2009-01-31 16:01:27

Agenda pontificală: alte audienţe, numiri episcopale şi în Curia Romană


(RV - 31 ianuarie 2009) Sfântul Părinte a primit sâmbătă dimineaţă în audienţe succesive pe cardinalul William Joseph Levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, pe cardinalul Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi şi pe mons. Javier Echevarrìa Rodrìguez, episcop titular de Cilibia, prelat al Prelaturii personale „Opus Dei”.

 
Tot sâmbătă Papa a procedat la o serie de numiri episcopale şi în diferite departamente ale Curiei Romane.

Sfântul Părinte l-a numit episcop auxiliar de Linz în Austria pe preotul Gerhard Wagner, din clerul aceleiaşi dieceze, până în prezent paroh al comunităţii din Windischgarsten, atribuindu-i sediul titular episcopal de Zuri.

În Slovenia Benedict al XVI-lea a numit arhiepiscop coadiutor de Maribor pe mons. Anton Stres, din Congregaţia Misiunii sau Lazariştilor, până în prezent episcop al diecezei de Celje.

Tot sâmbătă Papa a numit membru consultant la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor pe mons. Luis Francisco Ladaria Ferrer, arhiepiscop titular de Tibica, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

De asemenea, Papa l-a numit şef de birou în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei pe preotul Pedro Miguel Funes Díaz, din rândul Cruciaţilor lui Cristos Rege, până în prezent asistent de birou în acelaşi departament.

În continuare Sfântul Părinte a numit membru al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor pe mons. Marcello Semeraro, episcop de Albano.

Papa a procedat totodată la numirea a opt noi membri în Comisia Pontificală Biblică, majoritatea aparţinând unor ordine călugăreşti, aceştia provenind din Italia, Spania, Portugalia, Nigeria, India, Irlanda, Coreea şi Polonia.

În fine, cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de Stat vatican l-a numit director general al Tipografiei Vaticane - Editura cotidianului L’Osservatore Romano, pe preotul salezian Pietro Migliasso, S.D.B.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.