2008-12-27 19:53:57

Sâmbătă: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 27 decembrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- La rugăciunea „Angelus”, recitată de Papa duminică 28 decembrie, în sărbătoarea Sfintei Familii, stabilirea legăturii audiovizuale cu Plaza de Colòn din Madrid, unde are loc o mare adunare de tip familial pentru celebrarea solemnă a Liturghiei Euharistice. Interviu cu cardinalul Rouco Varela, arhiepiscopul oraşului.

- Din agenda pontificală la zi: numiţi de Papa noul arhiepiscop de San Salvador, un episcop în Paraguay şi episcop de Rožňava în Slovacia.

- Dialog, aculturaţie, evanghelizare şi promovare umană. Sfidările Bisericii din Asia, problemele şi speranţele creştinilor din cel mai mare continent al lumii, într-un comunicat publicat sâmbătă, relativ la Consiliul special pentru Asia al Secretariatului general al Sinodului episcopilor care s-a ţinut în Vatican de la 11 la 12 decembrie.

- Orientul Mijlociu se scufundă din nou în spirala violenţei. Aviaţia israeliană a lansat sâmbătă dimineaţă un atac aerian asupra Făşiei Gaza, lovind baze şi instalaţii militare ale facţiunii palestiniene Hamas. Pentru moment se vorbeşte de 155 de morţi şi 200 de răniţi. Raidul, anunţat zilele trecute de presă şi de diferiţi membri ai guvernului de la Tel Aviv, are obiectivul declarat de a pune capăt lansării de rachete asupra deşertului Negev, reluate de la încetarea armistiţiului la 19 decembrie. Reacţia palestiniană nu s-a lăsat aşteptată: patru rachete lansate din Gaza au căzut peste satul Netivot ucigând o femeie israeliană. Îngrijorare în toată comunitatea internaţională în timp ce Liga Arabă a convocat pentru sâmbătă o reuniune de urgenţă.

- Un milon de euro pentru integrarea venitului şomerilor şi muncitorilor pentru c are se profilează licenţierea. Este fondul anunţat de arhiepiscopul de Milano, cardinalul Dionigi Tettamanzi în timpul Liturghiei de Crăciun pentru a ajuta familiile din arhidieceza ambroziană, cea mai mare din lume. Este vorba de un teritoriu lovit de criza economică, cu circa 180 de mii de persoane care riscă să-şi piardă locul de muncă.

- Liban, Biserica din Beirut se mobilizează în sprijinul creştinilor din Irak: crearea în Liban, Siria şi Iordania condiţiile pentru o permanenţă şi negocierea unui statut special care să permită creştinilor să trăiască şi să profeseze liber propria credinţă: sunt priorităţile planului de acţiune propus de episcopatul caldeean de Bierut, de mult timp loc de refugiu pentru mii de irakieni.

- Ungaria: în urmă cu 60 de ani arestarea cardinalului Jozsef Mindszenty, arhiepiscop de Esztergom-Budapest şi primat al Ungariei. Era în ziua de 26 decembrie 1948. Luat de poliţie din capela curiei arhiepiscopale, torturat şi întemniţat, a rămas în închisoare aproximativ 8 ani până în octombrie 1956, după un proces „farsă”. La aflarea ştirii, papa Pius al XII-lea şi-a exprimat profunda mâhnire în scrisoarea „Acerrimo moerore”.

- Din actualitatea internaţională: Creşte starea de tensiune între India şi Pakistan la o lună de la atentatele de la Mumbaiu. Guvernul de la Islamabad acuzat că ar fi susţinut ofensiva teroristă, a dislocat peste 20 de mii de soldaţi la graniţa indiană iar India a descurajat conaţionalii să călătorească în ţara vecină.

- Duminică 28 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Duminica după Naşterea Domnului, Sfinţii martiri arşi de vii în Nicomedia, anul 303, Sfântul Iosif logodnicul Mariei, David împăratul şi Sfântul Iacob, rudenia Domnului; în calendarul roman sau latin Duminica Sfintei Familii: Isus, Maria şi Iosif, şi Sfinţii Prunci Nevinovaţi, martiri, ucişi de bănuitorul şi sângerosul rege Irod.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.