2009-02-02 15:33:31

La Benedict al XVI-lea noul ambasador al Ungariei pe llângă Sfântul Scaun


(RV - 2 februarie 2009) Drepturile persoanei, familia şi rolul Bisericii în societatea ungară: sunt câteva din subiectele tratate de Papa primind luni dimineaţă noul ambasador al Ungariei pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea Scrisorilor de acreditare.
Benedict al XVI-lea a subliniat „noile orizonturi de speranţă pentru viitor” deschise odată cu stabilirea deplină a relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi ţările din fostul bloc al ţărilor comuniste din Europa de Răsărit, după evenimentele din 1989. A lăudat apoi „progresele generoase” făcute de Ungaria, în cei 20 de ani care s-au scurs, pentru „a restabili structurile unei societăţi libere şi democrate”, în care Biserica nu caută privilegii pentru ea însăşi dar „este dornică să-şi îndeplinească rolul ei în cadrul naţiunii, fidelă naturii şi misiunii sale”. Papa s-a declarat „încrezător că orice chestiune relevantă privind viaţa Bisericii” în Ungaria „va fi rezolvată în spirit de bunăvoinţă şi de dialog rodnic care a caracterizat „relaţiile diplomatice cu Sfântul Scaun, de când au fost „reluate în mod fericit”, şi al căror rod sunt cele două acorduri semnate recent, dintre care Papa a menţionat memorandumul privind asistenţa religioasă pentru Forţele armate şi Poliţia de frontieră”. Benedict al XVI-lea a recomandat apoi ca gestiunea afacerilor economice şi politice în lumea modernă să fie întemeiată „pe baze etice”, „acordând întotdeauna prioritate demnităţii şi drepturilor persoanei şi binelui comun al umanităţii”. „Experienţa noilor libertăţi - a observat Papa - a comportat uneori riscul ca aceste valori creştine şi umane, atât de profund înrădăcinate în istoria şi cultura fiecărui popor şi ale întregului continent european, să fie înlăturate şi înlocuite de altele, bazate pe o viziune distorsionată despre om şi despre demnitatea sa şi periculoasă pentru dezvoltarea unei societăţi cu adevărat prospere”. În atare context, Sfântul Părinte a reamintit „importanţa primară a familiei pentru a stabili relaţii de convieţuire paşnică la orice nivel” şi a cerut deci guvernelor ca familia să fie susţinută în special asigurând părinţilor „exercitarea dreptului lor fundamental de a-şi educa copii”, inclusiv opţiunea de a-i trimite la şcoli religioase.
Noul ambasador al Ungariei pe lângă Sfântul Scaun, János Balassa, s-a născut la Budapesta în 1951, este căsătorit şi are patru copii.








All the contents on this site are copyrighted ©.