Intervenţia cardinalului Bertone, la Madrid, privind drepturile omului

(RV – 5 februarie 2009) Cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone, a ţinut joi, la Madrid, la sediul Conferinţei Episcopale din Spania, o conferinţă cu tema: „Drepturile omului în magisteriul lui Benedict al XVI-lea”, la împlinirea a 60 de ani de la „Declaraţia Universală” aprobată de Organizaţia Naţiunilor Unite, pe 10 decembrie 1948.

Cardinalul Bertone se află în Spania de marţi seară, la invitaţia episcopilor iberici. Miercuri s-a întâlnit cu regele Juan Carlos, cu premierul José Luis Rodríguez Zapatero şi cu preşedintele Partidului Popular şi lider al opoziţiei Mariano Rajoy. Joi, concluzia călătoriei.

Cardinalul Bertone a subliniat că „drepturile omului nasc din cultura europeană occidentală, de neîndoielnică matrice creştină”. „Nu este vorba despre o cazualitate”, a adăugat. Aceste drepturi se fondează tocmai pe convingerea, moştenită de la ebraism, „că fiinţa umană este imagine a lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, azi, la 60 de ani de la Declaraţia Universală, se asistă la o redefinire radicală a drepturilor individuale ale omului care, atacate de concepţii relativiste, se transformă în drepturi tot mai fragile şi tot mai puţin universale şi inviolabile.

Dar, după cum afirmă Benedict al XVI-lea, dreptul la viaţă, primul dintre drepturile omului, sunt înscrise înlăuntrul acestuia şi ca atare aparţin tuturor fiinţelor umane – de la concepţie şi până la moartea naturală şi nu pot depinde nici de deciziile majorităţii (ce variază din când în când), nici de culturi, nici de condiţiile de sănătate ale persoanei.

Pe respectul drepturilor tuturor – subliniază încă o dată cardinalul – se fondează libertatea, pacea şi justiţia în lume. Şi, acolo unde statul dă faliment în privinţa garantării respectării acestor legi, este necesar ca această responsabilitate să fie asumată de comunitatea internaţională.

Cardinalul secretar de Stat a amintit apoi despre drepturile familiei – celula fundamentală a societăţii – şi despre drepturile femeii, care este şi azi discriminată din motive religioase, culturale sau sociale. A vorbit, de asemenea, despre drepturile părinţilor de a alege în mod liber tipul de educaţie pentru fiii lor.
Citându-l tot pe Benedict al XVI-lea, înaltul prelat a afirmat că predarea religiei în şcolile publice este în sintonie cu principiul laicităţii, deoarece facultativă, nepresupunând o adeziune a statului la adevărurile de credinţă.

A abordat apoi chestiunea recunoaşterii dimensiunii publice a religiei, pe care o anumită concepţie lipsită de credinţă ar vrea în schimb să o îngrădească în sfera privată şi intimistă. Citându-l de Sfântul Părinte, cardinalul a spus că nu este o expresie a laicităţii acest tip de încercare, ca şi ostilitatea împotriva oricărei forme de relevanţă politică şi culturală a religiei, sau împotrivirea faţă de prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile publice. Nu este o laicitatea sănătoasă – a continuat – nici definirea ca amestec nelegitim a oricărei luări de poziţii din partea Bisericii faţă de chestiuni morale şi sociale care privesc persoana umană şi demnitatea acesteia, încercându-se astfel limitarea prezenţei creştine în viaţa civilă a unei ţări.

Aici serviciul audio: