2009-02-09 19:36:18

Binele persoanei şi binele naţiunii, punct de convergenţă între Biserică şi Stat: Benedict al XVI-lea către noul ambasador al Braziliei pe lângă Sfântul Scaun


(RV - 9 februarie 2009) „Afecţiune sinceră şi mare stimă pentru nobila naţiune” braziliană a fost exprimată de Papa luni dimineaţă primind Scrisorile de acreditare prezentate de noul ambasador al Braziliei Luiz Felipe de Seixas Corrêa, căruia i-a recomandat angajarea ţării sale pentru pacea mondială şi apărarea principiilor fundamentale, în special a sacralităţii vieţii umane. Căsătorit, tată a patru copii, cu doctoratul în Drept, de Seixas Corrêa, a fost ambasador în Mexic, Spania, Argentina, Germania, pe lângă funcţia de reprezentant la Geneva şi pe lângă diferite instituţii ale ONU.

„Obiectivul, atât al Bisericii, în misiunea ei de natură religioasă şi spirituală, cât şi al Statului, deşi distincte, este acela de se îndrepta spre punctul de convergenţă constituit de binele persoanei şi binele comun al naţiunii”, a subliniat Benedict al XVI-lea, citând şi recentul acord care defineşte statutul juridic civil al Bisericii catolice braziliene, semn de „sinceră colaborare” cu Guvernul. Papa a amintit că „Brazilia este o ţară care păstrează în marea ei majoritate o credinţă creştină, ce ţine de originile poporului său evanghelizat de peste 5 secole”.

Pontiful a lăudat convergenţa de principii dintre Sediul Apostolic şi Guvernul brazilian cu privire la „ameninţările la adresa păcii mondiale”, când aceasta e lipsită de „o viziune respectuoasă faţă de aproapele în demnitatea sa umană”. Benedict al XVI-lea a citat recentul conflict din Orientul Mijlociu, care „dovedeşte necesitatea de a susţine - a spus - toate iniţiativele menite să rezolve paşnic divergenţele”. De aici auspiciile ca guvernul brazilian „să continue în această direcţie”.

Pe de altă parte Papa a spus că speră ca „în conformitate cu principiile care tutelează demnitatea umană , pentru care Brazilia a fost întotdeauna un paladin, să continue să promoveze şi să răspândească acele valori umane fundamentale”, recunoscând „în mod explicit sacralitatea vieţii familiale şi salvgardarea vieţii umane de la concepere până la termenul ei natural”. Apoi, privitor la experimentările biologice, Benedict al XVI-lea a recomandat „apărarea unei etici care să nu desfigureze şi să protejeze existenţa embrionului şi dreptul său de a se naşte”.

Suveranul Pontif a elogiat restabilirea în Brazilia „a unui climat de accentuată prosperitate, factor de stimul pentru dezvoltarea unor arii limitrofe şi pentru diferite ţări africane” şi eforturile de solidaritate din partea guvernului în lupta împotriva sărăciei şi a tehnologiei depăşite.

Benedict al XVI-lea a avertizat în fine împotriva „riscurilor consumismului şi hedonismului asociate cu lipsa de principii morale solide”, care fac vulnerabile structura societăţii şi pe cea a familiei braziliene”. De aici necesitatea urgentă „ a unei temeinice formări morale la toate nivelurile, inclusiv cel politic”, în faţa ameninţărilor generate de ideologiile materialiste dominante, şi tentaţia corupţiei în gestiunea banului public şi privat.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.