2008-12-19 11:53:55

Este un pas de civilizaţie: Comunitatea Sfântul Egidiu salută Moratoriul universal al pedepsei capitale aprobat de ONU


(RV - 19 decembrie 2008) Comunitatea Sfântul Egidiu salută cu satisfacţie marele pas înainte la Naţiunile Unite marcat de aprobarea din partea Adunării generale a noii rezoluţii pentru un Moratoriu Universal al Pedepsei Capitale.

 
O victorie foarte largă a frontului refuzului, în orice împrejurare, al unei culturi a morţii: 106 voturi favorabile, doar 46 contrare şi o reducere şi 34 abţineri. Creşte numărul ţărilor favorabile, mai numeroase încă decât cele 102 de anul trecut când pentru prima dată în istorie a fost aprobată rezoluţia pentru un Moratoriu Universal.

Este un pas înainte spre o cultură a vieţii şi pentru o dreptate care ştie întotdeauna să respecte viaţa. Se încheie un an extraordinar, care s-a deschis cu abolirea pedepsei capitale în Uzbekistan, care a văzut abolirea ei în Burundi şi care în acest zile vede Togo alăturându-se numărului ţărilor aboliţioniste.

Se confirmă un sentiment schimbat al lumii şi pentru un nou prag, mai înalt, de respectare a drepturilor omului. Pedeapsa capitală rămâne un reziduu al trecutului, aşa cum vreme îndelungată au fost sclavia şi torturam respinse apoi de conştiinţa lumii. Adunarea generală a Naţiunilor Unite, deşi respectând dreptul fiecărei ţări să aleagă instrumentele cele mai apte pentru apărarea propriilor cetăţeni şi pentru reprimarea crimei a reafirmat că abolirea pedepsei cu moartea este un obiectiv pentru întreaga comunitate internaţională, ce atinge drepturile omului şi ca atare este o chestiune care priveşte comunitatea internaţională.

Este un pas de civilizaţie.








All the contents on this site are copyrighted ©.