Isus leprosului: „Curăţă-te!”. Potrivit vechii legi ebraice (cf Lev 13-14), lepra era considerată nu numai o boală, dar cea mai gravă formă de „impuritate” pentru cult. Revenea preoţilor să o diagnosticheze şi să-l declare necurat pe bolnav, care trebuia să fie îndepărtat de comunitate şi să stea în afara aşezării omeneşti, până la eventuala şi bine constatata vindecare.
• „De aceea lepra constituia un fel de moarte religioasă şi civilă, iar vindecarea ei un fel de înviere. În lepră e posibil a întrevedea un simbol al păcatului, care este adevărata impuritate a inimii, capabilă să ne îndepărteze de Dumnezeu. De fapt nu boala fizică a leprei, cum prevedeau vechile norme, ne separă de Dumnezeu, ci culpa, răul spiritual şi moral”.

De aceea Psalmistul exclamă: „ Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul, căruia i s-a acoperit fărădelegea!” şi apoi adresându-se lui Dumnezeu: „ Eu ţi-am mărturisit păcatul meu, nu ţi-am ascuns fărădelegea. Am zis: "Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele!" Şi tu mi-ai luat povara vinovăţiei mele” (Ps 31/32, 1.5).

Păcatele pe care le comitem ne îndepărtează de Dumnezeu, şi, dacă nu sunt mărturisite cu umilinţă încrezându-ne în milostivirea divină, ajung până la a produce moartea sufletului.
• „Acest miracol capătă deci o puternică valoare simbolică. Isus, cum profetizase Isaia, este Servitorul Domnului care “a luat asupra sa suferinţele noastre şi s-a împovărat cu durerile noastre” (Is 53,4). În patima sa, va deveni ca un lepros, făcut necurat de păcatele noastre, separat de Dumnezeu: toate acestea le va face din iubire, în scopul de a ne obţine reconcilierea, iertarea şi mântuirea. În Sacramentul Pocăinţei Cristos răstignit şi înviat, prin intermediul slujitorilor săi, ne curăţă cu milostivirea sa infinită, ne restabileşte în comuniunea cu Tatăl ceresc şi cu fraţii, ne dă în dar iubirea sa, bucuria şi pacea sa.

Ca de obicei la alocuţiunea dumincală, Pontiful a încheiat cu un gând la Maica Domnului:
• „Dragi fraţi şi surori, să o invocăm pe Fecioara Maria, pe care Dumnezeu a ferit-o de orice pată de păcat, pentru ca să ne ajute să evităm păcatul şi să recurgem frecvent la Sacramentul Mărturisirii, Sacramentul Iertării, care astăzi trebuie redescoperit şi mai mult încă în valoarea şi importanţa sa pentru viaţa noastră creştină”.

După recitarea rugăciunii Îngerul Domnului papa Benedict al XVI-lea a adresat saluturi particulare în limbile, franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, polonă şi italiană.
Evanghelia acestei duminici - a spus vorbind în polonă - ni-l arată pe Isus, vindecând un lepros, se apleacă asupra mizeriei, asupra bolii şi suferinţei umane. O face, a notat Papa, „cu iubire, discret şi gratuit”. Întâlnind mizeria umană, a fost deci invitaţia sa, „să-l imităm pe Isus, purtând aproapelui un ajutor concret, un cuvânt de îmbărbătare şi un geste de mângâiere.
Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Sfântul Părinte duminică la recitarea antifonului marian „Angelus” împreună miile de pelerini reuniţi în număr mare în Piaţa San Pietro, favorizaţi şi de vremea frumoasă, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.