Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia iar Biserica apără acest adevăr: Benedict al XVI-lea către Curia Romană. Ziua Tineretului şi Sinodul Episcopilor, semne ale Duhului Sfânt în 2008

(RV - 22 decembrie 2008) Duhul Sfânt pe care Cristos l-a dat Bisericii a arătat în ultimul an o manifestare vizibilă „a Rusaliilor”, în special prin Ziua Mondială a Tineretului de la Sydeny şi prin Sinodul Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu. În tradiţionalul discurs către Curia romană pentru urările de Crăciun, Benedict al XVI-lea a analizat în profunzime acestea şi alte evenimente care au caracterizat misiunea sa şi cea a Bisericii în 2008. Papa s-a oprit şi asupra nevoii unei „ecologii a omului”, care să respecte, în alte cuvinte, natura fiinţei umane aşa cum este creată de Dumnezeu - bărbat şi femeie - în raport cu dispreţul arătat de cei care ar vrea să impună ideea unui „gen” desprins de adevărul Creaţiei.
Când Cristos a întemeiat Biserica, i-a încredinţat responsabilitatea să vestească lumii Evanghelia şi, odată cu ea, Spiritul care luminează cuvintele lui Dumnezeu şi bucuria care izvorăşte din trăirea lor. Această responsabilitate nu s-a schimbat de două mii de ani iar Benedict al XVI-lea a relansat-o la capătul lungului şi intensului său discurs prin care a ţinut să reflecteze asupra implicaţiilor spirituale determinate de evenimentele bisericeşti din 2008. O reflecţie centrată esenţial pe Duhul Sfânt, dar abordată plecând de la acele evenimente care în ultimele 12 luni au constituit mărturia Duhului Sfânt şi a darurilor sale de armonie şi bucurie. „Anul care se încheie a fost bogat în priviri retrospective asupra unor date incisive ale istoriei recente a Bisericii”, a spus în introducere Papa amintind sumar cei 40 de ani de la publicarea Enciclicei „Umanae vitae” şi cei 30 de ani de la moartea autorului ei, Paul VI, pe lângă începerea Anului Paulin şi călătoriile apostolice în Statele Unite şi în Franţa.
Dar atenţia Pontifului s-a fixat mai presus de toate asupra Zilei mondiale a tineretului de la Sydeny, celebrată în luna iulie, şi asupra Sinodului episcopilor, din luna octombrie asupra Cuvântului lui Dumnezeu.
„Fenomenul” ZMT, Zilei Mondiale a Tineretului, a observat Benedict al XVI-lea, „este obiect de analize” repetate, care se străduiesc să înţeleagă aşa-zisa „cultură a tinerilor”:
• „Analize în vogă tind să considere aceste zile ca o variantă a modernei culturi juvenile, ca o un soi de festival rock modificat în sens bisericesc cu Papa ca star. Cu sau fără credinţă, aceste festivaluri ar fi în fond mereu acelaşi lucru, şi astfel se consideră că se poate înlătura chestiunea referitoare la Dumnezeu. Există şi voci catolice care merg în această direcţie evaluând toate acestea ca un mare spectacol, chiar frumos, dar de mică însemnătate pentru chestiunea asupra credinţei şi asupra prezenţei Evangheliei în timpul nostru. Ar fi momente de un extaz sărbătoresc, care însă la urma urmei ar lăsa apoi totul ca mai înainte, fără să influenţeze în mod mai profund asupra vieţii”.

Cu toate acestea, a continuat Papa, există un element care nu e luat în consideraţie în această analiză: cel al bucuriei, a „tipului” de bucurie care s-a respirat la Sydney atât de diferit de cel al oricărui concert rock. Cei 200 de mii de tineri prezenţi la Sydney nu au deranjat oraşul, nu au provocat violenţă , prezenţa lor nu a fost o partidă de droguri. Şi aceasta deoarece a fost o sărbătoare începută de departe, un drum de credinţă, care a avut ca centru o Cruce:
• „În Australia nu întâmplător lunga Cale a Crucii prin oraş a devenit evenimentul culminant ale acelor zile. Ea reasuma încă o dată tot ceea ce se întâmplase în anii precedenţi şi îl indica pe Acela care ne reuneşte împreună pe noi toţi: acel Dumnezeu care ne iubeşte până la Cruce. Astfel şi Papa nu este un star în jurul căruia se învârte totul. El este total şi numai Vicar. Trimite spre Altul care stă în mijlocul nostru”.

„Star-ul” Zilei Mondiale a Tineretului, deci, este Cristos însuşi şi Duhul său pe care Pontiful l-a definit drept o „forţă creatoare de comuniune”. „El este prezent. El intră în mijlocul nostru - a spus într-un crescendo Benedict al XVI-lea. S-a despicat cerul şi acesta face ca pământul să fie luminos. Aceasta înveseleşte şi face viaţa deschisă şi îi uneşte pe unii cu alţii într-o bucurie care nu e comparabilă cu extazul unui festival rock.
• „Se formează prietenii care încurajează la un stil de viaţă diferit şi îl susţin din interior. Marile Zile au, nu în ultimul rând, scopul să suscite asemenea prietenii şi să facă să apară astfel în lume locuri de viaţă în credinţă, care sunt totodată locuri de speranţă şi de iubire trăită”.

Şi Sinodul episcopilor asupra Cuvântului lui Dumnezeu a manifestat această legătură profundă dintre Biblie şi Duhul Sfânt. Adunarea sinodală a demonstrat că, deşi „neîmplinit”, „în Biserică există un eveniment al Rusaliilor şi azi”, a recunoscut Pontiful, mulţumind încă o dată contribuţiilor date Sinodului de Rabinul Cohen şi de Patriarhul ortodox ecumenic, Bartolomeu I:
• „Am înţeles că, desigur, scrierile biblice au fost redactate în anumite epoci şi prin urmare constituie în acest sens înainte de toate o carte provenind dintr-un timp trecut. Dar am văzut că mesajul lor nu rămâne în trecut nici nu poate fi închis în el: Dumnezeu, în fond vorbeşte mereu la prezent, şi vom fi ascultat Biblia în mod deplin numai atunci când vom fi descoperit acest ’prezent’ al lui Dumnezeu, care ne cheamă acum”.

Duhul Sfânt în mărturia de viaţă, ca într-o Zi Mondială a Tineretului; Duhul Sfânt în Sfânta Scriptură, care îi poartă „suflul”. În jurul acestei teme, Benedict al XVI-lea a dezvoltat reflecţia în a doua parte a discursului său către Curia romană. Patru, a spus, sunt dimensiunile temei care îl are ca subiect pe Duhul Sfânt. Prima este aceea care vorbeşte despre Creaţie şi despre „structura sa inteligentă”, care provine de la „Duhul creator al lui Dumnezeu”. O inteligenţă de timp matematic, pe care omul, înzestrat cu Duhul, este în măsură să o cuprindă cu mintea. Şi, ca atare:
• „În credinţa privind creaţia stă fundamentul ultim al responsabilităţii noastre faţă de pământ. Acesta nu este doar proprietatea noastră pe care putem să o exploatăm după interesele şi dorinţele noastre. Este mai degrabă dar al Creatorului care i-a stabilit ordinea intrinsecă şi prin aceasta ne-a dat semnalele de orientare de care să ţinem cont ca administratori ai creaţiei sale”.

De aici, „orientarea etică” ce derivă din ea şi care îl priveşte direct pe om. Biserica, a remarcat Benedict al XVI-lea, are responsabilitatea de a face să conteze „în public” atât apărarea apei şi a aerului, cât şi apărarea omului „de auto-distrugere”: de acele forţe, în alte cuvinte, care ar vrea să violeze ordinea lui Dumnezeu asupra esenţei naturii umane, stabilite ca bărbat şi femeie:
• „Ceea ce adeseori este exprimat şi înţeles prin termenul „gender”, se rezolvă în definitiv în auto-emanciparea omului de creaţie şi de Creator. Omul vrea să se facă pe el însuşi şi să dispună singur întotdeauna şi exclusiv ceea ce îl priveşte. Dar în felul acesta trăieşte împotriva adevărului, trăieşte împotriva Duhului creator. Pădurile tropicale merită, da. protecţia noastră, dar nu o merită mai puţin omul ca făptură, în care este înscris un mesaj care nu înseamnă contrazicerea libertăţii noastre, ci condiţia ei”.

Apoi Benedict al XVI-lea a comentat: „Mari teologi ai Scolasticii au calificat căsătoria, adică legătura pentru toată viaţa dintre bărbat şi femeie, ca sacrament al creaţiei, pe care Creatorul însuşi l-a instituit şi pe care Cristos - fără să modifice mesajul creaţiei - l-a primit apoi în istoria alianţei sale cu oamenii. Face parte din vestire că Biserica trebuie să dea mărturia în favoarea Duhului creator prezent în natură în ansamblul ei şi în mod special în natura omului, creat după chipul lui Dumnezeu.

Plecând de la această perspectivă - a spus Papa - ar trebui recitită Enciclica Humanae vitae: intenţia papei Paul al VI-lea era să apere iubirea împotriva sexualităţii ca şi consum, viitorul împotriva pretenţiei exclusive a prezentului şi natura omului împotriva manipulării sale.

Din celelalte trei dimensiuni ale Duhului, Pontiful a pus în relief modul în care El vorbeşte şi astăzi „în cuvinte umane” prin cuvintele lui Isus, care este deci inseparabil de Duhul şi care, la rândul său, este în strânsă uniune cu Biserica, Trupul lui Isus pe pământ. Biserica are misiunea să vestească şi să mărturisească toate acestea, a spus în încheiere Benedict al XVI-lea. Punând accentul pe bucuria tipic creştină care trebuie să însoţească această misiune în lume, Papa a făcut următoarea remarcă:
• „Parte integrantă a sărbătorii este bucuria. Sărbătoarea se poate organiza, bucuria nu. Ea poate doar să fie oferită în dar (…) Bucuria este darul în care se rezumă toate celelalte daruri. Ea este expresia fericirii, a stării de armonie cu sine şi cu creaţia, lucru ce poate deriva doar din a fi în armonie cu Dumnezeu şi cu creaţia sa. Face parte din natura bucuriei faptul de a se iradia, trebuinţa de a se comunica. Spiritul misionar al Bisericii nu este altceva decât impulsul de a împărtăşi bucuria care ne-a fost dăruită. Ca ea să fie mereu vie în noi şi, în consecinţă, să se iradieze asupra lumii în tribulaţiile sale: aceasta este urarea mea la sfârşitul acestui an.
 
Aici serviciul audio: