Pregătirea inimii pentru naşterea lui Cristos: consideraţii omiletice la Duminica a-IV-a din Advent, anul B

(RV - 20 decembrie 2008) E ziua Domnului... Doar patru zile ne despart şi e din nou sărbătoarea Crăciunului.
Liturgia duminicilor precedente ne-a îndemnat la priveghere, la convertire şi la mărturia bucuriei în Duhul Sfânt.
1. „Vegheaţi, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei!” (Mc 13, 35)
2. „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Lc 3,4.6).
3. „În mijlocul vostru stă unul pe care voi nu-l cunoaşteţi” (In 1,26).

Ne-au călăuzit în aceste săptămâni, în special profetul Isaia, apostolul Paul şi Ioan Botezătorul. Duminica a patra din Advent este dominată de figura Fecioarei Maria.
Aşteptarea de veacuri a popoarelor, întreaga istorie a casei lui Israel atinge momentul culminant atunci când „îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria” (Lc 1,26-27).
Invocaţia din Isaia „O, dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî!” (Is 64,1) - „Voi ceruri, lăsaţi să cadă roua de sus, şi norii să reverse în ploaie dreptatea. Pământul să se deschidă şi să odrăslească mântuirea” (Is 45,8) este rugăciunea stăruitoare a Adventului iar pregătirea noastră la Naşterea Domnului află în Maria modelul desăvârşit.

Domnul a venit, vine şi va veni…Înţelegem bine că este vorba de venirea sa istorică pe care o comemorăm în fiecare an la Crăciun; de venirea sa definitivă în slavă, la sfârşitul timpurilor, dar şi de venirea sa continuă în chip spiritual în viaţa oamenilor, căci îndurarea Domnului dăinuieşte din generaţie în generaţie peste cei ce se tem de El (cf Lc 1,50).

 
Textele biblice propuse la liturghia aceste duminici recheamă atenţia asupra prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul şi în viaţa oamenilor: o prezenţă promisă şi pregătită îndelung. Şi Dumnezeu cel credincios făgăduinţelor sale, trece de la cuvânt la acţiune: îşi aşează cortul între oameni. Consimţământul generos şi necondiţionat dat de Fecioara Maria îngerului Gabriel, aderând cu mintea şi cu inima la planul lui Dumnezeu, marchează clipa sublimă a unirii dumnezeirii cu umanitatea. Cuvântul îşi va aşeza locuinţa în sânul Fecioarei, chivotul viu al Noului Legământ…Isus, om şi Dumnezeu este adevăratul Legământ ce uneşte cerul şi pământul. Prezenţa sa în mijlocul oamenilor se perpetuează în taina euharistică a altarului pe care o celebrăm la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Iată roaba Domnului. Spre a nu rămâne la aspectul exterior, emoţional, vag şi nostalgic, sărbătoarea Crăciunului trebuie trăită de pe acum ca moment prielnic pentru căpătarea sau recăpătarea conştiinţei prezenţei lui Dumnezeu în lume şi în fiecare om…Iată, roaba Domnului! este răspunsul Fecioarei Maria la vestirea îngerului că va zămisli un fiu pe care îl va numi Isus şi care va fi mare şi se va chema Fiul Celui Preaînalt.

Câţi dintre noi, tineri şi vârstnici, spunem lui Dumnezeu „iată-mă!” ca pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului?

Un cort pentru Domnul. Dar să vedem ce spaţiu vrea Dumnezeu în viaţa omului, potrivit lecturilor acestei Liturghii duminicale. Ele constituie buna-vestire pentru cine le ascultă.
Prezent în viaţa regelui David încă din copilărie, când l-a luat de la stână, de la oi, Dumnezeu a rămas cu el oriunde a mers; mai mult, îi promite că va nimici pe duşmanii săi şi că împărăţia şi tronul său vor dăinui veşnic.
Prima lectură luată din cartea a doua a lui Samuel capitolul 7 orientează imediat gândul spre contemplarea umanităţii sacre a Domnului printr-un singur cuvânt, cuvântul „cort”: „Pe când regele David locuia liniştit în casa lui (…) a zis către profetul Natan: „Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort” (2Sam 7,1-2). Lui David care dorea să-i zidească un templu grandios în oraşul abia construit - timp de mulţi ani locuinţa divină fusese cortul mobil în pustiu - Dumnezeu îi răspunde printr-un anunţ de două ori surprinzător: înainte de toate va fi El acela care îi va garanta lui David „o casă” (v.1) iar în al doilea rând, nu se va servi de pietre minerale, dar de pietre umane, adică de persoane, deoarece casa va fi o dinastie, seminţia sa. “Iată, Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi el însuşi o casă. Iar când se vor sfârşi zilele tale şi vei fi aşezat alături de părinţii tăi, atunci voi ridica după tine un urmaş, care va ieşi din trupul tău, şi voi întări stăpânirea lui. Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit”.

O casă pentru chivotul legii însemna un lăcaş pentru semnul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului ales. E lesne de notat semnificaţia dublă a cuvântului „casă” şi trecerea de la înţelesul de edificiu de locuit la înţelesul de neam sau dinastie. Această profeţie a lui Natan făcută regelui David stă la baza tuturor profeţiilor mesianice.
Şi Dumnezeu rămâne credincios făgăduinţelor sale.

Taina ascunsă din timpuri veşnice a fost descoperită acum. În finalul Scrisorii către Romani 16,25-27, astăzi lectura a doua, apostolul Paul îl preamăreşte pe Dumnezeu pentru că şi-a manifestat taina cea de veci ascunsă şi de oameni neştiută: “Fraţilor, mărire să fie celui care poate să vă întărească potrivit cu evanghelia pe care eu o propovăduiesc, vestindu-l pe Isus Cristos. Iată taina care a fost acum descoperită; ea a fost ascunsă de veacuri, dar acum a fost arătată. Din porunca Dumnezeului celui veşnic, această taină, prin scrierile profeţilor, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, pentru ca să primească şi ele credinţa. Lui Dumnezeu, care singur este înţelept, lui să-i fie slavă prin Isus Cristos în vecii vecilor. Amin.”

Cristos Isus este taină de comuniune, de pace şi înfrăţire, pentru ca toţi oamenii iubiţi de Dumnezeu să se iubească reciproc. Aspiraţiile cele mai profunde ale omului de pretutindeni şi dintotdeauna, ceea ce omul caută uneori chiar fără să-şi dea seama, Dumnezeu ne oferă în Fiul său Isus. Este de-ajuns să-i deschidem inima, uşile casei, ale vieţii personale, familiale, sociale.
De altfel Evanghelia duminicii, celebra Bunavestire după Sfântul Luca, ne face să înţelegem că Dumnezeu caută mereu o persoană cu care să încheie responsabil legământul său de iubire şi comuniune. Episodul Bunavestirii ne conduce în inima istoriei mântuirii. Această pagină de aur a Evangheliei după Luca, împreună cu prologul Evangheliei după Ioan, stă la baza întregii Cristologii. Nu este desigur jurnalul unui eveniment, ci o cateheză despre misterul întrupării în care sunt în acţiune cele trei persoane divine - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - pentru a marca pe pământ începutul istoriei mântuirii. Ascultând-o, nu putem face altceva decât să-l adorăm în tăcere pe Dumnezeu. Din acest eveniment se desprinde o lumină atât de puternică încât ne străfulgeră inteligenţa şi ne străpunge inima.

Salutul îngerului către Maria, cunoscut de secole ca „Salutarea îngerească”, ar putea fi definit ca „invitaţia la bucuria desăvârşită” pentru faptul că nu numai pentru Maria, ci pentru toţi oamenii a început timpul mântuirii. „Bucură-te, Marie, deoarece, din iniţiativa lui Dumnezeu Tatăl şi prin intervenţia Duhului său, tu vei zămisli şi vei naşte un fiu şi îi vei pune numele Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema (cf Lc 1,32).

 
Există un înger mesager pentru fiecare. E trimis de Dumnezeu cu propunerea unei misiuni de îndeplinit. Cel invitat, destinatarul mesajului, are mereu o întrebare de pus: Cum e posibil? Şi raţiunile, multe şi felurite, sunt strict personale. Dar avem certitudinea credinţei, siguranţa darului Duhului Sfânt care e lumină, tărie, har în faţa oricărei dificultăţi: „Duhul Sfânt va coborî asupra ta!”… Şi atunci, cuvântul lui Dumnezeu, va locui nu doar între noi ci şi în noi, ca într-un templu de rugăciune, casă sau cort al prezenţei sale.

Rugăciunea zilei este cea pe care o rostim nu numai în Advent ci zilnic la sunetul clopotului, dimineaţa, la amiază şi seara: „Te rugăm, Doamne, revarsă harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut prin vestirea Îngerului întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin Patima şi Crucea lui, la slava Învierii”.
Duminică frumoasă, iubiţi ascultători !

 
(Radio Vatican, A.Lucaci, 18/19 decembrie 1993, revizuire la 20 decembrie 2008)

Aici serviciul audio: