2009-01-29 19:45:27

Joi: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 29 ianuarie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa către Tribunalul bisericesc Rota Romana: atenţie la înmulţirea cazurilor de declarare a nulităţii căsătoriei sub pretextul imaturităţii psihice. Primiţi joi dimineaţă de Pontif în Sala Clementină din Vatican membrii Tribunalului ecleziastic Rota Romana cu ocazia inaugurării anului judiciar.

- La Benedict al XVI-lea, joi, în vizită "ad Limina Apostolorum", episcopii din Conferinţa Episcopală a Rusiei; contextul bisericesc din Rusia, a observat Sfântul Părinte în discursul său, recere un nou angajament la unitate între creştini pentru a transmite în timpurile noastre valorile umane şi spirituale. Episcopul Romei a afirmat că în pofida progreselor realizate, dialogul ecumenic întâmpină încă unele dificultăţi şi a exprimat felicitările sale noului patriarh al Moscovei, Kiril, pentru "delicata îndatorire eclezială ce i-a fost încredinţată".

- Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii: în Anul Astronomiei, Biserica onorează figura lui Galileo şi reafirmă importanţa dialogului dintre credinţă şi raţiune. Prezentate joi la Sala vaticană de presă iniţiativele Sfântului Scaun în Anul dedicat Astronomiei cu ocazia împlinirii celor 400 de ani de la primele observaţii efectuate cu luneta astronomică.

- Conciliul Vatican al II-lea este cheia de lectură pentru a
înţelege pontificatul lui Benedict al XVI-lea: a afirmat cardinalul Tarcisio Bertone în Conferinţa ţinută miercuri pentru asociaţia numită „Circolo di Roma” la împlinirea a 60 de ani a prestigioasei instituţii culturale întemeiate de pe atunci sustitutul la Secretariatul de Stat, mons. Giovanni Battista Montini, viitorul papă Paul al VI-lea.


- Protestul Ierarhiei BRU faţă de proiectul legislativ nr.368/2007. Într-un comunicat al Biroul de presă al Mitropoliei de Alba-Iulia şi Făgăraş se arată că: „luând act de iniţiativa legislativă nr. 368/2007 “Privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România”, proiect iniţiat de domnii deputaţi Buda Daniel, Oltean Ioan şi Zegrean Augustin în anul 2007, Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, - după consultarea tuturor Episcopilor Greco-Catolici din Romania reuniţi la Blaj, marţi 27 ianuarie 2009 -, s-a adresat prin scrisoarea Sinodului Episcopilor nr. 6/28.01.2009, Preşedintelui României, Domnul Traian Băsescu, şi Prim-Ministrului, Domnul Emil Boc.
În cadrul scrisorii, PF Lucian îşi exprimă îngrijorarea faţă de promovarea unui astfel de proiect care aduce grave prejudicii morale şi materiale Bisericii Greco-Catolice din Romania şi încalcă drepturile fundamentale ale credincioşilor greco-catolici, solicitând în consecinţă retragerea lui.
Preafericirea Sa a subliniat, de asemenea, ca Statul Roman, care e succesorul statului comunist, are obligaţia morală să restituie Bisericii tot ceea ce i-a confiscat în 1948: informează situl bru.ro



- Se intensifica în Statele Unite angajarea Bisericii în favoarea vietii de la concepere pâna la moartea naturala.

- A decedat în Italia la vârsta de 100 de ani parintele Quirino De Ascaniis din cadrul Institutul Misiuni Externe, PIME, timp de 75 de ani misionar în China.







- Vineri 30 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român Cei trei Sfinti Mari Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gura de Aur si Sfântul Hipolit, papa, martir, anul 235; în calendarul roman sau latin Sfânta Martina, fecioara si martira, secolul 3 si Sfânta Olga, fecioara.








All the contents on this site are copyrighted ©.