Fericitul Ioan Duns Scotus în al VII-lea centenar al morţii: pentru cei care cred
sa nu cred, valabilă metoda armoniei dintre credinţă şi raţiune
(RV- 21 decembrie 2008) O rechemare pentru toţi studioşii, oameni care cred
sau nu. Aceasta - potrivit lui Benedict al XVI-lea - trebuie
să reprezinte metoda urmată de Fericitul Ioan Duns Scotus în stabilirea armoniei dintre
credinţă şi raţiune. Este tot ceea ce reiese din Scrisoarea apostolică trimisă de
Papa luna trecută, dar făcută cunoscut abia sâmbătă 20 decembrie, arhiepiscopului
de Köln, cardinalul Joachim Meisner, cu ocazia celui de-al VII-lea centenar
al morţii teologului-filozof. „Bine consolidat în credinţa catolică, Ioan
Duns Scotus s-a străduit să înţeleagă, să explice şi să apere adevărul credinţei în
lumina raţiunii umane”. „Nu s-a sforţat să facă nimic altceva decât să demonstreze
aceeaşi consonanţă a tuturor adevărurilor, naturale şi supranaturale, care provin
de la unul şi acelaşi Izvor”.
Este portretul pe care Benedict al XVI-lea îl
trasează despre acest teolog cu ocazia celor şapte sute de ani de la moartea sa, petrecută
la 8 noiembrie 1308. Ocazia i-a fost oferită Papei de congresul ştiinţific internaţional
asupra figurii lui Duns Scotus desfăşurat la Köln de la 5 la 9 noiembrie anul curent.
În Scrisoarea apostolică trimisă arhiepiscopului oraşului german, cardinalului Meisner,
Papa aminteşte elevatele expresii de stimă şi admiraţie adresate Fericitului Ioan
de către papii Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea: apoi subliniază faptul că Duns
Scotus „asociind evlavia cu cercetarea ştiinţifică, prin geniul să rafinat atât de
profund a pătruns în secretele adevărului natural şi revelat, devenind lumină şi exemplu
pentru tot poporul creştin”. „Doctor al Ordinului” său franciscan, „Doctor subtil”,
„Doctor marian”: astfel era chemat Ioan Duns Scotus care - aminteşte Benedict al XVI-lea
- nu rareori a pus „în lumină specială suprema autoritate a succesorului lui Petru”
şi că Biserica este păzitoarea adevăratei semnificaţii a Scripturilor. Papa Benedict
îl descrie ca ucenic al Sfântului Francisc, îndrăgostit contemplativ şi predicator
al lui Cristos cel Răstignit, dar şi ca adorator al Preasfântului Sacrament al Euharistiei,
care a scris despre Dumnezeu ca fiind în mod esenţial iubire şi caritate.