Credinţa, speranţa şi dragostea nu sunt virtuţi pentru eroi ci pentru orice creştin. Cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală dedicată Sf. Ioan Scărarul

(RV - 11 februarie 2009) La audienţa generală de miercuri 11 februarie, aşa cu anunţase cu o săptămână în urmă, Papa a reluat ciclul de cateheze dedicate Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Miilor de pelerini prezenţi în aula Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea le-a prezentat miercurea aceasta figura lui Ioan Scărarul - Ioan Climacul, un monah eremit care a trăit între secolele şase şi şapte şi autor al unui renumit tratat de viaţă spirituală. Papa a încheiat apoi audienţa rugându-se pentru bolnavi, în data de 11 februarie fiind comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes şi totodată Ziua Mondială a Bolnavului ajunsă la cea de-a 17 ediţie şi sărbătorită la nivel local.
• „După 20 de cateheze dedicate Apostolului Paul, aş vrea să reiau astăzi prezentarea marilor Scriitori ai Bisericii din Orient şi din Occident din perioada medievală. Propun figura lui Ioan numit Climacul, transliterare latină a termenului grec klìmakos, care înseamnă Scărarul, cuvânt derivând de la klimax - scară.. Este vorba de titlul operei sale principale în care descrie urcuşul vieţii umane spre Dumnezeu. S-a născut spre anul 575 şi a trăit în anii în care Bizanţul, capitala imperiului roman de Răsărit a cunoscut cea mai mare criză din istoria sa. Pe neprevăzute cadrul geografic al imperiului s-a schimbat iar valul invaziilor barbare i-a zguduit temeliile. A rezistat doar structura Bisericii care a continuat în aceste vremuri dificile să desfăşoare o acţiune misionară, umană şi socio-culturală, mai ales prin reţeaua de mănăstiri, în care lucrau mari personalităţi religioase precum cea a lui Ioan Scărarul.

Între munţii Sinai, unde Moise l-a întâlnit pe Dumnezeu iar Ilie i-a auzit glasul, Ioan a trăit şi povestit experienţele sale spirituale. Ştiri despre el ne-au fost păstrate în scurta Viaţă scrisă de monahul Daniel de la mănăstirea Raithu de la Marea Roşie. La vârsta de 16 ani, Ioan a devenit monah la muntele Sinai, şi a devenit acolo ucenic al stareţului Martiriu, un „bătrân”, adică „un înţelept”. Pe la vârsta de 20 de ani a ales să ducă o viaţă de pustnic într-o peşteră de la poalele muntelui, în localitatea Tola, la opt kilometri depărtare de actuala mănăstire Sfânta Ecaterina. Dar singurătatea nu l-a împiedicat să întâlnească persoane dornice să aibă o îndrumare spirituală, precum şi să se ducă în vizită la unele mănăstiri de lângă Alexandria Egiptului. Retragerea sa eremitică, de fapt, departe de a fi o fugă de lume şi de realitatea umană, s-a deschis spre o iubire înflăcărată faţă de alţii. După 40 de ani de viaţă eremitică trăită în iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, ani în care a plâns, s-a rugat, a luptat împotriva diavolilor, a fost numit egumen al marii mănăstiri de la muntele Sinai revenind astfel la viaţa de obşte sau cenobitică în mănăstire. Însă câţiva ani înainte de a muri, simţind nostalgia vieţii de pustnic, a lăsat fratelui său, monah în aceeaşi mănăstire, conducerea comunităţii. A murit după anul 650. Viaţa lui s-a petrecut între doi munţi, Sinai şi Tabor, şi, într-adevăr se poate spune că de la el s-a iradiat lumina văzută de Moise pe Sinai şi contemplată de cei trei apostoli pe Tabor.

Cum s-a spus, a devenit renumit prin opera sa „Scara” (Klìmax), calificată în Occident ca Scara Paradisului şi compusă la cererea insistentă a egumenului vecin de la mănăstirea din Raithu aproape de Sinai.
• Scara este un tratat complet de viaţă spirituală în care Ioan descrie drumul monahului de la renunţarea la lume până la desăvârşirea iubirii. Este un drum care - potrivit cărţii - se desfăşoară pe parcursul a 30 de trepte, fiecare din ele fiind legată de următoarea. Drumul poate fi sintetizat în trei faze succesive: se începe cu renunţarea la plăcerile lumii şi întoarcerea la starea copilăriei evanghelice, se continuă cu lupta împotriva viciilor şi străduinţa de însuşire a virtuţilor pentru a se ajunge la culmea desăvârşirii sufleteşti care constă în unirea cu Dumnezeu prin iubire.

Aşadar un strateg al spiritului, care a trăit în aceleaşi locuri unde Moise l-a întâlnit pe Dumnezeu, unde a compus „cel mai important tratat de strategie spirituală pe care îl avem” Ioan Climacul sau Scărarul a fost prezentat de Benedict al XVI-lea ca unul „intre marii scriitori ai Bisericii din Orient şi din Occident” în epoca medievală.
• „A doua fază a drumului este constituită de lupta spirituală împotriva patimilor (…) Dar potrivit lui Ioan Scărarul este important a deveni conştienţi că pasiunile nu sunt rele în sine; devin astfel prin folosirea rea pe care o face libertatea omului. Dacă sunt purificate, pasiunile îi deschid omului calea spre Dumnezeu cu energii unificate de asceză şi de har”.

A treia fază este „desăvârşirea creştină”. Este vorba, a explicat Papa, „de treptele mai înalte ale vieţii spirituale”, experimentabile de solitari, de aşa-zişii „isihaşti”, deoarece în măsură să ajungă la „liniştea sufletului”. Aceasta, a observat, pregăteşte la „rugăciunea corporală”, şi mai mult încă, „la rugăciunea inimii”. Ultima treaptă a scării se sprijină pa „treimea virtuţilor”: credinţa, nădejdea şi dragostea. Virtuţi pe care Benedict le-a comentat astfel într-o lungă şi intensă reflecţie spontană:
• „Nu sunt virtuţi accesibile doar unor eroi morali, ci sunt dar al lui Dumnezeu pentru toţi cei botezaţi: în ele creşte şi viaţa noastră (…) Fundamentală este credinţa deoarece această virtute implică faptul ca eu să renunţ la aroganţa mea, la gândul meu; (…) Speranţa în care transcendem lucrurile de fiecare zi, nu aşteptăm succesul în zilele noastre pământeşti, dar aşteptăm la sfârşit revelarea lui Dumnezeu însuşi (…) În dragoste se ascunde misterul rugăciunii, al cunoaşteri personale a lui Isus. Să ne folosim deci de acest urcuş, de această ’scară’ a credinţei, speranţei şi dragostei; vom ajunge astfel la adevărata viaţă”.

În momentul saluturilor finale - după ce a urat episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor şi ai Comunităţii Sfântul Egidiu „roade îmbelşugate” de la respectivele întâlniri la care sunt angajaţi în aceste zile - Papa a îndreptat un gând de solidaritate spirituală cu cei bolnavi, în ziua Sfintei Fecioare Maria de Lourdes:
• „Să-şi îndrepte asupra voastră a tuturor, dragi fraţi şi surori, privirea sa de mângâiere şi de speranţă, şi să vă susţină în a purta crucea zilnică în strânsă uniune cu cea răscumpărătoare a lui Cristos”.

Ca de obicei, audienţa generală s-a încheiat cu intonarea în cor a rugăciunii Tatăl nostru în limba latină, după care Papa a invocat peste toţi ce prezenţi binecuvântarea apostolică pe care o extinde şi la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă pe calea undelor la radio sau la televiziune.

Aici serviciul audio: