Botezul Domnului, o grandioasă epifanie şi acceptarea anticipată a morţii răscumpărătoare
pentru viaţa lumii: consideraţii omiletice la Botezul Domnului, an B
(RV - 10 ianuarie 2009) E ziua Domnului. Spre Isus, Fiul lui Dumnezeu
născut din femeie la plinirea timpurilor pe care l-am sărbătorit în timpul liturgic
al Crăciunului, vedem îndreptându-se multe persoane: păstorii în noaptea sfântă, bătrânii
Simeon şi Ana care îl întâmpină la templul din Ierusalim, magii de la Răsărit care
căzând în genunchi i se închină şi îi aduc daruri. Lecturile biblice, de la Crăciun
încoace, ne-au făcut să retrăim aceste întâlniri la slujbele bisericeşti. Din toate
am putut desprinde fragilitatea umană şi măreţia divină, aspecte comune dar şi extraordinare.
Acesta este misterul Întrupării: Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit
între noi.
În duminica de după 6 ianuarie, celebrăm Botezul Domnului,
o nouă epifanie sau arătare. După ce s-a manifestat
păgânilor în gestul sosirii şi închinării magilor de la Răsărit, astăzi Isus este
manifestat iudeilor, acelui popor în conştiinţa căruia era vie aşteptarea lui Mesia.
Se poate spune că botezul lui Cristos în apele Iordanului, râul care scaldă
vertical toată ţara făgăduinţei, Ţara Sfântă, precum şi toate paginile Bibliei, este
în mod esenţial o grandioasă epifanie. Izvorând din Munţii Hermon din nordul
Palestinei, Iordanul se aruncă în acea fosă profundă care îşi ia numele tocmai de
la râu, traversează lacul Tiberiade - rabinii din antichitate îşi imaginau că apele
Iordanului nu se amestecă cu cele ale lacului - şi se îndreaptă pe un parcurs întortocheat
de peste 300 de kilometri pe o linie de 104 kilometri spre moartea şi îngroparea sa
în punctul cel mai coborât de pe glob, 392 metri sub nivelul mării, care este Marea
Moartă. Dar acest râu, cum spuneam, străbate şi întreaga Biblie, de la cartea Genezei
când Lot a ales ca domeniu al său tocmai valea Iordanului (Gen 13,10) până
în Noul Testament când pe malurile sale a apărut acel profet extraordinar, despre
care Isus a spus că „nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare
decât Ioan Botezătorul” (Mt 11,11).
Fireşte, cronologic, între sosirea
magilor şi venirea lui Isus la Iordan spre a fi botezat de Ioan, Înaintemergătorul,
există o perioadă de aproximativ treizeci de ani. Şi totuşi ceea ce se petrece pe
malurile Iordanului cu Botezul conferit de Ioan, rezumă toată viaţa ascunsă
a lui Isus la Nazaret şi anticipează sensul autentic al vieţii sale
publice: activitatea mesianică de Răscumpărător al omului. De aceea, evenimentul
a fost remarcat de toţi evangheliştii şi a devenit imediat după înălţarea lui Isus
la cer şi după trimiterea Duhului Sfânt, obiect al predicii apostolice, tocmai pentru
importanţa singulară a Botezului şi a semnificaţiei pe care o are în viaţa lui Isus.
Botezul
lui Ioan. Evident, cuvântul botez trebuie înţeles în mod corect. În cadrul misiunii
lui Ioan, gestul nu era doar o simplă acţiune rituală, dar nici sacramentală aşa
cum are loc în experienţa creştină ulterioară. Botezul lui Ioan avea o importanţă
morală: constituia un eveniment de recunoaştere a păcatelor, de convertire pentru
reînceperea de la capăt a vieţii. De-a lungul râului Iordan, Ioan Botezătorul pregătea
lumea la venirea lui Mesia chemând-o la o schimbare radicală. O lume de păcătoşi exprima
prin acel gest deschiderea inimii, dispoziţia lăuntrică şi invoca de la Dumnezeu dreptatea
şi pacea sa. Această lume deschisă spre convertirea vieţii anunţată de Ioan - vine,
ba a şi venit: evenimentul are loc.
În acest context, se arată Isus potrivit
Evangheliei după Marcu capitolul 1, 6b-11: În acel timp, Ioan Botezătorul propovăduia zicând:"Iată,
vine în urma mea cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic,
plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu
v-am botezat cu apă, el însă vă va boteza cu Duhul Sfânt".În
zilele acelea, Isus a venit din Nazaretul Galileii şia fost botezat în Iordan
de către Ioan. În momentul în care ieşea din apă, Isus a văzut cerurile deschizându-se
şi Duhul ca un porumbel coborându-se peste el. Din cer s-a auzit un glas: "Tu eşti
Fiul meu preaiubit, în tine îmi aflu toată bucuria".
L-am contemplat
cu ochii credinţei în sărăcia ieslei de la Betleem; l-am însoţit liturgic la templul
din Ierusalim pentru tăierea împrejur şi impunerea numelui mântuitor; l-am văzut îngrijoraţi
fugind în Egipt ca să scape de urmărirea cruntului Irod şi apoi întorcându-se la Nazaret
după moartea prigonitorilor; l-am însoţit în mijlocul pelerinilor la templul din Ierusalim
de sărbătoarea Paştelui, la vârsta de 12 ani. Timp de aproape treizeci de ani Isus
a rămas în anonimatul micii localităţi, ducând o viaţă normală la Nazaret, alături
de Maria şi de Iosif, şi unde era cunoscut ca fiul dulgherului. Acum Isus iese în
lume, se duce la râul Iordan unde boteza Ioan şi se aşează în rând cu mulţimea păcătoşilor.
A intrat cu adevărat în lume, în familia umană cu toată slăbiciunea, mărginirea şi
povara ei.
Botezul lui Isus, anticiparea acceptării morţii pentru răscumpărarea
lumii. Se poate spune că împreună cu Isus coboară în apă întreaga umanitate
păcătoasă pe care El a venit să o salveze. Este o anticipare existenţială a acceptării
morţii pe cruce semnificată de intrarea în apa râului şi a învierii sale sugerată
de ieşirea din Iordan. Evenimentul anticipator este confirmat de glasul Tatălui din
cer „Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi aflu toată bucuria”, de cerurile care
se deschid şi de Duhul ca un porumbel coborându-se peste el. Semnificaţia deplină
a botezului lui Isus, care înfăptuieşte toată dreptatea, se dezvăluie numai pe cruce:
botezul este acceptarea anticipată a morţii pentru spălarea păcatelor omenirii.
În mod anticipat, Isus a luat asupra sa povara păcatelor oamenilor şi a purtat-o
cu sine în Iordan. Îşi începe activitatea de Mesia luând locul păcătoşilor. O începe
cu anticiparea crucii. Astfel botezul apei conferit de Ioan capătă sensul deplin din
„botezul” adică din moartea lui Isus. Se înţelege atunci motivul pentru care în discursurile
proprii ale lui Isus cuvântul „botez” se referă la moartea sa (cf Mc 10,38; Lc
12,50). De acum cei care se vor naşte din apă şi din Duh Sfânt
vor deveni fii ai lui Dumnezeu întru Fiul mort şi înviat „pentru
noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”. La întrebarea
cine este şi ce misiune are Isus, evanghelistul răspunde cu povestirea celor petrecute
la râul Iordan. Omul care coboară în apă este solidar cu poporul său în atitudinea
de convertire. Este Fiul iubit de Dumnezeu, după cum proclamă glasul din cer; este
acela care va boteza oamenii cu Duhul Sfânt.
Mulţumire Tatălui.
Aceasta este misiunea Celui care este mai puternic decât Ioan şi pentru care îi aducem
mulţumiri pururea şi pretutindeni lui Dumnezeu Tatăl spunând cu prefaţa Liturghiei:
„Tu, la apa Iordanului, ai dezvăluit, prin semne minunate taina noii curăţiri ca,
prin glasul venit din cer, să credem că Fiul tău preaiubit locuieşte între oameni,
iar prin Duhul Sfânt coborât în chip de porumbel să cunoaştem că l-ai uns pe Cristos,
Slujitorul tău cu untdelemnul bucuriei şi l-ai trimis să propovăduiască săracilor
vestea cea bună. Duminică plăcută, iubiţi ascultători!
(Radio
Vatican, A.Lucaci, 8/9 ianuarie 1994, revizuire la 10 ianuarie 2009) Aici
serviciul audio: