2009-02-13 16:12:11

Statul Cetăţii Vaticanului la 80 de ani: un spaţiu de libertate în inima Romei, pentru misiunea universală a Sfântului Scaun


RV 13 feb 2009. Vineri, 13 februarie, a doua zi a simpozionului organizat la Roma pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la fondarea Statului Cetăţii Vaticanului. După prima sesiune de comunicări, desfăşurată joi la Palatul Lateran, evenimentul s-a transferat vineri în Aula Nouă a Sinodului, din Vatican. Reuniunea de studiu se va încheia sâmbătă cu audienţa la Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea.

"Un mic teritoriu pentru o mare misiune": aceasta este tema şi firul unificator al intervenţiilor de la reuniunea de studiu dedicată împlinirii a 80 de ani de la Pactele Laterane. A doua sesiune, care a cuprins referate a numeroşi istorici, a fost prezidată de senatorul şi filosoful italian Marcelo Pera, acum la microfonul redacţiei centrale cu o reflecţie despre modelul relaţiile bazate pe concordat între Stat şi Biserică:
• "Statul şi Biserica în Europa se recunosc reciproc prin intermediul unui concordat, în care fiecare îşi asumă o serie de obligaţii faţă de cealaltă parte. Modelul european nu este preluat pretutindeni în lume: Statele Unite, de exemplu, nu au un model de relaţii bazat pe concordat. Dar ceea ce mi se pare important este faptul că dincolo de modelul pe care se bazează relaţiile dintre cele două instituţii – Statul şi Biserica – trebuie subliniat că fundamentul democraţiei şi al liberalismului, pe care se întemeiază statele europene şi cel american, este unul care preia de o manieră considerabilă elemente din mesajul creştin, şi că prin urmare, acest mesaj nu poate să nu aibă un rol în societatea civilă".

Revine aşadar în prim plan reflecţia despre rădăcinile creştine?
• "Întocmai. Natural, sublinierea rădăcinilor creştine ale Europei sau ale unui Stat liberal şi democratic nu înseamnă că acest Stat liberal şi democratic trebuie să impună ca religie de Stat o anumită religie, creştinismul sau catolicismul. Cele două realităţi trebuie să rămâne distincte. A sublinia rădăcinile creştine ale unui Stat liberal şi democratic înseamnă a recunoaşte că există principii sau valori fundamentale care sunt considerate non negociabile, care sunt fundamentele înseşi ale Statului respectiv şi care sunt principiile şi valorile proprii ale tradiţiei creştine".

La aceeaşi sesiune de comunicări, prof. Emma Fattorini, de la universitatea romană La Sapienza, a analizat rolul papei Pius al XI-lea ca fondator şi constructor al Statului Cetăţii Vaticanului. Succesiv, a intervenit prof. Philippe Chenaux, care a vorbit despre Pius al XII-lea şi anii de încercare ai Celui de al Doilea Război Mondial. În 1949, Suveranul Pontif de atunci se adresa Corpului Diplomatic în termeni care privesc întocmai sensul Statului Vatican:
• "Nu este oare semnificativă încrederea atâtor capi de Stat, care v-au trimis în calitate de ambasadori, în acest Stat al Cetăţii Vaticanului, a cărei importanţă nu poate fi ilustrată de statistici nici nu poate fi măsurată după suprafaţa teritorială, nici evaluată pe baza puterii sale militare...? Ce este teritoriul său, pe care voi sunteţi acum reuniţi, dacă nu un punct imperceptibil pe globul pământesc şi pe hărţile lumii? Cu toate acestea, pe plan spiritual, este un simbol de înaltă valoare, întrucât este garanţia independenţe absolute a Sfântului Scaun în îndeplinirea misiunii sale în lume".

Libertatea de care se bucură Sfântul Scaun în misiunea sa apostolică a fost subliniată şi de prof. Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sfântul Egidiu:
• "Sunt convins că este o străveche cerinţă de libertate care cu Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, a găsit un nou avânt. Un spaţiu de libertate în inima Romei, pentru a trăi o misiune în lume. Nu este o istorie de putere temporală, este o istorie de libertate. Nu este o teocraţie, este ceva mai mult decât imunitatea: este un colţ de lume care nu a fost ocupat de nicio altă suveranitate".

Sesiunea matinală de vineri a reuniunii de studiu s-a încheiat cu intervenţia directorului nostru general, pr. Federico Lombardi, care a amintit scopul esenţial al emiţătorului pontifical: acela de "a vesti cu libertate, fidelitate şi eficacitate mesajul creştin", stabilind o legătură între Roma şi diferitele Ţări ale lumii. Radio Vatican, aşadar, ca spaţiu de libertate, în special în anii ultimului conflict mondial sau în anii asupririi în Ţările Europei de Est din partea regimurilor comuniste. Actualitatea, însă, oferă noi raţiuni de existenţă şi emisie:
• "Misiunea care ne-a fost încredinţată este foarte clară: utilizând instrumentele, în dezvoltare rapidă, ale tehnologiei moderne a comunicaţiilor, să fim în serviciul Cuvântului Domnului, al cuvântului Sfântului Părinte în lumea de astăzi. Radio Vatican nu mai este un radio în sensul restrâns, clasic, al cuvântului, care probabil a rămas în amintiri. Suntem în schimb o realitate avansată tehnologic, pentru a realiza o comunicare multiculturală a Bisericii astăzi".

Dacă Pius al XI-lea a cerut ajutorul lui Marconi pentru a construi postul de Radio Vatican cu tehnologia cea mai avansată a timpului său, a încheiat pr. Lombardi, şi noi trebuie să continuăm a ne menţine, în acelaşi spirit şi cu aceeaşi finalitate, la înălţimea tehnologiei cea mai avansată de astăzi".








All the contents on this site are copyrighted ©.