Valoarea spirituală şi civilă a Statului Cetăţii Vaticanului, subliniată de Benedict
al XVI-lea primind participanţii la reuniunea de studiu pe tema "Un mic Stat pentru
o mare misiune", la 80 de ani de la fondarea Statului Vatican
RV 14 feb 2009."Statul Cetăţii Vaticanului este un instrument
necesar, care dă Bisericii şi Papei posibilitatea de a-şi îndeplini mandatul primit
de la Cristos": a subliniat Benedict al XVI-lea primind sâmbătă în audienţă participanţii
la reuniunea de studiu prilejuită de împlinirea a 80 de ani ai Statului Vatican, desfăşurată
la Roma pe tema "Un mic teritoriu pentru o mare misiune".
În cuvântul
său, Suveranul Pontif a subliniat valoarea spirituală şi civilă a Statului Cetăţii
Vaticanului, aflat "în întregime în serviciul marii misiuni încredinţată de Isus apostolului
Petru şi Succesorilor săi. • "Civitas Vaticana (Cetatea Vaticanului – n.r.) este,
în realitate, un punct aproape invisibil pe mapamondul geografiei mondiale, un Stat
mărunt şi lipsit de apărare, fără armate temibile, aparent lipsit de importanţă pentru
marile strategii geopolitice internaţionale. Şi totuşi, acest prezidiu vizibil al
independenţei absolute a Sfântului Scaun, a fost şi este centrul de iradiere a unei
constante lucrări în favoarea solidarităţii şi a binelui comun".
Statul Vatican,
a reluat Sfântul Părinte, "păstrează în sine comori de credinţă, istorie şi artă,
este custodele unui patrimoniu preţios pentru întreaga umanitate". Din inima acestui
Stat, în care Papa locuieşte lângă mormântul Sfântului Petru, se înalţă un neîncetat
mesaj de adevărat progres social, de speranţă, reconciliere şi pace". • "Pentru
cel care lucrează în fiecare zi în serviciul Sfântului Scaun sau pentru cel care locuieşte
în Urbe, este un dat de fapt existenţa unui mic Stat suveran în inima Romei dar nu
toţi ştiu că acesta este rodul unui proces istoric destul de frământat, care a făcut
posibilă înfiinţarea sa, motivată de înalte idealuri de credinţă şi clarvăzătoare
conştiinţă a finalităţilor pe care trebuia să le îndeplinească".
Benedict
al XVI-lea s-a îndreptat apoi cu gândul spre 11 februarie 1929, amintind cu adâncă
recunoştinţă pe Pius al XI-lea, cel care a fost "cu o neobosită voinţă adevăratul
fondator şi primul constructor al Statului Cetăţii Vaticanului". Un Papă, a afirmat,
care a condus Biserica în în vremuri tulburi şi a trebuit să ţină cont de dificultăţile
şi prigoana pe care Biserica le avea de îndurat în Ţări precum Mexic şi Spania, şi
de lupta îndreptată împotriva ei de totalitarismele apărute şi consolidate în acel
timp: • "Rămânem cu adevărat uimiţi în faţa lucrării înţelepte şi puternice a acestui
Pontif, care pentru Biserică a voit numai acea libertate care să-i permită să-şi desfăşoare
în mod integral misiunea ei. Şi Statul Cetăţii Vaticanului, apărut ca urmare a Pactelor
Laterane, în particular, a Tratatului, a fost considerat de Pius al XI-lea un instrument
pentru a garanta independenţa necesară faţă de orice putere omenească, pentru a da
Bisericii şi Păstorului ei suprem posibilitatea de a-şi îndeplini în întregime mandatul
primit de la Cristos Domnul".
Importanta aniversare sărbătorită în aceste
zile, a încheiat Sfântul Părinte, este "motiv de adâncă recunoştinţă faţă de Domnul
care conduce sorţii Bisericii prin vicisitudinile deseori turbulente ale mării" şi
a formulat auspicii pentru ca după primii săi 80 de ani, Statul Cetăţii Vaticanului
să-şi "continue parcursul cu un şi mai mare elan apostolic".